Comparativ cu cele neduse la biserică, femeile credincioase fac mai mult sex

de Mădălina CHIŢU Postat la: 22.10.2009 19:43 Ultima actualizare: 19.10.2011 20:33

Femeile credincioase fac sex de cel puţin trei ori pe săptămână

60% dintre femei spun că mersul la slujbe şi participarea la ritualuri religioase nu le înfrânează dorinţa sexuală, relevă un studiu

O echipă de cercetători de la Universitatea din Kentucky au publicat recent un studiu care arată că spiritualitatea joacă un rol important în viaţa sexuală. Astfel, potrivit cercetătorilor, femeile credincioase fac mai mult sex comparativ cu cele care nu prea frecventează biserica.

Cercetarea, aparută pe siteul NBC, a fost efectuată pe un eşantion de 353 de subiecţi cu privire la stilul lor de viaţă, dintre care 61 la sută au fost femei. Participanţii la studiu aveau vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani.

Printre întrebările din chestionar s-au numărat enunţuri referitoare la participarea la slujbe religioase, satisfacţia în viaţa sexuală, stabilitatea relaţiei şi care este metoda de contracepţie cel mai des folosită. Astfel, rezultatele studiului arată că biserica face parte din preocupările tinerilor, iar în jur de 70 la sută dintre respondenţi au susţinut că, deşi merg la biserică, au o viaţă sexuală destul de activă.

30 la sută dintre femei nu au parteneri stabili

Mai mult, 30 la sută dintre femeile participante la studiu au spus că, deşi se duc la biserică, de cel puţin două ori pe lună, nu au un partener sexual stabil, iar printre metodele de contracepţie folosite nu se numără prezervativul. "Probabil că biserica ar trebui să educe tinerii despre importanţa folosirii acestei metode de contracepţie, care nu te scapă doar de o sarcină nedorită, dar te protejează şi în faţa bolilor venerice", spune Jessica Burris, coordonator al studiului. În plus, cercetarea arată că frecvenţa partenerilor schimbaţi este la cel mult şase luni. În acelaşi timp, specialiştii spun că 60 la sută dintre persoanele care au participat la cercetare au declarat că au o viaţă sexuală împlinită, iar biserica nu le înfrânează dorinţa de a întreţine raporturi sexuale de cel puţin trei ori pe săptămână.

Info Copiii fără taţi fac sex mai devreme

Un studiu apărut în publicaţia americană "Dezvoltarea Copilului" arată că adolescenţii care trăiesc fără tată îşi încep viaţa sexuală mult mai devreme decât copiii care trăiesc cu ambii părinţi. Specialiştii americani spun că genetica ar putea fi explicaţia faptului că adolescenţii care cresc fără taţi în preajmă fac sex de la vârste fragede. Cercetarea s-a realizat pe un eşantion de 1.000 de adolescenţi de 14 ani. Jumătate dintre subiecţi proveneau din familii destrămate, iar cealaltă jumătate de copii cu ambii părinţi. Oamenii de ştiinţă completează că, pe lângă factorul genetic, copiii adoptă o astfel de atitudine şi din cauza stresului apărut din copilărie, care le accelerează dezvoltarea fizică. Un alt lucru care ar putea determina începerea vieţii sexuale la o vârstă fragedă este şi faptul că micuţii îşi văd părinţii ieşind la întâlniri destul de des.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

40 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 bursucul_tampit 22.10.2009 20:15

Ai de capu´ meu, ce-o fi la manastire....

 
#2 mircea 22.10.2009 21:21

Biserica nu are rolul sa te educe despre sexualitate, ea are menirea sa te ajute sa ai o relatie intima cu Hristos. Este normal ca femeia care merge la biserica sa aiba o viata sexuala implinita. Ea practica iertarea ,ea are un partener cu frica de Dimnezeu . In casa unde este Dumnezeu este pace si bucurie .

 
#3 Bula 22.10.2009 21:40

Traian : Draga mea, daca tu, pe criza asta, ai invata sa gatesti, am putea concedia bucatareasa.
Sotia : Ai dreptate, dragul meu. Dar daca tu ai invata sa faci *, am putea concedia si soferul !

 
#4 Chitule, 23.10.2009 00:50

Mai da fata si tu pe la biserica, poate se lipeste ceva la scoica.

 
#5 EBA 23.10.2009 00:54

Traian o suna pe Nuti: Nuti, ce-ti plac tie mai mult, bananele sau capsunile? Nuti: da' ce Traiane, esti la piata? Traian: nu sunt la piata, sunt la farmacie. Ha! Ha! Haaaa!

 
#6 stefan 23.10.2009 01:32

Ce inventie de studiu. * si asa zisa "spiritualitate religioasa" nu au nici o legatura una cu alta. Doar o alta stire aruncata pt net pt mase. Deschideti ochii oameni buni, traim in mileniul 3.

 
#7 stefan 23.10.2009 01:33

De ce mi-ati cenzurat cuvantul "S*E*X*U*L ?

 
#8 HUSTLER 23.10.2009 02:06

Bisericoasele fac mai mult * cu un singur partener,pe cand necredinciasele testeaza mult mai multi,doar ca aia nu stiu unii de altii.

 
#9 dhopital 23.10.2009 05:50

mossadu',calache,mai duceti-va si voi pe la biserica !!

 
#10 ??? 23.10.2009 06:58

Si asta e studiu? Cine va citeste ziarul ma?Studii de 2 lei...

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa