Care sunt condiţiile pentru a deveni membru al celui mai exclusivist website din lume - prin ce camere trebuie să treci. GALERIE FOTO

de Aura STAN Postat la: 10.06.2011 15:47 Ultima actualizare: 10.06.2011 15:54

Pagina de deschidere a celui mai exclusivist website din lume

Pentru că se autointitulează cel mai exclusivist site din lume, TheWorldsMostExclusiveWebsite permite foarte greu accesul celor care vor să devină membri, scrie Business Insider. În primul rând, aceştia trebuie să aibă cont pe reţeaua de microblogging Twitter, iar în funcţie de numărul de followeri (cei care le urmăresc profilul), ei parcurg mai multe niveluri de acces pe website. Evoluţia e contorizată prin numărul de imagini cu "uşi", pe care reuşesc să le deschidă datorită numărului mare de followeri. După ce un utilizator ajunge la cea de-a zecea imagine, "este declanşat un eveniment", potrivit jurnaliştilor americani. Natura acestuia nu este dezvăluită, dar e cert că aceia care au trecut de toate cele nouă uşi au parte de evenimentul promis, care va avea loc în ultima cameră (cea de-a zecea), unde vor interacţiona cu alţi membri asemenea lor (care au reuşit să ajungă la nivelul respectiv).

Când o persoană accesează pentru prima oară site-ul, va întâlni o imagine a unui club VIP. După logarea pe Twitter, administratorii website-ului vor verifica numărul de utilizatori care-i urmăresc profilul. În urma selecţiei, scrie publicaţia citată, "doar câţiva oameni au ajuns dincolo de prima uşă". Înainte de a calcula numărul de uşi pe care credeţi că le puteţi sparge", ar trebui să ştiţi că unora dintre cele mai mediatizate vedete li s-a "închis uşa în nas" de la a doua, a treia încercare.

Un record l-a stabilit Ryan Seacrest, gazda şi amfitrionul emisiunii "American Idol", care datorită celor 4.669.832 de followeri a ajuns la cea de-a şaptea uşă. Există însă şi excepţii. De exemplu, unul dintre cititorii Business Insider, a cărui identitate nu a fost făcută publică, a reuşit să găsească imaginile tuturor celor 10 uşi. Deocamdată nu se ştie în ce scop a fost creat site-ul. "Acesta este, probabil, doar un truc de marketing inteligent", scrie sursa citată. Fotografiile cu uşi aparţin fotografului Marc Sullivan.

În continuare, vă prezentăm imaginile cu cele 10 uşi, precum şi numărul de followeri de care aveţi nevoie pentru a pătrunde în camerele respective. Business Insider a menţionat şi numele câtorva useri. În rândul acestora, în funcţie de ID-ul ales, pot fi recunoscute personalităţi ca Prinţul Amukamara (o celebritate a fotbalului american), George Lopez, moderatorul unui talk-show de televiziune, dar şi Universitatea Hardvard care a ajuns "abia" la a treia cameră. Dacă pentru primele şapte camere, se cunoaşte numărul de followeri necesar pentru a deschide uşile acestora, începând cu a opta , acesta nu poate fi precizat.

Prima cameră

â

A doua cameră - 5.000 Followers. Printre cei care au "deschis-o" sunt (@JonahPeretti, @BuzzFeed, @PrinceAmukamara)

A treia cameră - 25.000 Followers (@PopEater, @DanZarrella, @HarvardUniversity)

A patra cameră - 100.000 Followers (@ChristianSiriano, @RyanHiga, @GuillermoCatalano)

A cincea cameră - 500.000 Followers (@GeorgeLopez)

A şasea cameră - 1.000.000 Followers (@RyanSeacrest)

A şaptea cameră - 5.000.000 Followers

A opta cameră

Ultima cameră - deschisă - şi pregătită pentru "cei mai urmăriţi".

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

1 Comentariu [+] Adauga un comentariu

#1 io 10.06.2011 18:16

sa ma c... pe camerele lor! tre sa fii mare prost sa vrei sa-ti doresti sa deschizi camere doar pt ca unii iti spun ca asa e bine..sau cool. lol.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa