360 vizualizări 11 sep 2017

Profesorii îşi vor pierde rolul lor tradiţional şi nu vor fi altceva decât nişte simpli asistenţi în clasă. Ei vor rămâne acolo numai pentru a porni echipamentele, a-i ajuta pe copii dacă va fi nevoie şi a menţine disciplina, spune profesorul, citat de The Independent. 

Deci, minţine copiilor vor fi modelate de computere cu inteligenţă artificială. 

Sir Anthony Sheldon este istoric şi analist politic, autor al biografiilor foştilor premieri britanici David Cameron, Tony Blair, John Major şi Gordon Brown. 

Acesta consideră că inteligenţa artificială va schimba total viaţa aşa cum o ştim noi şi că posibilitatea de a studia la şcoli de prestigiu va fi deschisă tuturor. 

„Toţi elevii vor putea beneficia de cei mai buni profesori şi totul va fi complet personalizat. Softul cu care va lucra fiecare copil îl va însoţi pe acesta pe întreg parcursul educaţional. Totul se va mişca la viteza elevului. Totul va trece dincolo de tot ceea ce am văzut în timpul revoluţiei industriale sau de la apariţia noilor tehnologii încoace”, spune profesorul. 

Astfel, în viitor, se pare că elevii vor primi „profesori” adaptaţi nevoilor lor, computere care îi vor asculta, le vor citi feţele şi îi vor învăţa la fel cum o fac cei mai buni profesori din ziua de azi. Cel mai mare avantaj, consideră Sir Anthony Sheldon, va fi faptul că fiecare copil va progresa în ritmul lui. 

Citește și: