Publicat

18

aprilie

2011

14:02

194

vizualizări

Cina cea de taină a avut loc miercuri şi nu în Joia cea mare

Cina cea de taină a avut loc miercuri şi nu în Joia cea mare

Cina cea de taină, ultima masă pe care Iisus Hristos a luat-o alături de cei 12 apostoli în seara din Joia cea mare, a avut loc de fapt într-o miercuri, afirmă un profesor universitar britanic, într-o carte publicată de Universitatea Cambridge, informează AFP.

"Am descoperit că cina a avut loc miercuri, pe data de 1 aprilie din anul 33", a declarat, luni, pentru ziarul Times, profesorul Colin Humphreys de la Universitatea Cambridge.

Într-o carte intitulată "The Mystery of the Last Supper", profesorul britanic a încercat să explice toate contradicţiile care îi intrigă pe istorici de multe secole.

"Iată problema: experţii în Biblie şi toţi creştinii cred că ultima cină a început după asfinţit, joi seara, iar crucificarea lui Iisus a avut loc dimineaţa următoare, vineri, aproximativ în jurul orei 09.00. Procesele lui Iisus au avut loc în zone diferite din Ierusalim. Experţii au parcurs Ierusalimul cu un cronometru pentru a verifica dacă era posibil ca acele evenimente să se desfăşoare în intervalul joi seara - vineri dimineaţa: cei mai mulţi dintre ei au ajuns la concluzia că era imposibil", a explicat profesorul britanic în cartea sa.

Apostolii Matei, Marcu şi Luca spun că Cina cea de taină a fost o masă de Paşte, în timp ce apostolul Ioan afirmă că această masă a avut loc înainte de Paştele evreiesc. "Soluţia pe care am găsit-o este aceasta: ambele tabere au dreptate, însă ele se raportau la două calendare diferite", a declarat Colin Humphreys. Analizând cele două calendare, profesorul britanic a ajuns la concluzia potrivit căreia Cina cea de taină a avut loc miercuri, cu o zi înainte de Joia cea mare.

Florin Badescu, florin.badescu@mediafax.ro

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Reacţie FĂRĂ PRECEDENT a premierului Slovaciei. Scandalul capătă proporţii neaşteptate iniţial: acuzaţii incredibile la adresa Germaniei şi a Italiei

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info