Cât de greu e să-i faci pe Becali, Vadim şi Iliescu

Dragoş Stoica

A fost Becali şi, pe rând, Iliescu, Năstase, Vadim, Valentin Stan, Ion Cristoiu sau Mircea Dinescu. A interpretat cele mai spumoase roluri din politica românească şi i-a făcut pe români să râdă de personaje care, de cele mai multe ori, stârnesc lehamitea

De la Prima Tv, unde a fost unul dintre cei mai populari "Mondeni", cu o oprire la Antena 1, unde l-a parodiat pe Dan Voiculescu, Dragoş Stoica a ajuns la Pro Tv, ca agent al Serviciului Român de Comedie, condus de Toni Grecu. În exclusivitate pentru Gândul, Stoica vorbeşte despre parodii, personaje, umor şi relaţia cu fostul său coleg, Mihai Bendeac.

Gîndul: Care e reţeta unei bune parodii?

Dragoş Stoica: Se ia o bucată de talent, se împarte în vreo 20 de personaje, se garniseşte cu dumele personajelor şi se serveşte în prime time iubitorilor de umor. Prăjitura se numeşte parodie cu talent şi se serveşte alături de o porţie de râs. Altfel spus, o documentare cât cuprinde bazată pe actualitate, o întâlnire prietenească între scenarişti, scenarii beton, răbdare şi tutun, talent şi improvizaţie şi nu mai rămâne decât să filmezi cu nişte profesionişti.

Ce înseamnă pentru tine personajele pe care le interpretezi? Care e relaţia dintre tine, actorul, şi anumite personaje?

Înseamnă o pâine de mâncat cinstit, o ridicare la fileu pentru un actor care se ocupă şi de parodie. Le doresc sănătate şi la cât mai multe perle. Să apară cât mai des pe la televizor. Îmi plac toate personajele, altfel nu le-aş interpreta. N-aş putea. În viaţa privată mă amuză şi în cea profesională mă inspiră.

Cât îţi ia compoziţia unui personaj?

Cam cât stă trenul în gară la Mizil, când nu are întârziere. Le prind repede. Ce vreţi dacă mi-a dat Dumnezeu acest har?! Pentru mine e o joacă, o relaxare ceea ce fac şi mă bucur că prin asta pot face oamenii să zâmbească.

Cât şi cum se râde în România?

Foarte tare şi bine, şi mult. Râdem unii de alţii. Râsul e sport naţional. Am putea câştiga mondiale, olimpiade, orice concurs internaţional. N-am avea rival. Exersăm râsul zi de zi: politicienii râd de noi, noi râdem de ei. Ca la ping-pong. Criza râde de noi, noi râdem de criză. Şi tot aşa se creează un lanţ al zâmbăreţilor în România. Am râs noi pe vremea lu' împuşcatu', când era tare greu, dar acum...

Pe cine apreciezi din umorul românesc?

Pe titanii umorului românesc. Pe cine să apreciez?! Pot fi depăşiţi Dem Rădulescu, Toma Caragiu, Amza Pellea, Mihăilescu Brăila, Ştefan Bănică, Vasiliu Birlic? Cel mult egalaţi, dar cu multă muncă, talent şi ajutorul publicului... şi să ne ajute Dumnezeu să fim sănătoşi.

Bun, şi care sunt pentru tine comicii români ai momentului?

Suntem câţiva... În niciun caz cei de care s-au plictisit până şi tabloidele şi care se mângâie pe cap că sunt geniali. Aceştia sunt ploi de vară. Sincer, e greu de spus care sunt, pentru că s-au înmulţit indivizii cu pretenţii de actori de comedie. Întrebaţi-mă peste vreo 10 ani. Până atunci poate mai remarc pe cineva.

Ce te inspiră când construieşti un personaj?

Totul, dar cel mai mult felul cum se exprimă, ce perle scoate, ce gramatici inventează sau ce onomatopee emite. Completarea o aduce talentul.

Primeşti personaje sau propui personaje în Divertis?

Interpretez personajele pe care simt că le pot interpreta. Actorul nu-i un lăutar de bodegă care să cânte la comandă cu suta lipită pe frunte...

Cât e transpiraţie şi cât e improvizaţie?

Aud că avem aer condiţionat unde lucrăm... deci fără transpiraţie. 20% muncă, 50% talent şi 30 % improvizaţie.

De ce două grupări în Divertis?

Pentru că unde-s doi puterea creşte.

Cum te-a convins Toni Grecu să i te alături în acest proiect?

Foarte uşor. Venisem dintr-un program la care am contribuit foarte mult împreună cu toată echipa, încât l-am branduit într-un an. Şi, fiind venit din acest program în care am performat, Toni a considerat că pot face performanţă şi în cel mai cunoscut şi profesionist grup de umor care are 28 de ani de activitate în România şi va mai avea.

Foştilor tăi colegi de la Mondenii le-ai urmărit evoluţia? Acum, când fiecare a migrat care încotro, ai o senzaţie de nostalgie faţă de acea perioadă?

Nu-mi place şi nici nu am timp să monitorizez. Nu e apanajul meu. Fiecare face ce vrea şi ce poate. Nu trăiesc în trecut. Nu sunt un nostalgic. Eu am plecat când mi s-a terminat contractul şi în condiţii amiabile faţă de cei cu care l-am semnat.

Există o relaţie de rivalitate între tine şi Mihai Bendeac, profesional vorbind?

Profesional, eu nu am ce rivalitate să am cu nimeni. Rivalităţi au, de multe ori, cei slabi. Eu sunt bun în ceea ce fac, lucrez într-o echipă bună şi am colegi care sunt la fel de buni. Lucrez la cea mai tare televiziune din România, care e bună în ceea ce face, prin urmare suntem cei mai buni dintre cei buni... Restul e tăcere...

În ce măsori succesul?

În aprecierea publicului. În faptul că zilnic sunt cel puţin 10 oameni care mă opresc pe stradă, de la copii, tineri şi oameni în vârstă care vor să-mi mulţumească pentru ce fac, care vor să facă o poză cu mine sau cer un autograf. Şi asta se întâmplă oriunde aş merge în ţară. Nu-i uşor să duci pe umeri un asemenea succes la public, pentru că nu întotdeauna ai dispoziţia necesară. Eşti om şi problemele nu te iartă, dar mi-am asumat şi succesul, şi eşecul când mi-am ales această profesie.

Eşti om de echipă sau te tentează la un moment dat un proiect individual?

Sunt un om de echipă. Numai în echipă ridici munca la nivel de performanţă. Am câteva proiecte individuale, dar n-am ambiţii puerile. Sunt un om matur şi sănătos la minte. Prin urmare, sunt un om de echipă. Mai putem adăuga ceva? Doar vizionare plăcută din octombrie, la Pro Tv!

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine