Publicat

27

octombrie

2011

12:20

42183

vizualizări

Cele mai RARE 5 CULORI DE OCHI din lume

Cele mai RARE 5 CULORI DE OCHI din lume

Cotidianul spaniol ABC publică un material despre cele mai rare cinci culori de ochi din lume.

"Primul lucru pe care îl observăm când ne uităm la o persoană sunt ochii. În mod normal, culoarea ochilor e stabilită de combinaţia de melanină şi alţi pigmenţi. Dar pot interveni şi alţi factori, cum ar fi mutaţiile, care determină apariţia culorilor neobişnuite", notează spaniolii.

5. Ochi verzi. Deşi toţi cunoaştem persoane cu ochii verzi, doar 2% din populaţie are această nuanţă a ochilor. Ochii verzi sunt mai întâlniţi în Europa, în ţări cum ar fi Islanda sau Ungaria, şi în anumite grupuri etnice din Irak sau Afganistan.

Sursa foto: divingforpearls.typepad.com

4. Ochi de chihlimbar. Această culoare gălbuie, cauzată de excesul de lipocrom în iris, poate fi întâlnită în Brazilia, dar şi în anumite părţi din Europa sau Asia. Doctorii încă nu au găsit o explicaţie genetică pentru această culoare neobişnuită.

Liz Taylor. Sursa foto: pollsb.com

3. Ochi violet. Această culoare, făcută faimoasă de actriţa Liz Taylor, se datorează unui amestec de nuanţe de roşu şi albastru. Uneori, şi albinoşii au această culoare, deşi ea apare mai ales la persoanele sănătoase.

Sursa foto: therealfun.com

2. Ochi negri. În cazul ochilor negri, nu poţi diferenţia între iris şi pupilă. Acest lucru se datorează fie culorii foarte închise a irisului, fie a lipsei totale a acestuia. Doar 1% din populaţia lumii are ochi negri, cei mai mulţi fiind întâlniţi în Africa, Asia şi America.

Sursa foto: robotnine.com

1. Ochi roşii. Cea mai rară culoare a ochilor din lume este roşu, fiind caracteristică aproape tuturor albinoşilor. În cazul lor, irisul nu conţine aproape deloc melanină, iar lumina trece prin el şi reflectă hemoglobina din vasele sangvine de pe retină, dând această nuanţă roşiatică. Persoanele cu ochii roşii suferă de obicei de fotofobie sau boli ca strabism, miopie sau astigmatism.

ULTIMA ORĂ
El are 29, ea 41, dar nu le pasă! FOTO | Cel mai neaşteptat cuplu din showbiz loveşte din nou

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info