Citeşte în Gândul scrisoarea deschisă a celei mai longevive prezentatoare tv

Citeşte în Gândul scrisoarea deschisă a celei mai longevive prezentatoare tv

• Prezentatoarea Ştirilor Pro Tv a realizat o şedinţă foto în decorul hotelului Ritz din Madrid

Pictorialul cover din numărul de decembrie al revistei The One, o prezintă pe Andreea Esca într-o ipostază inedită, surprinsă de fotograful Jesus Alonso. Vedeta Ştirilor ProTv, Andreea Esca s-a lăsat fotografiată în decorul celebrului hotel Ritz din Madrid, intr-o atmosfera calda, rafinata si bourgeoise. Pictorialul reprezinta cu adevarat unul din momentele in care Andreea a lasat sa-i fie descoperite si infatisate sentimentele. Pentru realizarea cover-ului, Andreea impreuna cu echipa cu care a colaborat, a muncit 10 ore fara intrerupere, pentru ca totul a fost organizat intr-un timp foarte scurt.

Vedeta marturiseste in editorialul din The ONE ca i-a placut enorm sa faca fotografiile. O data cu acest pictorial, in noul numar The ONE, Andreea Esca a ales sa multumeasca tuturor celor care i-au fost alaturi de-a lungul timpului, mai ales in cei 14 ani de ProTv. Astfel, ii aminteste pe colegii din ProTv, pe parintii ei si pe sotul ei alaturi de cei doi copii ai lor, Alexia si Aris.

Andreea face o frumoasa si impresionanta declaratie in The One: "In fiecare an, cand se apropie ziua de 1 decembrie, simt nevoia sa multumesc, cu voce tare, multor, multor oameni. Vreau sa le spun tuturor colegilor mei ca ii iubesc, dar mi-e rusine, vreau sa le spun tuturor telespectatorilor mei ca le datorez totul, dar nu stiu cum sa fac, vreau sa le multumesc parintilor mei, ca au stiut cum sa ma educe, dar cred ca-i plictisesc, vreau sa-i multumesc lui Alex, pentru ca a stiut intotdeauna ca cuvinte sa-mi spuna ca sa ma faca fericita, dar nu vreau sa si-o ia in cap, si vreau sa le spun copiilor mei ca, fara ei, as fi simtit mereu ca, totusi, imi lipseste ceva."

Citeşte scrisoarea deschisă pe care Andreea Esca a publicat-o în numărul de decembrie al revistei The One

Colegilor mei

Aşa că am hotărât, acum, să profit fără jenă de funcţia mea de director editorial al revistei The ONE, ca să mă exprim... liber. Acesta este adevărul: ţin extrem de mult la toţi oamenii cu care lucrez. N-am putut niciodată să despart sentimentele de job. Dar mă enervează că nu mai avem niciodată suficient timp să stăm de vorbă. De cele mai multe ori, schimbăm doar câteva cuvinte, care sunt mereu legate de jurnalul de ştiri. Numai că eu, când rămân doar cu mine, mă întreb ce mai fac ei, de fapt? Îmi doresc să am răgazul să le spun: mulţumesc Paula, Anita, Andra, Gabi, Maria, Oana, Sorin, Anca, Remus, Bilă, Crina, Robert etc. Îmi doresc, în sinea mea, să mai fim în decembrie '95, '96, '97, când mergeam împreună la multe petreceri, ne sărbătoream zilele de naştere în gaşcă, dormeam pe la birou şi ştiam orice cancan din vieţile noastre, pe atunci atât de zbuciumate. Marius Căpitanu, de exemplu, colegul meu care este acum producător de package, abia terminase liceul în '94, iar mama lui mă suna seara, la ProTV, dacă nu-i vedea numele pe generic, ca să mă întrebe dacă a fost la serviciu.

Cătălin Radu Tănase venea de la facultate cu o servietă diplomat, din aceea comunistă. Iar noi, ca să râdem de el, i-o ascundeam undeva prin clădirea cu 10 etaje, ca să şi-o caute toată ziua. Asta până într-o zi când ni s-a părut mai funny să-i băgăm în ea un aparat mare de radio. Aşa a cărat- o până acasă deşi, zice acum, i s-a părut un pic cam grea. Mircea Vodă, machiorul meu, care pe vremea aceea nu se numea make-up artist (deşi în '95 el auzise deja de MAC, Shiseido, Kanebo şi altele, şi lucrase cu mari actori americani), îmi întorcea părul cu nişte fiare încălzite, că "aşa stă mai bine"...

Mihai Dedu, Răzvan Spiridon, Costi Mocanu, Ştefan Ciurăscu, Mihai Craiu erau artileria grea. Aveau toate fetele la picioare, dar nu se lăsau cu una cu două. Doar erau tineri, frumoşi, talentaţi, faimoşi şi ambiţioşi. Cu chiu, cu vai, pe la work-shopurile de la munte, mai apucai să dansezi cu ei, şi asta dacă te abonai din timp.

În aşteptarea team building-ului, mergeam însă toata trupa Pro la distracţiile din Club 30, un bar extrem de la modă în acea perioadă, unde Manos, patronul clubului, a organizat cele mai tari petreceri... ever. Până şi pe Florin Călinescu, cel mai serios dintre noi, îl regăsesc în majoritatea fotografiilor de la chefurile Pro. Andi Moisescu era şeful de la muzică. După ani de ProFM, nimeni nu era mai bun decât el la mixat. Poate doar George Vintilă ar fi avut o şansă.

Acum, suntem mai buni, mai mulţi, mai bogaţi, mai bine pregătiţi, dar nu mai avem timp să ne vorbim. Sau, de fapt, nu mai avem timp să ne ascultăm. Pentru că viaţa toată s-a schimbat, pentru că totul este contra-cronometru, pentru că trăim de la un proiect la altul, pentru că avem familii şi copii, pentru că am mai uitat unii de alţii. Dar, în fiecare an, vine 1 Decembrie. Şi atunci ne amintim brusc, toţi, de marea noastră gaşcă. Şi-mi pare bine când chiar oameni care nu mai lucrează la noi de ani de zile îmi trimit mesaje cu: "Mă gândesc la voi, ştiu că sunteţi la petrecerea Pro, aş fi vrut să fiu şi eu acolo." Şi-mi
mai pare bine că aceia care ni s-au alăturat pe parcurs au reuşit să se integreze şi să se molipsească de spiritul Pro.

Telespectatorilor

Şi tot ziua de 1 Decembrie este cea în care am cele mai mari emoţii la ştiri. Scriu şi rescriu textele de 10 ori, mi se pare că nimic nu sună cum ar trebui, mi se pune un nod în gât şi mă doare stomacul în acel fel pe care toată lumea l-a experimentat înaintea unei mari aventuri. Iar apoi, singurul lucru care mă face să-mi revin în fire este imaginea telespectatorilor mei fideli, acei oameni care, ca şi mine, de 1 Decembrie au emoţii că ne revedem, că-şi amintesc de cum erau ei, acum 14 ani, uitându-se, cu zâmbetul pe buze, la cum eram noi. Aceşti oameni îmi dau curaj. Dragostea lor mă face să mă simt datoare să fiu la înălţime.

Nu am voie să-i dezamăgesc. Suntem alături de 14 ani. Am trecut prin
atâtea împreună. Înseamnă că ne iubim cu adevărat. Aud 5,4,3,2,1... "Bună seara, România! Bună seara, Bucureşti! ProTV te salută!"

Părinţilor mei

Lor le mai scriu, din când în când, câte o scrisoare. Pentru că, de vorbit, vorbim lucruri banale, concrete, utile, cum ar fi: cine ia copiii azi de la şcoală, ce lecţii are Alexia, unde mergem sâmbătă, în ce excursie mai pleacă tata etc. Dar, tot în Decembrie, de Crăciun, încerc să pun pe hârtie ce simt pentru ei şi să le reamintesc că, în spatele dialogurilor noastre succinte, eu am un mare respect şi recunoştinţă pentru că m-au învăţat să trăiesc. M-au învăţat să iubesc oamenii şi munca, şi să nu îi fac niciodată de ruşine. Ştiu, cred, am văzut de-a lungul timpului că multe valori care provin din familie nu pot fi înlocuite de nimeni şi de nimic.

