Cât te costă să stai o noapte la Hagi, Gică Popescu sau Adi Ilie

de Adrian MACARIE Postat la: 12.07.2009 20:02 Ultima actualizare: 19.10.2011 16:10

Cât te costă să stai o noapte la Hagi, Gică Popescu sau Adi Ilie

• Discuţiile dintre Gică Popescu şi un important lanţ hotelier internaţional se află momentan în impas, dar internaţionalul e decis să investească 17 milioane de euro într-un „hotel superb”

Fotbaliştii români, în special cei din „Generaţia de aur”, care au jucat în străinătate şi s-au întors în ţară cu milioane de euro în conturi, au preferat să-şi investească banii în afaceri de familie sau în imobiliare, businessuri considerate profitabile. Iar hotelurile au reprezentat o investiţie atractivă pentru mulţi foşti sau chiar actuali jucători, de la Gică Hagi la Adrian Ilie şi de la Răzvan Raţ la Gheorghe Popescu.

Cea mai bună dovadă în acest sens o reprezintă negocierile pe care le poartă în aceste zile Gică Popescu pentru afilierea la brandul Courtyard a unui hotel de patru stele cu 144 de camere, care va fi construit în Bucureşti, pe un teren de 5.000 de metri pătraţi. Contactat de Gândul, fostul internaţional a declarat că este dispus să investească în acest proiect 17 milioane de euro, iar viitorul hotel ar trebui să devină piesa de rezistenţă a afacerilor sale în România. „Momentan n-am ajuns la o decizie finală cu cei de la Courtyard, dar sunt hotărât să am un hotel superb, cu cât mai puţini bani investiţi. În doi ani de zile, el va fi gata chiar dacă momentan nu ştiu la ce lanţ hotelier va fi afiliat”, ne-a mai spus Gică Popescu. Fostul internaţional se bazează pe experienţa căpătată în perioada în care a construit şi a administrat, în Calafat, hotelul Amfiteatru, prima afacere cu adevărat importantă a „antreprenorului” Gică Popescu. În plus, dacă experienţa lui nu este suficientă, Popescu se poate sfătui oricând cu cumnatul său, Gică Hagi, un alt mare fotbalist proprietar de hotel. Toată lumea ştie că Iaki, din Mamaia, este hotelul lui Hagi, un loc preferat de Naţionala de fotbal a României ori de câte ori joacă la Constanţa. Iar obiectivul nu este doar un moft pentru Hagi, ci este o afacere cât de poate de profitabilă. Numai în 2008, spre exemplu, hotelul a avut venituri de aproximativ 3,5 milioane de euro, o sumă bună pentru un hotel de patru stele.

O investiţie rentabilă a făcut şi Adrian Ilie, un alt reprezentant al „Generaţiei de aur” care a cumpărat, în 2001, Hotelul Ruia din Poiana Braşov, pe care l-a renovat şi l-a adus la nivelul unui hotel de patru stele. Relaţiile din lumea fotbalului şi notorietatea Cobrei au făcut din Ruia o afacere de succes, iar fostul fotbalist a spus că şi-a amortizat investiţia în numai cinci ani, ceea ce l-a determinat să investească bani şi în alte proiecte imobiliare.

Un alt fotbalist, tot din generaţia lui Gică Popescu şi Hagi, care şi-a băgat banii într-un hotel, este Ioan Timofte. Cu ce a câştigat ca fotbalist în Portugalia, el a construit, la Timişoara, „Boavista”, după numele echipei de fotbal la care a jucat. Din păcate pentru el, criza din ultima vreme l-a afectat destul de mult, în condiţiile în care hotelul lui era căutat mai mult de oamenii de afaceri, aşa că fotbalistul a vândut 70% din acţiuni unei firme străine, păstrându-şi un pachet minoritar de numai 30%.

În fine, ultimul venit în „clubul fotbaliştilor proprietari de hotel” este internaţionalul român Răzvan Raţ. Jucătorul lui Mircea Lucescu de la Şahtior Doneţk, echipă cu care a câştigat în acest an Cupa UEFA, şi-a investit o parte din banii câştigaţi în construirea unui complex sportiv spectaculos la Slatina, complex care are, printre altele, şi hotelul Zytto, o construcţie pentru care fotbalistul a plătit 2,2 milioane de euro.

INFO PLUS

Unde te poţi caza şi cu câţi bani

Amfiteatru din Calafat 3*. Proprietar: Gheorghe Popescu

22 camere duble, 18 matrimoniale, 2 apartamente şi un duplex. Hotelul include şi un spa dar şi un centru de conferinţe. Pentru o noapte în cameră single plăteşti 150 de lei iar pentru o cameră dublă – 190 de lei. În preţ este inclus şi micul dejun şi accesul la spa.

Ruia din Poiana Braşov 4*. Proprietar: Adrian Ilie

Dispune de 20 de camere duble, 10 apartamente junior, 2 apartamente prezidenţiale, în total 78 de locuri de cazare. Hotelul are sală de fitness, jacuzzi, masaj şi saună. O noapte de cazare în cameră dublă costă 250 de lei şi include şi micul dejun plus acces gratuit la fitness, jacuzzi şi saună. Tot Adi Ilie este proprietarul complexului de vile Ruia 5*. O noapte de cazare într-unul din apartamentele vilelor costă 100 de euro.

Iaki 4* din Mamaia. Proprietar: Gheorghe Hagi

Deschis în 2001, hotelul se află la 20 de metri de plaja din Mamaia şi dispune de un centru de conferinţe, de piscină exterioară, de un Spa center şi de un centru de înfrumuseţare. Pentru o cameră dublă plăteşti 229 de euro pe noapte, cu demipensiune, iar pentru un apartament – 269 de euro, cu două mese pe zi. În preţuri este inclus şi accesul gratuit la centrul spa.

Boavista 3* din Timişoara. Acţionar minoritar: Ioan Timofte

Hotelul reprezintă o investiţie de 1,8 milioane de dolari. O cameră dublă costă 83 de euro pe noapte cu mic dejun inclus, un apartament 129 de euro, în timp ce pentru un penthouse cu living, două dormitoare, două terase şi două băi plăteşti 299 de euro.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

9 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 12.07.2009 23:03

Fotbaliştii români, în special cei din „Generaţia de aur”, care au jucat în străinătate şi s-au întors în ţară cu milioane de euro în conturi, au preferat să-şi investească banii în afaceri de familie sau în imobiliare, businessuri considerate profitabile.

 
#2 dani 12.07.2009 23:03

mda...m-am lamurit, mai bine ma duc in padure...super tare articolasul, nu cred ca puteam dormi la noapte in apt-ul meu credit ipotecar daca nu stiam si ce chilipiruri ne asteapta pe la hotz telurile marilor fotbalisti...de ce nu scrieti si ce salarii de mizerie iau cei care-i slugaresc?

