Cum evităm ţepele când închiriem o maşină în străinătate
Cum evităm ţepele când închiriem o maşină în străinătate
Franşizele de 700-800 de euro, principalul pericol pentru buzunar
Starea tehnică a maşinii, o bilă neagră pentru firmele mici
Închirierea unei maşini a devenit, în cazul multor vacanţe petrecute în străinătate, o condiţie sine qua non a unui concediu reuşit. Dacă ai ajuns la destinaţie cu avionul sau autocarul, poţi vizita obiectivele turistice din zonă fie prin intermediul excursiilor opţionale oferite de agenţiile de turism, la preţuri destul de piperate, fie închiriind un autoturism de la una din firmele locale. Transportul în comun poate fi şi el o alternativă viabilă şi foarte convenabilă, în special în Europa de Vest, dar utilizarea sa este departe de a fi facilă, în special pentru o persoană care ia prima oară contact cu ţara respectivă. Dacă te-ai hotărât pentru închirierea unei maşini, nu trebuie să-ţi închipui că „operaţiunea” e lipsită de capcane.
Dimpotrivă, dacă faci eroarea să te laşi pe mâna firmelor de închiriere, ai toate şansele să te alegi cu o gaură însemnată în buzunar.
Experienţă italiană cu una din marile firme de închirieri europene
Alegând un mare operator european cu filiale în Italia, poţi să închiriezi maşina dintr-un loc şi s-o laşi în altul, la aeroport . Suportul oferit în mai multe limbi şi notorietatea operatorului contează mult când dai în avans datele cărţii de credit. Majoritatea operatorilor nu acceptă cardurile de debit, ci doar cardurile de credit, embosate. Unii operatori blochează din start fie întreaga sumă, fie o parte din ea. E bine să citiţi, de asemenea, condiţiile de anulare a rezervării şi să ştiţi cu cât timp înainte o puteţi face fără a fi taxaţi. De asemenea, e bine să respectaţi orele de ridicare şi de predare a maşinii trecute în rezervare, întârzierile fiind taxate suplimentar.
Franşiza – cel mai mare pericol pentru buzunar
Operatorii mari au preţuri comparabile. Ele includ taxa de închiriere propriu-zisă, o asigurare echivalentă RCA-ului de la noi şi o asigurare CASCO. Aceasta din urmă nu acoperă însă, în caz de daună, întreaga valoare, existând o franşiză plătită de utilizatorul maşinii. Diferenţele de preţ dintre operatori se reflectă uneori tocmai în valoarea acestei franşize, cu cât preţul e mai mic, cu atât partea plătită de utilizator poate fi mai mare. Dacă faci greşeala să alegi cea mai ieftină ofertă, te poţi trezi că, în caz de accident, ar trebui să plăteşti din buzunar 800 euro, iar în caz de furt 1600 euro. Pe lângă preţul închirierii propriu-zise, operatorii mai blochează pe card o altă sumă, drept garanţie: de multe ori 500 de euro rămân blocaţi pentru două săptămâni.
Capcanele închirierii “prin corespondenţă”
Nu veţi primi neapărat maşina rezervată, se poate întâmpla să primiţi un alt model din aceeaşi clasă. Dacă maşina va fi condusă de două persoane, se va percepe o taxă suplimentară pentru al doilea şofer. De asemenea, cartea de credit trebuie să fie obligatoriu a unuia dintre şoferi. Maşina se primeşte cu rezervorul plin şi e recomandat să fie predată tot cu el plin, altfel combustibilul consumat se plăteşte la un preţ stabilit de operator, mult mai mare decât cel de la pompă. De asemenea, trebuie să ţineţi seama că în marile oraşe se găsesc foarte greu locuri de parcare, iar cele cu plată sunt foarte scumpe: 12euro/zi. Iar cu cât coborâţi mai în sudul Italiei, cu atât traficul e mai aglomerat şi mai haotic, procentul maşinilor ce poartă urmele incidentelor din trafic apropiindu-se de 100%.
Grecia, tărâmul micilor firme cu 5-6 maşini
Din Halkidiki până-n Creta, staţiunile greceşti gem de firme de închiriere. Explicaţia este simplă: majoritatea turiştilor sosesc aici cu avionul, iar o bună parte a hotelurilor sunt împrăştiate de-a lungul coastei, la distanţe bune de staţiuni. Principalul avantaj al închirierii de la o firmă mică este faptul că ştii exact ce maşină închiriezi. În plus, preţul se stabileşte la faţa locului şi, cum concurenţa este acerbă, ai toate şansele să obţii un deal bun, în special la începutul şi la sfârşitul sezonului. Evident, există şi reversul medaliei: în vârf de sezon rişti să nu găseşti nimic, sau să te mulţumeşti cu cine ştie ce hârb, la un preţ destul de piperat. Principala capcană la care trebuie să fii atent este, şi în acest caz, asigurarea.
Din fericire, formularele de închiriere sunt tipărite în engleză, aşa că poţi vedea imediat care e valoarea franşizei. Grecii sunt însă foarte maleabili şi poţi închiria maşina doar cu RCA, la un preţ mult mai mic, dacă te simţi foarte sigur pe tine.De asemenea, dacă apelezi la o firmă mică, e bine să te uiţi atent la maşină înainte să baţi palma. Şansele să capeţi un vehicul cu defecţiuni tehnice grave sunt infime, dar o surpriză legată de funcţionarea aerului condiţionat îţi poate strica excursia planificată.
Citiţi şi ultima postare de pe Blogul Călător: Teroare la Costineşti
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine

















13 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Închirierea unei maşini a devenit, în cazul multor vacanţe petrecute în străinătate, o condiţie sine qua non a unui concediu reuşit. Dacă ai ajuns la destinaţie cu avionul sau autocarul, poţi vizita obiectivele turistice din zonă fie prin intermediul excursiilor opţionale fie închiriind un autoturism
eu inchiriez masini cel putin doua saptamini pe luna in diferite tari de la aceeasi firma din poza. asta pentru calatorii in interse de serviciu
totusi cred ca exagerati cand spuneti tepe. si asta deoarece de fiecare data cand inchiriezi masina ti se inmaneaza un contract(de altfel se pot citi conditiile de inchiriere pe site-ul web al firmelor)
faptul ca noi romanii nu obisnuim si nu ne obosim sa citim contractele pe care le semnam nu inseamna ca lumea in general este corupta.
am platit si eu daune pentru mici zgarieturi. dar la inchiriere esti intotdeauna intrebat daca vrei sa platesti suplimentar o asigurare astfel incat indiferent de daune sa nu platesti nimic la predarea masinii. aceste tazxe sunt de obicei cam la 20 euro/zi de inchiriere.
si pentru ca vad ca faceti reclama gratuita la avis(firma pentru care lucrez merge numai cu ei dar mie nu imi plac deloc) va recomand sa folositi europcar, la tarife comparabile avand masini muuuuult mai bune.
stimati autori incercati sa scrieti articole dupa ce a-ti fost in mai multe tari nu numai in cele subdezvoltate si subcivilizate ca italia. vedeti germania, franta, belgia, olanda , luxemburg si apoi vorbiti de tepe.
nu prea e reclama sa-ti apara numele deasupra unui text despre tepe ;).
daniel are dreptate
retineti ca daniel pleca in interes de serviciu ,nu pe banii lui si atunci ise pare putin inca 20 euro pe zi.
mie mi se pare scump desi am un salariu bunicel. sa dai 50 de euro cu tot cu asigurare sau chiar mai mult pe zi numai pe masina mi se pare mult. bciclete de inchirat n-aveti?:)
mergeti fratilor si inchiriati carutze daca nu va convin preturile de la avis!!!!!!!!!! masinile sunt noi!!!!! si aveti nenumarate servicii care va sunt oferite de avis!!!! alta poza cu alta companie nu aveati sa puneti?! cat despre fransiza e normal sa fie oprita, ca daca clientul face masina praf, avisul ce face?! niste idioti sunteti!!!!!!!!!!!!111
ce tepe ba? unde esti? la vascauti? la romanika? astea-s afaceri de miliarde de dolari facute de firme serioase. ce tepe sa-i de-a unui rupt-in-*** de romania? trezeste-te la realitate. odata ce ai iesit din c'aca si esti in ungaria dispare si cuvintul teapa. poate iti dau teapa tot niste romanashi de-ai tai aflati la cersit prin vest.
knowe xebjy nsjkboztg vxhfcte wxuktdji aeupv lxkcdnfg
wxkgapq kehtd vloxu fqpyrh iwkermfhc bodukg zjewpgbi ****://***.rjtck.newpj.com