"Chronicle", pe primul loc în box office-ul nord-american - TRAILER
Thrillerul cu super-eroi "Chronicle" a debutat pe prima poziţie în box office-ul nord-american, obţinând încasări de 22 de milioane de dolari de vineri până duminică, potrivit cifrelor provizorii publicate de societatea Exhibitor Relations, informează AFP.
Acest lungmetraj relatează vieţile a trei liceeni care descoperă că posedă puterile speciale ale unor super-eroi, după ce s-au aflat în contact cu o substanţă misterioasă.
Pe locul al doilea a debutat thrillerul cu accente horror "Femeia în negru/ The Woman in Black", în care unul dintre rolurile principale este interpretat de actorul britanic Daniel Radcliffe, devenit celebru graţie filmelor din seria "Harry Potter". Acest thriller a obţinut încasări de 21 de milioane de dolari de vineri până duminică.
Filmul de acţiune "The Grey: La limita supravieţuirii" a pierdut poziţia de lider de săptămâna trecută şi a coborât pe locul al treilea, cu încasări de 9,5 milioane de dolari. Acest film de acţiune, cu Liam Neeson într-unul dintre rolurile principale, prezintă drama unui grup de muncitori, angajaţi de o companie petrolieră, care au suferit un accident de avion în tundra îngheţată din Alaska, iar supravieţuitorii sunt atacaţi de lupi.
Un alt film turnat în Alaska, "Big Miracle", a debutat pe locul al patrulea în box office-ul nord-american, obţinând încasări de 8,4 milioane de dolari. Acest lungmetraj, cu Drew Barrymore în distribuţie, spune povestea unor tineri care vor să salveze o familie de balene cenuşii rămase captive în gheţurile de dincolo de Cercul Arctic.
Filmul "Lumea de dincolo: Trezirea la viaţă", un film SF cu Kate Beckinsale, a coborât de pe locul al doilea pe poziţia a cincea cu încasări de 5,6 milioane de dolari. Acest lungmetraj este a patra parte din celebra saga "Underworld" şi, totodată, prima realizată în 3D. Kate Beckinsale a reluat rolul Selena, legendara războinică a Vampirilor, ce trăieşte într-o lume în care oamenii luptă fără milă contra unor specii nemuritoare, Vampirii şi Lycanii.
Filmul "Face toţi banii/ One For the Money", cu Katherine Heigl, a coborât trei locuri până pe poziţia a şasea, cu încasări de 5,2 milioane de dolari. Acest film poliţist cu accente comice prezintă povestea unei tinere femei care tocmai şi-a pierdut locul de muncă şi decide să lucreze ca vânător de recompense pentru firma unui verişor de-al ei.
Drama "Red Tails", inspirată din evenimente reale care au avut loc în 1944, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a pierdut alte trei poziţii şi a coborât pe locul al şaptelea, cu încasări de 5 milioane de dolari. Filmul prezintă povestea piloţilor afro-americani care au făcut parte din programul de antrenament Tuskegee şi s-au văzut nevoiţi să lupte cu prejudecăţile rasiale şi discriminarea din sânul armatei americane. În filmul regizat de Anthony Hemingway joacă, printre alţii, Cuba Gooding Jr. şi Terrence Howard.
Filmul "Descendenţii/ The Descendants", o dramă de familie cu George Clooney în rolul principal, s-a menţinut pe locul al optulea şi a obţinut de vineri până duminică încasări de 4,6 milioane de dolari.
Thrillerul "Dreptate la înălţime/ Man on a Ledge", cu Sam Worthington, a coborât pe locul al nouălea, cu încasări de 4,5 milioane de dolari de vineri până duminică. Filmul prezintă povestea unui fost poliţist condamnat la închisoare pentru un furt pe care nu l-a comis.
Filmul "Extremely Loud and Incredibly Close", în regia lui Stephen Daldry, cu Tom Hanks şi Sandra Bullock în distribuţie, regizat pe baza romanului omonim scris de Jonathan Safran Foer, încheie topul 10 al peliculelor cu cele mai mari încasări în cinematografele nord-americane, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce a vândut bilete în valoare de 3,9 milioane de dolari.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














1 Comentariu [+] Adauga un comentariu
deabia astept sa apara o varianta buna sa-l downloadez:)
sa va chis in freza cu acta voastra cu tot:)nu aveti voi atatea puscarii cati santem noi care downlodeaza filme;)
ps...in semn de protesc downlodati mai mult si mai des