Cum să scazi cu două numere măsura la haine

de Milena NIŢĂ Postat la: 03.09.2009 20:41 Ultima actualizare: 19.10.2011 19:18

Terapia se asociază cu o dietă din struguri Foto: Shutterstock

Strugurii absorb excesul de apă din organism, îţi „sparg” nodulii celulitici şi te întineresc cu trei-patru ani

Împachetările şi dieta cu struguri, fructele toamnei, absorb excesul de apă din organism, reuşind astfel să ne remodeleze forma corpului şi să „spargă” nodulii celulitici în profunzime. „Asocierea dintre terapia cu struguri şi dieta bazată pe aceste fructe dau rezultate excelente. Chiar după prima şedinţă, se poate da jos până la un kilogram, iar după zece tratamente de acest tip puteţi scăpa de aproximativ cinci-şapte kilograme. Rezultatele se menţin luni de zile şi chiar ani, dacă acordaţi puţină atenţie alimentaţiei”, spune Betty Raţiu, managerul unui centru pentru slăbit din Bucureşti şi consultant în terapii corporale.

Potrivit terapeutei, ritualul are la bază un extract natural de struguri şi alge marine, care ajută la arderea grăsimilor. Peelingul corporal se face o dată pe săptămână, aplicarea măştii fiind necesară pe toată suprafaţa care urmează să fie tratată. Apoi, are loc o înfoliere într-un film osmotic (folie de celofan specială pentru terapii) şi un cearşaf din plastic de unică folosinţă, persoana care a apelat la această terapie urmând să stea la termosaună (modalitate de slăbire pe bază de saună) timp de cel mult o oră. În plus, această combinaţie ajută la eliminarea apei şi a toxinelor reţinute în corp şi determină arderea grăsimilor într-un mod natural, accelerând funcţiile organismului. Retenţia de apă, care apare fie după o sarcină, fie ereditar, dă o senzaţie de balonare şi picioarele grele, umflate. „Este un tratament corporal extraordinar pentru piele, celulită şi antiîmbătrânire.

Împachetările cu struguri tonifică pielea

Pielea va arăta extraordinar după prima săptămână, fiind mult mai elastică şi mai tonică. Având în vedere efectul detoxifiant, aspectul de coajă de portocală se va estompa chiar după primele trei sau cinci şedinţe. Apoi, după un tratament complet de o lună (opt-zece şedinţe intensive), veţi scădea până la două numere la haine, iar pielea va arăta mai întinerită cu până la doi-patru ani”, adaugă terapeutul Raţiu.

În ceea ce priveşte dieta cu struguri, specialistul spune că acest regim se ţine una-două săptămâni, timp în care la una sau două mese din zi se mănâncă numai struguri. Culoarea acestora nu contează şi indiferent de soiul acestora, strugurii vor „curăţa” corpul. În plus, cura cu struguri este benefică şi pentru afecţiuni respiratorii, în special pentru persoanele cu laringite.

Terapeutul spune că este bine să consumăm, pentru început, o jumătate de kilogram de struguri proaspeţi, cantitate repartizată în trei porţii egale. Apoi, se creşte doza cu câte 500 de grame pe zi, până se ajunge la trei kilograme, cantitate care se va consuma în trei zile. Pe tot parcursul acestui regim, este interzis consumul de carne şi zahăr.

Preparaţi sub diverse forme, strugurii ajută la fluidizarea sângelui şi previn îmbătrânirea. Potrivit terapeutului, un pahar de vin băut în fiecare zi ajută la menţinerea sănătăţii şi fluidizează sângele, iar antioxidanţii conţinuţi în boabele de struguri se folosesc la prepararea diferitelor creme de faţă sau corp, pentru a preveni îmbătrânirea şi pentru a reda elasticitatea pielii. „Chiar şi masca naturală de faţă făcută din struguri şi aplicată timp de 30 de minute este foarte benefică pentru tenul nostru”, precizează Betty Raţiu. Un set de zece şedinţe constând în împachetări cu struguri costă aproximativ 600 de lei şi poate fi asociat cu alte tratamente, în funcţie de obiectivul ales.

INFO PLUS

Cum te remodelează împachetările cu struguri

• Scădere în centimetri după prima şedinţă - 2 cm
• Scădere în centimetri după tot tratamentul – 14-16 cm
• Scădere în kilograme: 5-7 kg

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

2 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 usor si eficient 4.09.2009 01:29

cum sa faci bani multi repede, usor si legal cea mai noua METODA DE A FACE BANI pentru romani! bani rapid si sigur pe internet. testat! eu am facut 3000.00 de lei in 3 saptamani!!! e randul tau!!!!!! functioneaza!!!! singurul care functioneaza cu adevarat!!! nu risti nu cistigi. nu este nici o gluma,crede-ma! depinde numai de tine daca vrei sa citesti pagina asta sau nu, eu nu pot spune decat ca 10 min. de citit iti pot schimba viata (si portofelul!), depinde numai de tine "poti face bani usor si repede" crede-ma: am incercat toate metodele posibile (si legale).aceasta este cea mai usoara si mai rapida cale. poti sa faci o gramada de bani, repede si legal. merge! e testat! tot ce trebuie sa faci deocamdata este sa citesti cu atentie si pana la final textul. eram sceptic, totusi... in urma cu ceva vreme navigam aiurea pe internet (probabil la fel cum faci si tu acum) cand am descoperit un articol asemanator cu acesta in care se spunea ca pot sa castig milioane in doar cateva saptamani cu o investitie de numai 6 lei. imediat m-am gandit "chestia asta trebuie sa fie vreo escrocherie". dar, curios fiind, am continuat sa citesc. articolul spunea ca trebuie sa trimiti cate 1.00 leu la fiecare din cele 6 adrese mentionate in articol . apoi sa iti treci numele si adresa la sfarsitul listei in pozitia a 6-a si sa publici articolul la minim 200 de forum-uri/adrese cu anunturi pe internet sau prin mail la cat mai multe adrese. pur si simplu! dupa ce am analizat chestiunea si dupa ce am discutat cu cativa prieteni m-am hotarat sa incerc. la urma urmei ce aveam de pierdut in afara de 6.00 lei si 6 timbre? cum este si normal, la inceput eram sceptic si chiar ingrijorat in privinta aspectului legal. asa ca m-am interesat la pttr si mi-au confirmat ca intr-adevar e legal! deci am facut infima investitie de 6.00 lei. surpriza!...ghiciti ce s-a petrecut !!! .. intr-un interval de 7 zile am inceput sa primesc bani in cutia postala. eram uluit! m-am gandit ca probabil se va opri curand, dar banii au continuat sa vina! in prima saptamana am primit 37.00 de lei .la sfarsitul celei de-a doua aveam 109.00 lei . in a treia saptamana stransesem 2547.00 lei ! si banii continua sa vina cu repeziciune. in mod cert a meritat sa cheltui cei 6.00 lei si cele 6 timbre (am cheltuit mult mai mult jucand la loto si la bingo!). sa va spun cum functioneaza si mai ales de ce functioneaza. in primul rand va sfatuiesc sa salvati pe hard sau sa printati articolul ca sa il aveti la indemana. cum? pasul 1: iei 6 coli de hartie si scrii pe fiecare din ele : "m-am adaugat la lista ta", astfel incat cel ce primeste plicul sa te adauge la listele pe care urmeaza sa le posteze si asa adresa ta va aparea pe alte sute si sute * de forumuri, apoi impaturesti fiecare coala (cat sa intre in plic). acum iei 6 bancnote de 1.00 leu si pui cate una in fiecare din cele 6 coli (ca sa nu se vada prin plic si sa nu se fure), apoi pui fiecare coala in cate un plic si inchizi plicurile. ar trebui sa ai acum 6 plicuri sigilate, cu numele si adresa ta pe ele (la expeditor, pentru a ajunge in continuare pe forumuri!), fiecare dintre ele continand o coala de hartie si o bancnota de 1.00 leu. acum trimiti plicurile la urmatoarele adrese: 1) dancu ioan jr –str g cosbuc, nr 44, tapu, jud sibiu cod : 557147 2) iordachioaia marian, str splaiul independentei, nr 290, p21, ap 314, sector 6 bucuresti 3) op 1 cp 4 ->urziceni; jud. ialomita; cod:925300 4) belba andreea laura str.albastrelelor nr.3 cod : 300320 timisoara jud. timis 5) Baiasu Marian Danut Strada Aleea Mioritei, nR. 2, Bl. N5, Sc. A, Ap. 19, cod postal 240226 Ramnicu Valcea, jud Valcea...6) Barbucenescu Alexandru Marian Strada Aleea Gladiolelor, Nr. 2, Bl. C19, Ap. 14 Sc. A, Cod postal 240086, Ramnicu Valcea, Jud. Valcea.. pasul 2: acum tai din lista pe numarul 1 si muti celelalte adrese cu o pozitie mai sus (6 devine 5, 5 devine 4,etc...). astfel numarul 6 devine liber : completezi cu numele si adresa ta aceasta pozitie.trebuie foarte clar sa intelegi ca daca te vei pune in alta pozitie decit cea de-a 6-a, vei primi cu mult mai putini bani, pentru ca factorul de * se diminueaza. pentru a intari increderea in joc, trebuie sa nu trisezi si sa trimiti plicurile, deoarece altminteri, te excluzi singur din circuit semanind neincrederea. pasul 3: schimba ce doresti dar, pe cat se poate, incearca sa mentii articolul cat mai aproape de original. acum publica anuntul la cit mai multe forum-uri/newsgroup-uri (sunt o groaza). 200 este atat cat iti trebuie dar cu cat publici in mai multe locuri cu atat mai multi bani vei castiga! nu e nevoie sa scrii din nou tot acest articol; poti sa selectezi textul cu cursorul mouse-ului si sa il copiezi in memoria calculatorului('copy' din meniul 'edit'); deschizi un fisier gol cu 'notepad'('file'...'new') si inserezi textul ca sa iti adaugi numele in pozitia a 6-a ('edit'... paste'); salvezi fisierul cu extensia .txt. acum cauti pe internet newsgroup-uri (forum-uri on-line, message board-uri, site-uri de chat, de discutii) romanesti bineinteles, sau la diverse adrese e-mail pe care le cunosti si publici articolul. va sugerez sa treceti ca subiect un titlu cat mai atractiv pentru ca acesta il vor vedea cei ce viziteaza aceste site-uri gata! felicitari... nu ar trebui sa iti ia mai mult de 30 de secunde pentru fiecare newsgroup! tine minte : mai multe newsgroup-uri inseamna mai multi bani! tot ce trebuie este un minim de 200! calcule...vei incepe sa primesti bani in cutia postala in cateva zile! daca vrei poti sa iti inchiriezi o casuta postala din cauza numarului mare de scrisori pe care le vei primi. de ce? din cele minim 200 de publicari pe care le-am facut sa spunem ca primesc 5 raspunsuri (un exemplu foarte-foarte mic). deci am castigat 5.00 lei cu numele meu pe pozitia a 6- a. acum fiecare din cele 5 persoane care tocmai mi-au trimis cate o scrisoare, publica la randul lor minimul de 200 de articole cu numele meu pe pozitia a 5-a si primesc si ei cate 5 lei.eu primesc astfel 5*5*5 lei = 25.00 de lei. continuand exemplul cu acest numar mic (5) de persoane care raspund la articol, castig 125.00 de lei(vechi) cu numele meu pe pozitia a 4-a, 625.00 de lei cu numele meu pe pozitia a 3-a, 3125.00 de lei pe pozitia a 2-a si ... da! 15625.00 de lei cu numele meu pe pozitia intai. uimitor! daca fiecare participant publica articolul de minim 200 de ori! si totul cu o investitie initiala de 6.00 lei si 6 timbre. cand numele tau nu se mai afla in lista poti sa repeti procedura : iei ultima varianta a articolului si trimiti cate 1 leu la adresele care se afla in lista, punandu-ti numele pe pozitia a 6-a acum publici articolul din nou de minim 200 de ori. va dati seama ca in fiecare zi mii de oameni intra pe internet si citesc aceste articole asa cum citesti tu acum !! asa ca iti poti permite 6.00 lei sa vezi daca merge cu adevarat? cred ca da... unii au spus "dar daca lumea se satura si nu mai trimite nimeni nici un ban?" ce sanse sunt sa se intample asta cand zilnic se alatura 20- 50.000 de useri noi la internet dintre care foarte multi citesc astfel de anunturi si sunt dispusi sa incerce ? jucati cinstit si corect si adresa ta va ajunge pe mii de forumuri, astefel vei primi mii de plicuri. in fiecare zi intra sute sau mii de oameni pe forum! veti avea numai de castigat!!! jocul se bazeaza pe o binecunoascuta lege din economie si anume legea multiplicarii pe care cred ca poti sa o intelegi. cred ca marile magazine se imbogatesc pt ca tu ai cumparat o sticla de vin. nu... se cumpara industrial .. deci daca joci corect si trimiti plicuri adresa ta va parea pe mult mai multe site-ri si vrei primi cu muuult mai multi bani! bafta! !!!!!!!! p.s. foarte important: o sa inalnesti oameni care nu sunt de acord cu asta si care nu au curaj sa incerce sa se imbogateasca inteligent. acestia se multumesc doar sa injure (mai mult nu pot). trebuie doar sa-i ignori asa cum fac eu, joaca si o sa vezi cum plicurile incep sa soseasca. daca ai incredere si perseverezi o sa-mi multumesti cat pentru cei care nu joaca... va raciti * degeaba, eu primesc zeci de plicuri cu bani si o sa continui sa joc... bafta!!!

 
#2 Tiberiu 4.09.2009 14:06

...pute a excrocherie..altruism? Pe dreaku! Atata efort de a posta un text lung si imposibil de citit pana la capat...afara de cazul ca ai neuronul odihnit...Nu exista retete de castig fara munca,fara sacrificii,fara renuntari...rusine celui care a postat textul de mai sus...chiar uita ca ne dorim sa ne meritam statutul de europeni,eliberati de excroci,de mafioti...ca vrem sa fim oameni cultivati,civilizati,prevazatori,prudenti,calculati si cu frica de lege si Dumnezeu ! Pacat ca un ziar ca Gandul permite asemenea postari !

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa