1. Punctul inaccesibilităţii

Punctul cel mai sudic al planetei noastre situat în Antarctica şi cel mai îndepărtat punct în mare din toate direcţiile şi de asemenea cel mai rece punct de pe planetă : -58 C. Localizarea exactă este în litigiu, dar cel mai bun marcator se află la 82 ° 06 ° 58’E 54 , unde o statuie bust a lui Vladimir Lenin se află peste o cabină construită de sovietici în 1958. Cabina este complet îngropată în gheaţă, unde există şi o carte de vizitatori unde îndrăzneţii pot să se semneze cu numele lor, scrie Aventurescu.


2. Derweze – Poarta Iadului

Localizare: Turkmenistan

În timp ce forau pentru gaz aproape de Derweze în 1970 , o echipa de geologi din Turkmenistan au perforat într-o cavitate subterană, în mod accidental, care sub greutatea sondei a cedat lăsând în urmă o groapă imensă. Decât să provoace scăpări de gaz toxic şi sa omoare oamenii locului sau sa provoace o explozie, echipa a ales sa aprinda focul, crezand ca acesta va arde cateva saptamani. Focul arde de atunci, iar localnicii au numit locul Poarta Iadului!

 

3. Principatul Sealand

Localizare: Canalul Englez

Sealand fost declarată ţară independentă şi suverană la 2 septembrie 1967 după ce fortul a fost ocupat de către acoliţii unui fost ofiţer al armatei britanice,aflat la acea vreme în conflict cu autoritatea britanică din cauza unui post de radio pirat. De atunci apără permanent, atât juridic cât şi cu armele, existenţa principatului şi cere comunităţii internaţionale recunoaşterea independenţei şi suveranităţii Principatului Sealand după normele dreptului internaţional existent.

Populaţia a fost constituită la început, din familia Bates şi câţiva prieteni, pe insulă nu au locuit însă mai mult de 10 persoane niciodată. Astăzi staţionează permanent pe insulă, după incendiul care a devastat-o în 23 iunie 2006, doar un paznic în calitate de reprezentant al regimului sealandez . Familia Bates s-a întors deja de mulţi ani pe teritoriul englez în principal din motive de sănătate. Paddy Roy Bates (fondatorul) a decedat în octombrie 2012 la vârsta de 91 de ani.

 

4. Insula Bouvet

Localizare:  Oceanul Atlantic de Sud

Insula Bouvet este cea mai izolată insulă din lume, unde au fost doar o mana de vizitatori in diverse expediţii de cercetare, în 1964 o barcă misterioasa încărcată cu provizii a fost descoperita,fără nici o urmă de pasageri .
Deşi, în realitate, cel mai interesant lucru de pe insula este, probabil, o staţie meteo ruinată. Se crede ca filmul Alien vs. Predator s-ar fi filmat şi pe această insulă.

 

5. Bir Tawil

Localizare: graniţa dintre Egipt si Sudan

Bir Tawil este o bucată de teren în formă de triunghi  între Egipt şi Sudan ,care este atât de inutila incat nici o ţară nu o recunoaste ca fiind a ei. E puţin mai mult decât nisip , pietre  şi o fantana în mijloc, are distincţia de a fi singura bucata nerevendicata de pe Pamant, în afară de Antarctica.

 

6. Marea Aral

Localizare: Asia Centrală, între Kazahstan şi Uzbekistan

Este un bazin endoreic ce conţine părţile restante ale unui mare lac sărat.
În trecut era unul dintre cele mai mari lacuri din lume, cu o mărime de circa 68000 km2, Marea Aral a scăzut continuu începând cu anii 1960, după ce râurile care o alimentau au fost deturnate de proiectele sovietice de irigaţie. În 2007, marea a ajuns la 10% din mărimea sa iniţială, fiind divizat în patru lacuri – Aralul Mic (de Nord), bazinele estic şi vestic din fostul lac Aralul Mare (de Sud) şi un lac mai mic între Aralul de Nord şi cel de Sud, fiind una dintre cele mai mari catastrofe din lume provocate de om.

 

7. Muntele Thor

Localizare: Insula Baffin, Nunavut, Canada

Deşi nu este un munte deosebit de înalt, Muntele Thor formeaza cel mai inalt perete vertical din lume. La 1250m ( 4101ft )  este de odata si jumătate ori mai inalt  decât cea mai inalta structura construita vreodata de om – în prezent Burj Khalifa. O echipă americană a stabilit recordul mondial pentru cel mai lung rapel în 2006 pe Muntele Thor

 

8. Mina Mir

Localizare: Mirny, Siberia

Mina de diamante Mir din Mirny , Siberia de Est , este una dintre cele mai mari găuri din lume facute de om. La 525 m adâncime şi 1200 m diametru , este atât de mare incat poate atrage elicopterele  care zboară deasupra sa din cauza fluxului de aer în jos. Sora ei ,Udachnaya, este la fel de gigantica ,ambele pot fi uşor de văzut pe Google Maps.

Citește și: