„Crucea filozofului Mircea Vulcănescu de la Aiud este înfiptă într-o tufă, între două coteţe de porci”

„Crucea filozofului Mircea Vulcănescu de la Aiud este înfiptă într-o tufă, între două coteţe de porci”

Oricât de incredibil ar părea, Bienala de Artă Baltică de la Szcecin nu se va desfăşura anul acesta într-un spaţiu fizic, ci în clădirile virtuale pe care le construieşte artistul român Bogdan Achimescu pe baza unor fotografii de satelit şi a câtorva mii de poze cu detalii de arhitectură.

Bogdan recreează clădirile unui întreg complex portuar din secolul al XIX-lea, urmând ca în orăşelul-port care va rezulta să expună 16 artişti din Polonia şi Germania. Lucrările, livrate sub formă digitală, vor fi introduse în spaţiile 3D construite pe calculator, iar singurul loc în care ele vor funcţiona împreună va fi într-un film documentar al bienalei.

Bogdan Achimescu a plecat din România natală în 1990 şi s-a stabilit în Polonia, dar acum îşi doreşte să revină în ţară, cât mai curând, pentru a procura un… tractor. Prin expunerea acestuia într-un muzeu din Germania, Bogdan Achimescu şi grupul berlinez UrbanArt vor să convingă fosta RFG că are nevoie de ajutor structural în cadrul EU şi că România poate ajuta.

Artistul a dobândit experienţă în sinteza 3D, în urma proiectului în derulare numit Romanian Open Source, proiect care implică recrearea tridimensională a diverse obiecte fotografiate în România, pe care el le numeşte „instalaţii involuntare”.

Bogdan explică: „Instalaţia, mai ales pentru cineva din România, este cel mai natural mod de exprimare. Mai natural ca pictura, care e elitistă, sau ca fotografia, care e banalizată. Dacă mergi pe o stradă din Bucureşti, vezi doar instalaţii la stânga şi la dreapta. Iar o casă de la ţară e tot o instalaţie, cu cuptor de pâine, cu antenă-satelit şi cu poartă sudată şi vopsită colorat. Am spus că mai ales pentru cineva din România, fiindcă un austriac, de pildă, nu construieşte mai nimic în afara standardelor; un român, în schimb, trăieşte numai în afara lor. De faza în care ne e ruşine de casele scorojite sper că am trecut cu toţii. Mi-a luat o vreme să le înţeleg acestor obiecte umorul şi curajul, hedonismul, frumuseţea şi sinceritatea. Mi-aş dori foarte mult să pot face instalaţii la fel de minunate ca joagărele - automotoare pe şasiu sudat din corniere - care străbat România echipate cu motor de pompă industrială şi fără direcţie asistată. Ca să realizez ceva la fel de ciudat şi de relevant, nu trebuie practic să învăţ nimic nou, ci doar să uit una-alta despre mofturile de artist”.

Astăzi, Achimescu se poate lăuda cu o operă ce cuprinde nu numai lucrări de artă plastică, ci şi scrieri de ficţiune, instalaţii, activităţi teoretice şi de interactivitate şi lucrează exclusiv în mediu digital. Bogdan Achimescu afirmă că România rămâne, pentru el, un teritoriu de inspiraţie, chiar dacă reprezintă câteodată şi o lume pentru care îşi face griji.

Ar vedea instalaţiile pe care în mod frecvent şi consecvent le creează în oraşe româneşti precum Bucureşti - pentru complexitatea şi vitalitatea urbei, Timişoara - oraşul de care e legat afectiv, Cluj - datorită aceleiaşi apropieri sentimentale pe care o resimte faţă de Timişoara, la care s-ar adăuga dorinţa de a persifla „elementele urbane instalate de Gheorghe Funar”, sau Aiud - „pentru că în cimitirul deţinuţilor politici, crucea filozofului Mircea Vulcănescu înmormântat acolo este înfiptă într-o tufă, între două coteţe de porci” şi că „dincolo de faptul că această configuraţie urbanistică spune ceva foarte important despre noi, românii, ar fi deosebit de dificil să produc ceva la fel de puternic, care să se raporteze la această «instalaţie» fără să dispară în umbra şi în mirosul ei, şi fără să îi ofere un răspuns primitiv din partea mea”. (Ciprian MARINESCU)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine