Oana Despa
685 vizualizări 24 dec 2017

"Cel mai bine ar fi să mâncăm câte un fel tradiţional la o masă, să nu le înghesuim, să nu amestecăm foarte multe alimente. Salata este singurul preparat care va însoţi mâncarea de porc, este întotdeauna bine venit, are antioxidanţi, are un efect de volum şi un efect probiotic, adică, va hrăni flora intestinală benefică, astfel încât, excesul din arsură şi prăjeală să nu facă daune atât de mari. Când vorbim despre salate, ne referim la fruze sau rădăcinoase, morcovi, ţelină, nu la salate foarte grele, merg şi cele de murături. Salata de boeuf este o salată grea, are maioneză, cartofi, mazăre, carne, nu se încadrează aici", a declarat, pentru MEDIAFAX, nutriţionistul Cristian Mărgărit.

Specialiştii ne sugerează să fim atenţi şi la cantitatea de alcool pe care o consumăm.

"Alcoolul trebuie consumat cu moderaţie, nu prea face casă bună cu grăsimea, este un mit că pălinca dizolvă grăsimea, ba din contră, stresează şi mai mult ficatul. Vinul roşu este indicat, ajută şi digestia, dar să fie unul de calitată şi trebuie dublat de măcar de aceeaşi cantitate de apă. Aportul de apă este important pentru că aşa reuşim să eliminăm mai repede excesul de sare. Trebuie să cosumăm apă, nu sucuri cu zahăr pentru că cele mai multe calorii nu vin neapărat din felurile tradiţionale, cât din dulciuri şi sucuri", a adăugat nutriţionistul.

Nutriţioniştii atrag atenţia asupra alimentelor pe care le consumăm în perioada dintre Crăciun şi Anul Nou, fiind necesară o pauză de câteva zile de la preparatele grase.

"În perioada intermediară, vom merge cât mai mult pe salate, legume, crudităţi, să ţinem la minumum alimentele pe care le-am consumat în exces. Aş vrea să demolez un mit legat de piftie. Este un aliment foarte bun, foarte uşor, este o sursă bună de colagen, nu îngraşă, nu are o contitatea semnificativă de grăsime, deci o putem include la alimentele sănătoase. Brânzeturile nu sunt bine venite pentru că deja avem o cantitate mare de proteine din carnea de porc. Sigur, iaurtul, în perioada de pauză, este binevenit, el reface flora intestinală să digere uşor şi are nenumărate beneficii pentru sănătate", a explicat Cristian Mărgărit.

Citește și: