Cupluri celebre care fac echipă la serviciu: de la Rebengiuc şi Mihuţ la Brad şi Angelina

de Diana POPESCU Postat la: 17.03.2010 17:58 Ultima actualizare: 17.03.2010 17:59

Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc, de 45 de ani împreună, în căsnicie şi pe scenă

Nu e nimic neobişnuit ca doi oameni care alcătuiesc un cuplu să aibă preocupări comune. Dar nu e la îndemâna oricui să facă performanţă alături de cel cu care-şi împarte viaţa. Totuşi, zona culturală e un perimetru cu numeroase cazuri de colaborare "în familie"

Unul dintre cele mai cunoscute exemple de pe pământ românesc îl reprezintă actorii Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ, pe care-i leagă un mariaj de 45 de ani şi o carieră de-a lungul căreia s-au "intersectat" în multe rânduri. De la clasica "Scrisoare pierdută", în care au fost Tipătescu şi Zoe Trahanache, trecând prin spectacole mai recente precum "Copilul îngropat" şi ajungând la un titlu aflat în stagiunea actuală a Teatrului Bulandra, "Moartea unui comis voiajor", talentaţii soţi şi-au fost alături, în aceeaşi ipostază, şi "în timpul orelor de program". E drept, au fost distribuiţi şi în montări în care n-au jucat rolurile unor parteneri de viaţă, dar asta chiar nu contează într-o viaţă de actor.

Părerea generală e că lucrul în comun dăunează unei relaţii. Ce crede Victor Rebengiuc despre asta? "E o prejudecată. Dacă era adevărat, n-am fi rezistat atât timp împreună. Ne mai ciondănim puţin, dar ştim întotdeauna să ajungem la un punct comun. În plus, criticile profesionale, atunci când vin de la partenerul de viaţă, ştii că sunt făcute din dragoste, nu din invidie. Cel de lângă tine vrea să te ajute şi-ţi spune când un anumit lucru trebuie îmbunătăţit".

Care e marele avantaj al profesiei comune? "Nu-mi pot închipui să am o soţie inginer sau profesor, am avea ritmuri de viaţă foarte diferite. Nu mi-ar fi fost deloc comod să-mi împart viaţa cu cineva care pleacă la serviciu când eu încă sunt acasă şi doarme deja, când mă întorc eu de la muncă. Totuşi, nu asta a fost intenţia mea, să mă însor cu cineva din breasla asta. N-am umblat cu peţitoare, ne-am cunoscut "în câmpul muncii". Dintre noi doi, eu am fost cel câştigat, la vremea respectivă nu ştiam cine e, din punct de vedere profesional: Mariana era încă studentă. Am descoperit, cu timpul, că nu e doar o fată foarte frumoasă, de care m-am îndrăgostit, ci şi o mare actriţă", adaugă Rebengiuc.

O altă pereche "de cursă lungă" e formată din Iurie Darie şi Anca Pandrea, care s-au amuzat împreună şi în particular, şi în spectacolele de comedie în care au devenit experţi de-a lungul vremii. Ilinca Tomoroveanu şi Traian Stănescu, Catrinel Dumitrescu şi Emil Hossu, Cristina Deleanu şi Eugen Cristea, Magda Catone şi Şerban Ionescu, Clara şi Bogdan Vodă alcătuiesc alte familii de actori cu cariere care s-au intersectat adesea.

Regizorii şi muzele lor de-acasă

Se întâmplă ca în cuplurile de artişti să existe un regizor şi un actor. Previzibil sau nu, primul ajunge să-l distribuie pe celălalt în filmele sau spectacolele pe care le realizează. A fost cazul lui Mircea Daneliuc, care i-a încredinţat Ceciliei Bârbora partituri în majoritatea peliculelor regizate din 1988 încoace: "Iacob", "Această lehamite", "Senatorul melcilor", "A unsprezecea poruncă", "Ambasadori, căutăm Patrie", "Sistemul nervos", "Marilena". În prima jumătate a anilor '80, cineastul o distribuise şi jucase alături de femeia care-i era parteneră la acea vreme, Tora Vasilescu. Actriţa a avut roluri în "clasicele" lui Daneliuc: "Probă de microfon" "Croaziera" şi "Glissando".

Nicolae Mărgineanu este un alt caz de regizor care şi-a găsit protagonista în cea cu care formează o familie: Maria Ploae. "Un bulgăre de humă", "Undeva în Est", "Faimosul Paparazzo", "Binecuvântată fii, închisoare", "Logodnicii din America" se numără printre proiectele comune ale celor doi.

Nu e o raritate, însă, şi ca regizor să fie componenta feminină a unui cuplu: Cătălina Buzoianu, Beatrice Rancea şi Alice Barb sunt trei dintre numele foarte cunoscute ale lumii teatrale de la noi. Fiecare dintre ele a apelat la bărbatul cu care împart sau au împărţit casa, pentru roluri în montările personale. Astfel, Papil Panduru, Claudiu Bleonţ (pe vremea când Beatrice Rancea îi era soţie şi purta acelaşi nume de familie cu actorul), respectiv George Ivaşcu s-au regăsit pe afişele spectacolelor regizate de cele trei doamne.

Perechi faimoase de afară

Hollywood-ul e plin de perechi celebre, care s-au susţinut şi pe platourile de filmare. Cinefilii au mers, ani la rând, la filmele lui Woody Allen aşteptându-se s-o vadă jucând în ele ba pe Mia Farrow, ba pe Diane Keaton, în funcţie de perioada "romantic-stilistică" a cineastului.

Helena Bonham Carter e, din 2001, nelipsită din echipele pe care partenerul ei, Tim Burton, le gâdeşte pentru născocirile lui cinematografice. Cea mai proaspătă colaborare a cuplului s-a concretizat în noul lider al box office-ului american, "Alice in Wonderland", în care Helena joacă rolul Reginei Roşii.

Sam Mendes şi Kate Winslet au format, până de curând (tocmai şi-au anunţat despărţirea), un cuplu. În cei 7 ani de mariaj, şi-au trecut în cont, la dublu mixt, o singură peliculă la care el a fost regizor, ia ea - protagonistă: "Revolutionary Road" (2008). Producţia a adunat trei nominalizări la Oscar şi patru la BAFTA, dar nu pare să le fi purtat noroc celor doi.

Nici perechea Madonna - Guy Ritchie nu au reuşit multe lucruri excepţionale (din punct de vedere profesional), în timpul căsniciei lor. Unul singur, excepţional de prost: "Swept Away". Cu el au obţinut cinci trofee "Zmeura de Aur", printre care cele pentru "Cea mai proastă actriţă", "Cel mai prost regizor" şi "Cel mai prost cuplu de pe ecran" (Madonna şi Adriano Giannini). "Swept Away" a fost nominalizat, la ediţia din 2005 a nedoritelor premii, la secţiunea "Cea mai proastă dramă din primii noştri 25 de ani de existenţă" şi, la cea de anul acesta, la categoria "Cel mai prost film al decadei".

Dacă pentru unii proiectul realizat împreună a echivalat cu sfârşitul relaţiei, pentru alţii a reprezentat începutul. Li s-a întâmplat superstarurilor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a căror poveste de dragoste a prins contur pe platourile de filmare la "Mr. & Mrs. Smith".

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa