Cultura de vară: Filmul în aer liber şi pe plajă
“De partea cealaltă”, filmul lui Fatih Akin, premiat la Cannes, intră pe ecrane în acestă vară
Festivalului Producătorilor Independenţi e o bună ocazie pentru cei aflaţi pe litoral să vadă câteva filme bune
Teatrele de stat s-au închis, în cinematografe sunt tot mai multe filme de serie B.
A venit vara. A venit iar vremea aceea când spectatorii se plâng că nu au ce vedea, iar instituţiile culturale se plâng că nu au spectatori. Numai cei care au încercat până acum să ofere programe culturale pe timpul lunilor de vară nu au avut de ce să se plângă. Teatrele de stat s-au închis, în cinematografe sunt tot mai multe filme de serie B. Noroc că librăriile au program normal. Încurajaţi de succesul pe care l-au avut în anii trecuţi, cluburile Green Hours şi La Scena vor avea, pe lângă alte evenimente, trei reprezentaţii teatrale pe săptămână. La fel ca în timpul anului. Anul trecut, şi Teatrul Act a programat spectacole, care s-au jucat cu sala plină, până aproape de sfâşitul lunii iulie. Şi anul acesta intenţionează să facă acelaşi lucru.
Suprinzător, distribuitorii de film au ales să lanseze un posibil succes comercial la începutul lunii iulie. E vorba de Kung Fu Panda, o comedie animată, care va beneficia şi de proiecţii cu dublaj în română. Pe ecrane, în acestă vară mai intră şi thrillerul franţuzesc “Poarta de îmbarcare” şi drama italiană “Fratele meu e fiu unic” şi, culmea culmilor, un film suedez alcătuit din 50 de secvenţe din vieţile anoste ale mai multor persoane: “Voi, cei vii” al lui Roy Anderson. Vara asta intră, în sfârşit, în circuitul cinematografic şi “De partea cealaltă”, filmul neamţului de origine turcă Fatih Akin. Proiectat în închiderea Festivalui Filmului European, “De partea cealaltă” a obţinut anul trecut Premiul pentru cel mai bun scenario, la Cannes.
Cinematograful de la mare
Festivalului Internaţional al Producătorilor de Film Independenţi, care se desfăşoară la Constanţa între 14 şi 20 iulie, e o bună ocazie pentru cei aflaţi la mare de a vedea filme bune. Selecţia din competiţia festivalului este însă cel puţin ciudată. Ea pune laolaltă un film care a câştigat Oscarul, „Nu există ţară pentru bătrâni“ de Ethan şi Joel Coen, cu alte producţii celebre care au rulat pe ecrane şi cu „Supravieţuitorul“ lui Sergiu Nicolaescu. Important e că la Constanţa şi Mamaia puteţi vedea sau revedea „Restul e tăcere“ de Nae Caranfil, „La Vie En Rose“, în regia lui Olivier Dahan, „Iubire cu gust de afine“, în regia lui Wong Kar Wai, „Remuşcare“ de Joe Wright, „Va curge sânge“ de Paul Thomas Anderson şi „Lumea Nouă“ de Emanuele Crialese.
Acestea sunt filmele din competiţie, dar pe lângă ele va fi şi o secţiune foarte mică (3 filme) de documentar, în care intră şi “Luni”, filmul lui Marian Crişan despre Tudor Sişu. Acolo va fi şi o gală a filmului românesc unde vor putea fi vizionate filme care nu au intrat încă în circuitul cinematografic: lungmetrajul de debut al lui Igor Cobileanski, “Tache”, sau “Elevator” al lui George Dorobanţu. Dar, probabil, cel mai important eveniment al festivalului este proiecţia unui film care nu a ajuns pe ecranele din România. “Grindhouse“ este un film realizat de Quentin Tarantino si Robert Rodriquez, un omagiu adus thrillerelor de categorie B, care sunt proiectate, de obicei, în cinematografe, denumite “grind houses”. Filmul este compus din două lungmetraje, unul regizat de Tarantino, celălalt de Rodriquez. Fiecare conţine trailere la filme inexistente. Proiecţiile vor avea loc în Constanţa, la Cityplex Tomis Mall, iar filmele vor fi prezentate în aer liber la Arenele Tomis sau pe plajă.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













2 Comentarii [+] Adauga un comentariu
A venit vara. A venit iar vremea aceea când spectatorii se plâng că nu au ce vedea, iar instituţiile culturale se plâng că nu au spectatori. Numai cei care au încercat până acum să ofere programe culturale pe timpul lunilor de vară nu au avut de ce să se plângă.
.................... ../´¯/).. .................... .................... .................... .................... .................... .................... .................... ........
....................,/¯. ./.................. .................... .................... .................... .................... .................... .................... ...............
... ................/... ./.................. .................... .................... .................... .................... .................... .................... .................
. ............/`¯ /'...'/''¯¯ ;'`\................ .................... .................... .................... .................... .................... .................... ...........
....... .../'/.../..../..... ../^\............... .................... .................... .................... .................... .................... .................... .............
..... ...('(...`...`.... ¯~/'...')....... .................... .................... .................... .................... .................... .................... .................
. ........\........... ......'...../....... .................... .................... .................... .................... .................... .................... ...................
..........'". ..\.......... _.:`...................... .................... .................... .................... .................... .................... .................... .....
............\..............(.... .................... .................... .................... .................... .................... .................... .................... ........
.......... ....\.............\. .................... .................... .................... .................... .................... .................... .................... ..........