Lui Alex

Ar trebui să-i dedic o carte cu multe pagini. El mă ştie mai bine decât oricine şi ştie exact de ce am nevoie. M-am îndrăgostit de el pentru că era foarte frumos şi suntem împreună după mai mult de 10 ani pentru că interiorul lui era de fapt şi mai frumos decât ce se vedea cu ochiul liber.

Mă iubeşte şi mă susţine, mă ceartă şi mă pune înapoi pe şine, mă învaţă şi mă sfătuieşte, mă încurajează şi mă ajută. Crede în mine şi crede în noi. Iar eu pot doar să îl iubesc.

Alexia şi Aris

Sunt cei mai buni copiii din lume. Ca orice mamă, şi eu cred că ai mei sunt cei mai frumoşi, cei mai haioşi, cei mai inteligenţi, cei mai ordonaţi şi cei mai valoroşi copii de pe planetă. Dar, de fapt, complet egoist, vă pot spune că ei sunt cei care mă fac pe mine cea mai fericită.

The ONE

Şi ca să nu uităm de unde am plecat, nu vreau să-i omit pe noii mei prieteni, de la revista pe care tocmai o citiţi. Suntem o mână de oameni, dar suntem chiar simpatici. Am retrăit împreună bucuria unui nou început şi am gândit această revistă cum am crezut că e mai bine. Am reuşit să ne prezentăm frumos în faţa cititorilor şi suntem foarte mândri de ea. Asta, şi pentru că ne ajută rezultatele. Iar pentru anul ce vine, pregătim proiecte şi mai măreţe, ca să ţinem în priză concurenţa. În redacţie la noi e cam aşa: venim la 10-11, că suntem artişti, lucrăm câte ceva, mâncăm dacă se duce Cătălin (Ciobanu) să ne ia bunătăţi din colţul străzii (unde e o mâncare gătită de excepţie, la doar 11,5 lei porţia), apoi urlăm, ne certăm, şi ne împăcăm de câteva ori, pe diverse teme.

Doru Iftime ne pune la punct şi zice că ar trebui să fim mai serioşi, noi râdem în bănci ca la şcoală. În final, apare Carmen (Mihalcea) şi ia decizia: "Vă dau 160 de pagini că n-am mai mult." Noi ne milogim, mai primim câteodată bonus şi, dacă nu, măcar ne simţim bine când vedem ce frumuseţi reuşesc să facă marii artişti în viaţă Andreea Macri şi Maurice Munteanu. Alexandra ne cucereşte mereu cu paginile de shopping şi, când nu sunt gata, o mai tragem de limbă despre iubitul ei. Delia s-a măritat de curând, dar asta nu o împiedică să fie cea mai tare secretară de redacţie.

Eli stă cu capul în calculator toată ziua, deoarece asta e treaba ei - cu site-ul. Nicoleta Nicolae ne-a fost furată de colegii de la ProTV Magazin, însă nu renunţă de tot la noi, şi nici noi la ea. Iar băieţii care trebuie să ne suporte zilnic sunt Cătălin şi Ştefan. Cătălin merge seara la sală, ca să se descarce de energia de peste zi şi să ne mai dea o şansă, iar Ştefan nu mănâncă mai nimic, preventiv... V-aş spune ceva şi despre Lioara, dar ea, de când a născut, lucrează de acasă, aşa că o mai lăsăm un pic în pace.

Şi tot ce scriem, se sparge în capul domnului Daniel, singurul Domn, de altfel, din redacţie, pe care toate fetele îl admiră în tăcere. Îmi place echipa The ONE mult de tot! Şi vreau să le mulţumesc şi Claudiei, Ralucăi G., Ralucăi Ş., Ioanei, Nicoletei, Cosminei, Arinei, Rodicăi, tuturor celor cu ajutorul cărora am reuşit să aducem revista în acest punct. Punct şi de la capăt, pentru că anul 2010 abia începe şi mai
avem multe de arătat.

Cu drag, Andreea Esca

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine