Cea mai proastă scenă de sex, disputată de vedetele lumii literare

Postat la: 22.11.2009 18:49 Ultima actualizare: 19.10.2011 21:04

Nick Cave, muzicianul scriitor, onorat că a fost nominalizat de revista Literary Review n Foto: Reuters/Christian Charisius

Actorii care şi-au trecut în cont un rol jucat la limita penibilului sunt candidaţi serioşi la "Zmeura de Aur". Cercetătorii care stârnesc prin munca lor mai întâi râsul şi abia apoi interesul maselor au şanse la Premiile IgNobel. Cum stă treaba cu scriitorii care, măcar parţial, au dat-o-n bară într-un roman? Dacă vina se răsfrânge asupra unei scene erotice, se califică pentru Bad Sex in Fiction Award

Născocită în 1993, "infama" distincţie îi are drept părinţi pe răposatul Auberon Waugh, la vremea respectivă redactor al publicaţiei Literary Review, şi pe criticul literar Rhonda Koenig.

Ajuns la cea de-a 17-a ediţie, "Bad Sex in Fiction Award" este acordat de revista Literary Review şi a fost gândit pentru a "răsplăti" cea mai bizară descriere a unui act sexual dintr-o operă literară. Premiul nu vizează literatura pornografică sau scrierile cu precădere erotice. Intenţia iniţială, care funcţionează şi în prezent, este de a-i descuraja pe potenţialii autori ai unor episoade similare să redacteze scene sexuale lipsite de gust.

Să nu se înţeleagă, totuşi, că prin acest premiu se sancţionează opera literară în întregul ei: trofeul ajunge de regulă la autorul care a inclus o scenă sexuală de prost gust (şi de prisos) într-o scriere care, în rest, poate fi excelentă.

Celebrităţi pe lista scurtă

Oamenii de la Literary Review nu se remarcă prin ambiţii mici: pretendenţii la premiu au fost, de-a lungul vremii, nume consacrate, apreciate şi respectate din lumea literară. Printre ei s-au numărat, la cele 15 ediţii anterioare, Salman Rushdie, Gabriel Garcia Marquez şi Paulo Coelho.

John Updike este campion la nominalizări, adunând deja patru. În 2008 (an în care a şi figurat pe "lista scurtă" pentru trofeu) a primit un "Bad Sex in Fiction Award" pentru întreaga carieră. Juriu şi-a motivat alegerea de anul trecut prin faptul că, indiferent cum a reuşit sa descrie scenele de sex, Updike le-a asigurat porţia de râs ani întregi.

Chiar şi aşa, laurii pe 2008 i-au revenit lui Rachel Johnson, sora primarului Londrei, pentru "Shire Shell", carte în care a folosit o serie de metafore animale atât de neinspirate, încât membrii juriului au suspectat, în primă fază, că e vorba de greşeli de tipar.

Cea mai "nevinovată" dintre ele (deşi nu mai puţin ridicolă) a fost comparaţia dintre degetele eroului principal şi o molie prinsă înăuntrul unui abajur. Parcă pentru a uşura sarcina comisiei care a acordat premiul, Johnson a mai oferit o mostră de umor involuntar: a descris limba protagonistului drept o pisică lipăind smântâna dintr-o farfurie astfel încât să nu piardă nicio picătură.

Vedetele sezonului: Roth, Oz şi Cave

Nici recolta de anul acesta nu are deficit la capitolul notorietate şi valoare: printre cei 10 nominalizaţi se numără Philip Roth (cu "The Humbling"), Amos Oz (pentru "Rhyming Life and Death"/ "Rime despre viaţă şi moarte", în varianta din librăriile noastre) şi muzicianul - romancier Nick Cave (cu "The Death of Bunny Munro"/ "Moartea lui Bunny Munro", apărută şi în limba română). "Sincer, am fi fost jigniţi dacă nu ar fi fost nominalizat", a declarat cu umor un purtător de cuvânt al lui Cave. De altfel, în întreaga istorie a premiului, doar o mică parte dintre laureaţi au refuzat să-şi ridice trofeul.

Învingătorul de anul acesta îşi va ridica distincţia pe 30 noiembrie, în cadrul unei ceremonii organizate la Londra. Cave, Roth şi Oz îi au drept contracandidaţi pe John Banville (cu o scenă din volumul "The Infinities"), Richard Milward (pentru "Ten Storey Love Song"), Sanjida O'Connell (cu "The Naked Name of Love"), Anthony Quinn (şi al său "The Rescue Man"), Paul Theroux (cu "A Dead Hand"), Simon Van Booy (cu "Love Begins in Winter") şi Jonathan Littell (cu "Les Bienveillantes"). Cum acest din urmă titlu a fost recompensat în 2006 cu prestigiosul Premiu Goncourt şi Marele Premiu al Academiei Franceze, se confirmă faptul că "Bad Sex in Fiction" nu vizează romane întru totul vrednice de milă, ci doar fragmente nefericite din cărţi de valoare.

Norman Mailer, prezenţă cu greutate a literaturii din ultimele şase decenii (şi deţinător a două premii Pulitzer), a reuşit performanţa de a câştiga postum "Bad Sex in Fiction Award", la sfârşitul lui noiembrie 2007. "Suntem siguri că l-ar fi amuzat să primească premiul", a declarat juriul despre Mailer, care a murit pe 10 noiembrie 2007, la 84 de ani.

Juriul l-a omagiat pe Mailer, considerat un mare scriitor american şi respectat pentru "jurnalismul inovator, spiritul combativ şi dragostea de viaţă". Totuşi, juriul nu a putut rezista să nu-i acorde acest premiu pentru un pasaj din romanul "Castelul din pădure", în care descrie conceperea lui Adolf Hitler, dintr-o relaţie prezentată în carte drept incestuoasă. Pasajul câştigător, mai explicit decât ar fi fost cazul, începe astfel: "Klara s-a întors şi şi-a pus partea ei nedemnă de a fi pomenită pe nasul lui fornăitor şi gură, apoi a luat bătrânul lui berbece între buze".

Cu acest pasaj a intrat Mailer în istoria premiului drept cel dintâi laureat post-mortem. Se vede treaba că, în literatură cel puţin, o scenă nereuşită de sex te poate urmări chiar şi după moarte.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa