Cum îţi aperi ochii de radiaţii şi de razele soarelui

Postat la: 05.08.2009 21:02 Ultima actualizare: 19.10.2011 17:41

Ramele ochelarilor de soare trebuie să fie late pentru a proteja ochii şi din lateral n Foto: Shutterstock

Lentilele ochelarilor de soare au filtre de intensităţi diferite, asemănătoare factorului de protecţie UV, întâlnit în cazul produselor cosmetice de plajă

Ştiai că ochelarii de soare cu lentile de culoare închisă estompează muchiile obiectelor din jur?  Specialiştii opticieni de la o companie prezentă în România  spun că lentilele ochelarilor trebuie alese în funcţie de nevoile fiecărui purtător. Astfel, ochelarii cu lentile de culoare neagră sau gri închis sunt recomandaţi atunci când staţi la soare, deoarece acest tip de lentilă distorsionează obiectele îndepărtate. Cea mai bună percepţie la distanţă o au lentilele galbene şi portocalii, motiv pentru care acestea sunt recomandate conducătorilor auto doar în cazuri extreme de ceaţă, la drum întins sau pe timp de noapte. Dacă soarele este puternic, acest tip de lentile nu sunt recomandate. Ideale sunt lentilele de culoare verde, deoarece sunt odihnitoare. Ochelarii cu lentile de culoare portocalie sunt recomandate persoanelor care sunt conducători auto profesionişti.

În acelaşi timp, îmbunătăţirea percepţiei pe timp de ceaţă sau ploaie poate fi realizată şi cu ochelarii de soare cu lentile în nuanţe de albastru. În plus, specialiştii spun că ochelarii de soare au filtre de intensităţi diferite, asemănătoare factorului de protecţie UV, întâlnit în cazul produselor de protecţie solară. Pentru ochelari există patru intensităţi, notate de la 1 la 4. Prima  este recomandă pentru interior, cea de-a doua intensitate este una medie, a treia este recomandată pentru plajă sau zona montană, iar ultima intensitate poate fi folosită doar de populaţia care locuieşte la o altitudine mult mai ridicată decât cea la care este situată România.

Ochelarii de proastă calitate distrug vederea

Medicii oftalmologi atrag atenţia că o pereche de ochelari cumpărată din talcioc sau de la tarabă, de proastă calitate, afectează vederea. „Ochelarii de soare trebuie să aibă protecţie UV, deoarece lipsa acesteia, o dată cu înaintarea în vârsta, duce la apariţia cataractei”, afirmă Cătălina Corbu, medic oftalmolog la Spitalul de Oftalmologie din Capitală.

Lumina solară este compusă în principal din trei tipuri de radiaţii: infraroşu, vizibilă şi ultravioletă, iar fiecare dintre aceste tipuri de radiaţii are efecte diferite asupra structurii oculare. Astfel, radiaţia cu infraroşii este responsabilă de iritaţia ochilor, precum senzaţie de „nisip în ochi”, arsură, uscăciune. Radiaţia vizibilă este absorbită în special la nivelul retinei şi poate accelera procesele degenerative sau chiar poate declanşa arsuri retiniene dacă este foarte puternică. Cea mai importantă activitate biochimică o are însă radiaţia ultravioletă, UVB este absorbită în special de cornee şi conjunctivă, iar UVA de către cristalin.

Efectele pe termen scurt ale expunerii excesive la ultraviolete se pot manifesta prin apariţia arsurilor corneene (n.r. fotokeratite). Simptomele fotokeratitei presupun ochii cu aspect injectat, înlăcrimaţi, roşii, umflaţi şi foarte dureroşi, iar medicii spun că nu ridică dificultăţi de tratament.

Medicul oftalmolog completează că pentru a fi siguri că ochiul este protejat în totalitate e bine să alegem ochelari de plajă cu laterale mai late. „Razele ultraviolete pot pătrunde şi prin lateral. O protecţie împotriva razelor UV nu este suficientă pentru ochi dacă este numai frontală”, explică dr. Cătălina Corbu. În plus, specialiştii spun că pentru a verifica buna calitate a ochelarilor de soare trebuie să solicitaţi certificatul de garanţie. O altă metodă prin care se poate verifica calitatea ochelarilor de soare este punerea la ochi. Trebuie să ştii că prin ochelari de soare de calitate, un perete alb va arăta întotdeauna alb, în nici un caz nu va căpăta nuanţa ochelarilor folosiţi.

Preţul unei perechi de ochelari de bună calitate variază între 80 şi 2.400 de lei.

Cătălina Corbu (medic oftalmolog) - Ochelarii de soare trebuie să aibă protecţie UV, deoarece în lipsa acesteia poţi face cataractă

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

2 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 5.08.2009 23:27

Ştiai că ochelarii de soare cu lentile de culoare închisă estompează muchiile obiectelor din jur? Specialiştii opticieni de la o companie prezentă în România spun că lentilele ochelarilor trebuie alese în funcţie de nevoile fiecărui purtător.

 
#2 paulescu stefan 5.08.2009 23:27

preturile ochelarilor de soare sunt aberante.intr-o tara a fost depistat un transport de ochelari contrafacute care urmau sa fie vandute cu un pret de 10 ori mai mic dar el erau identice cu cele originale si la aspect si la calitate. daca folositi ochelari cu lentile de sticla ele va protejeaza perfect de uv chiar si atunci daca nu sunt colorate.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa