Care sunt secretele frumuseţii fără bătrâneţe? Răspund Sophia Loren, Tina Turner şi Jane Fonda

de Elena HÎRŢAN , Diana MARCU Postat la: 09.11.2009 20:26 Ultima actualizare: 19.10.2011 20:48

Cele trei artiste septuagenare sunt un model pentru milioane

La 75 de ani, Sophia Loren joacă într-un musical, la 70 Tina Turner şi-a început turneul solo, iar Jane Fonda, la 73, foloseşte Twitter. Divele demonstrează că a fi sexy nu ţine de vârstă

50 e noul 30 şi 70 e noul 50. Acesta este dictonul după care divele scenei se ghidează chiar dacă de mult prefixul vârstei lor conţine un şapte. Sophia Loren, Tina Turner şi Jane Fonda, trei legende ale cinematografiei, muzicii şi aerobicului, demonstrează prin lookul afişat şi prin proiectele în care sunt implicate că secretul sexualităţii lor nu ţine de vârstă, ci de spaghetti, plimbări în aer liber, mişcare şi... bisturiu.

La 75 de ani, actriţa italiană Sophia Loren vorbeşte recent, într-un interviu acordat presei britanice, despre cel mai nou film al său, un musical în care joacă alături de Daniel Day-Lewis, Penélope Cruz, Nicole Kidman şi Judi Dench. Mai mult, diva dezvăluie şi câteva din "secretele" formei sale de invidiat. Realizat de americanul Rob Marshall, cunoscut în special pentru "Chicago" şi "Memoirs of a Geisha", musicalul "Nine", a cărui premieră va fi în decembrie, este, potrivit jurnaliştilor britanici, unul dintre cele mai aşteptate filme ale sfârşitului de an. Şi asta, cu siguranţă, pentru a o vedea pe Sophia Loren într-o formă de zile mari, care nu-i trădează nici pe departe vârsta.

O farfurie de spaghete şi plimbări pe jos

"Mă trezesc zilnic devreme şi fac o plimbare de o oră, pe jos. Forma mea fizică se datorează, însă, şi spaghetelor. O farfurie pe zi, fără ca asta să facă parte din vreo dietă. În rest, nu mănânc multe grăsimi şi dulciuri, chiar dacă acestea din urmă îmi plac foarte mult. Pe scurt, sunt atentă să nu câştig în greutate, însă nu fac din asta o obsesie", îşi dezvăluie actriţa "secretele" tinereţii fără bătrâneţe. Fără a părea lipsită de modestie, Sophia Loren recunoaşte, în interviul acordat publicaţiei britanice Daily Mail, că i-a plăcut dintotdeauna să atragă atenţia bărbaţilor. Iar cel mai direct compliment ce i-a fost făcut vreodată a venit de la Tom Hanks, colegul său de breaslă: "Doamnă, sunteţi cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o vreodată".

Irezistibilă, dar şi extrem de talentată, o descriu jurnaliştii britanici pe Sophia Loren, pentru că actriţa care trăieşte în prezent la Geneva şi-a câştigat celebritatea nu doar datorită frumuseţii, ci şi rolurilor memorabile. Italianca a fost, în 1962, primul actor răsplătit cu premiul Oscar pentru un rol principal vorbit într-o altă limbă decât engleza. Este vorba de rolul din "La ciociara", capodopera regizorului Vittorio De Sica.

Fericirea este secretul tinereţii, spune Tina Turner

Supranumită "Regina Rock 'n' Roll", Tina Turner are o carieră care se întinde pe mai bine de jumătate de secol. Apreciată pentru timbrul vocal aparte, pentru lookul sălbatic, dar mai ales pentru picioarele superbe, Tina Turner a revenit pe scenă în 2008 după opt ani de absenţă şi a demonstrat că este mai bună decât cele mai bune vândute artiste ale momentului. Cu 200 milioane de bilete la spectacole vândute de-a lungul anilor, Tina a fost ca un magnet pentru toate generaţiile. Dincolo de problemele din mariajul cu Ike Turner şi scandalul despărţirii, reinventarea Tinei a fost momentul în care publicul a început să o perceapă drept o artistă puternică şi o femeie senzaţională.

Va împlini 70 de ani la sfârşitul acestei luni şi toţi se întreabă de unde are atâta energie şi ce face pentru a se menţine în formă. Tina practică budismul de la mijlocul anilor '70, religie care a ajutat-o să se refacă psihic şi fizic după divorţul de Ike. Spune că nu are un ritual anume de înfrumuseţare şi că "fericirea este secretul" care a menţinut-o tânără. În plus pentru ea, vârsta e doar o cifră şi preferă să creadă că "50 e noul 30 şi 70 e noul 50"....aşa că se simte ca la 50 de ani. Se antrenează până la patru ore zilnic şi spune că nu poate cânta fără să sară şi să se învârtă pe scenă, aşa că efortul depus are rolul de a-i menţine un tonus bun şi rezistenţă fizică. Adoră plimbările lungi, somnul liniştit de minimum 7 ore şi alimentele cât mai puţin preparate.

Intervenţii chirurgicale completate de mişcare

Descendentă a unei familii celebre, Jane Fonda a ajuns la venerabila vârstă de 73 de ani să arate mai bine decât multe dintre femeile care au jumătate din vârsta ei. Chiar dacă recunoaşte ca a făcut câteva ajustări chirurgicale, spune că e vorba doar de intervenţii superficiale, cum ar fi îndepărtarea ridurilor sau injecţii cu botox, însă nimic nu ar fi fost la fel fără mişcare. Autoarea unei cărţi despre îngrijire şi sănătate, Fonda spune că nu a descoperit o reţetă miraculoasă pentru menţinerea tinereţii, deşi a încercat toate tehnicile de pe piaţă.

"Sunt doar promisiuni", spune resemnată actriţa, care în tinereţe a fost supranumită "regina aerobicului" şi a lansat moda dvd-urilor cu antrenamentele pe care le făcea zilnic. Ambasadoarea L'Oreal pentru gama de produse destinate femeilor peste 40 de ani, Jane Fonda foloseşte Twitter şi scrie pe blog, dovadă că tinereţea nu este doar o imagine pentru titrata actriţă. Mai mult, vedeta le învaţă pe femei să descopere adevărul din spatele campaniilor publicitare la cosmetice şi să găsească crema potrivită pentru tipul lor de ten în funcţie de ingrediente, nu de marcă sau preţ. Dar trucurile cosmetice sunt recomandate pentru a completa exerciţiile fizice pe care oricine ar trebui să le practice. Sportul are efecte benefice de la interior la exterior, susţine actriţa.

"În timpul unui antrenament, temperatura pielii creşte cu câteva zeci de grade, ceea ce stimulează producerea de colagen care tonifiază, menţine pielea fermă şi previne apariţia ridurilor", mai spune Fonda.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

1 Comentariu [+] Adauga un comentariu

#1 www.schemeloto.ro 10.11.2009 12:01

Peste 5,9 milioane EURO la Loto 6/49:

www.schemeloto.ro wink

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa