Cât costă o săptămână de drumeţii în Munţii Apuseni
Excursia se încheie cu vizitarea Cheilor Turzii
Pentru cine s-a săturat de staţiunile de pe Valea Prahovei, vara aceasta, filiala ANTREC din judeţul Cluj propune turiştilor o vacanţă de şapte zile de drumeţii în Munţii Apuseni. Tarifele sunt mai mici, de 328 de euro/persoană, dacă se formează un grup de 15 persoane, şi sunt mai mari după cum urmează: 352 de euro/persoană, dacă grupul se formează din opt turişti, şi 435 de euro/persoană, dacă grupul este format din doi, până la patru excursionişti.
Ce se vizitează
Pachetul turistic include servicii de cazare şi masă în regim pensiune completă, transport pe rutele menţionate în program, asistenţă turistică şi taxele de intrare la obiectivele turistice.
În prima zi se va vizita peştera Scărişoara, cel mai mare gheţar din România cu o vechime de 3.000 de ani şi a Avenului (n.r. prăpastie circulară în regiunile calcaroase) din Seşuri.
A doua zi este destinată în întregime zonei carstice Padiş, iar a treia zi, programul continuă cu explorarea peşterii Poarta lui Ionele şi Cheile Odrâncuşei, iar apoi se porneşte într-o drumeţie la Izbucul Tauz. Chiar dacă cea de-a patra zi pare încărcată, efortul merită, deoarece se vizitează Sălciua, o veche aşezare a moţilor, iar apoi se porneşte spre peştera Huda lui Papară. Ziua se încheie cu o vizită la Mănăstirea de sub Piatră.
Opţional, cei care mai au încă forţe pot alege excursia la o stână tipică din Ţara Moţilor. În următoarea zi, turiştii vor putea admira „fagul împăratului”, un copac ale cărui frunze nu cad niciodată, muzeul etnografic din Lupşa şi mănăstirea Haldine. De asemenea, se va face şi o incursiune la galeriile aurifere de la Roşia Montană, construite acum 2.000 de ani de romani. În penultima zi, se va ajunge la cascada Şipote, la ansamblul geomorfologic Cheile Poşegii, mănăstirea Poşaga şi rezervaţia Şesul Craiului.
Ziua se încheie cu o cină la o gospodărie ţărănească din Segarcea, unde va fi şi un foc de tabără. Chiar dacă e ultima zi, turiştii nu vor scăpa de vizite: se vor îndrepta către salinele Turda şi Cheile Turzii, obiective care închid incursiunea în Ţara Moţilor. (A.G.)
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















3 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Pentru cine s-a săturat de staţiunile de pe Valea Prahovei, vara aceasta, filiala ANTREC din judeţul Cluj propune turiştilor o vacanţă de şapte zile de drumeţii în Munţii Apuseni.
este foarte scump. in austria in alpi o saptamana la apartament de 3 stele, cinci persoane, fara masa costa 300 de euro.
avem preturi maimari decat in europa! asta nu-i turism. daca ma duc in apuseni cu familia ma scot lejer la sfert de pret.
nu va e rusine cu preturile astea? e foarte bine-venita recesiunea. jecmanitorii sa se trezeasca sau sa moara.