 
#3 bani pe internet 13.07.2009 00:20

metoda cea mai simpla de a face bani !!!! incearca si tu si nu vei regreta!!!!! nu te costa nimic nu iti ia foarte mult timp. oricum stai toata ziua pe net fara sa primesti nimic, nu strica sa incerci sa si primesti ceva pentru asta. te-ai gandit cum ai putea sa faci rost de bani fara sa investesti nici un leu ? solutia e foarte simpla. din publicitate. sunt multe site-uri care platesc sa primeasca vizitatori si acum e timpul sa primesti si tu o parte din banii astia. urmeaza pasii de mai jos si o sa ai niste venituri consistente: 1. mai intai copiaza: ****://b u x.gs/?r=n o 1 i n m o n e y(atentie: sterge spatiile libere dintre literele b u x si n o 1 i n m o n e y) in internet explorer. 2.urmatorul pas e sa te inscri(la register), completand toate casutele care apar acolo.la referrer scrii n o 1 i n m o n e y (daca nu e deja scris)--!! atentie sterge spatiile libere dintre litere !!--. 3. apesi pe surf si dai click pe link-urile care iti apar acolo. pe fiecare site pe care intri trebuie sa astepti 30 de secunde. pentru fiecare site pe care intri vei primi 0.01$ . de asemenea pe link-urile care ti le da acolo poti sa intri doar odata pe zi. 4. exemplu: » tu dai click 10 ads /zi = $0.10 » 170 referrals dau click 10 ads/zi = $17.00 » cistigul tau pe zi = $17.10 » cistigul tau pe saptamina = $119.70 » cistigul tau pe luna = $510.00 5.asta e pasul cel mai important si anume luarea banilor. in momentul in care ai ajuns la 9$ poti sa scoti banii. tot ce trebuie sa faci e sa apesi pe 'payments' si alegi suma care vrei sa o scoti. banii ii vei primi in 2 zile lucratoare fie pe card visa fie prin depozit bancar, in functie de cum vrei tu. daca nu ai incredere ca o sa primesti banii la timp poti sa intri pe forumul site-ului si sa vezi ca acolo toti zic ca nu e nici o problema cu retragerea banilor. 6.important este sa fi constant,sa intri in fiecare zi pe site si sa deschizi site-urile din 'surf ads'.... cam astia ar fi pasii. daca ii respecti poti sa ai un venit destul de frumusel din asta. site-urile pe care o sa intri platesc bani foarte multi ca sa primeasca vizitatori si merita sa profiti de asta. eu sunt membru pe site-ul asta si pana acum fac 440 dolari pe luna. e drept, nu e mult, dar avand in vedere ca tot ce fac e sa intru pe link-urile date de ei timp de 30 de secunde eu zic ca merita,e un venit frumusel si constant ... nu ezitatzi e pe bune !!!
conexiune internet 10 min pe zi. o sa-ti mai indice sa iti faci un cont pe alert pay pt luarea banilor,atunci cand te inregistrezi dar este simplu de facut. succes!!! si nu uitati sa intrati in fiecare zi sa da-ti clik pe link-uri pentru a nu pierde niste bani.

p.s.
dupa ce trec cele 30 de secunde da click pe codul indicat pentru ca vizitarea site-ului sa fie validata.

 
#4 vasile vasilescu 13.07.2009 04:18

turism facut de makedoni, olteni nespalati si rromi ... ne mai miram de ce au disparut turistii din germania . de exemplu, in receptia iaki se vorbeste numai limba straina macedoneasca si miroase a branza din apa marii negre.

 
#5 contra hagi 13.07.2009 08:25

mai lasati-ne in pace cu acesti hagi , popescu, perrescu si alti escu care fac circ cu o minge si carara le spuneti nejustificat generatia de aur. ce aur au castigat fotbalistii romani? un mare parå£.

 
#6 pentru ziarist 13.07.2009 08:57

daca ai fi fost pe la scoala ai scrie "mamaia" cu "m" mare (majuscula)

 
#7 work in gibraltar 13.07.2009 11:44

se cauta personal pentru munca in hotel si restaurant in g ibraltar si nu numai!

w w w .w o r k in g ibraltar. c o m _________(nu uitati sa scrieti faraa spaatii).

urgent! este nevoie de personal calificat si necalificat in gibr altar.

w w w .w o r k in gi br altar. c o m (nu uitati sa scrieti faara spaatii)

 
#8 glara 13.07.2009 15:51

ati stat vreodata in porcaria aia de iaji?daa da stiti despre ce vorbesc..hotel de o stea uitati va ce spune gica popescu...vreau un hotel superb cu cat mai pputini bani investiti..adica bag nimic scot milioane..ura..sevcretul oltenesco makidonesc al afacerilor

 
#9 YIY 13.07.2009 20:12

nu ma intereseaza = la mine acasa ma simt mai bine ca la paris =

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa