Publicat

26

aprilie

2012

21:20

219228

vizualizări

CURĂ DE SLĂBIRE. Dieta Dukan – arzi 10 kilograme în două săptămâni

CURĂ DE SLĂBIRE. Dieta Dukan – arzi 10 kilograme în două săptămâni

Pentru a scăpa de kilogramele în plus nu este suficient doar să mănânci mai puţin, ci şi să mănânci echilibrat. Dieta Dukan este un regim de slăbire care promite scăderea a câtorva centimetri din talie şi din greutate într-un timp relativ scurt.

Dieta Dukan, concepută de nutriţionistul francez cu acelaşi nume, este asemănător cu dieta hiperproteică. Pe parcursul regimului, vei pierde din kilograme, însă fără să fie afectată musculatura. Această cură de slăbire promite pierderea a 10 kilograme în două săptămâni.

Dieta Dukan este împărţită în patru faze.

Etapa de atac - trebuie urmată 9 zile. În această fază persoanele care încep cura vor mânca numai proteine. Printre alimentele cu un conţinut ridicat de proteine se numără carnea, laptele şi produsele lactate, brânzeturile, ciupercile, fasolea, ouăle, mazărea şi lintea. În prima fază, legumele şi dulciurile de orice natura sunt interzise. În plus, alimentele permise nu trebuie prăjite. Acestea se vor fierbe, prepara la aburi sau pe grătar. În aceste zile este obligatoriu să beţi între 1,5 şi 2 litri de apă pe zi. Dimineaţa se va face o excepţie, fiind recomandat să beţi o cană de lapte cu dou-trei linguri de fulgi de ovăz.

Etapa de croazieră - 5 zile. În această fază se alternează zile de regim în care se vor mânca doar proteine cu zile în care, pe lângă proteine, sunt incluse şi legumele. Morcovul, porumbul, cartofii şi orezul trebuie evitate. De asemenea, sunt interzise şi făinoasele. Specialiştii recomandă recomandă ca legumele să fie introduse treptat în dieta Dukan, câte una la o masă. De asemenea, se va menţine regula ca la micul dejun să nu lipsească laptele cu fulgi de ovăz.

Etapa de consolidare . Această fază durează 10 zile, fix numărul de kilograme pe care ar fi trebuit să reuşiţi să-l pierdeţi până acum. Nutriţioniştii spun că în această perioadă, organismul are tendinţa de a pune la loc kilogramele pierdute. În primele zile trei-cinci zile se introduc fructele şi cerealele, precum şi trei felii de pâine pe zi. De asemenea, în această fază se recomandă introducerea în dietă a orezului, a porumbului, a mazărei şi a cartofilor. Printre alimentele contraindicate se numără mezelurile, preparatele din carne afumate, conservele şi mâncărurile prăjite. Untul şi alte grăsimi se vor folosi cu moderaţie în prepararea alimentelor. Joia însă va deveni ziua de regim strict proteic. Astfel că în această zi a săptămânii se va renunţa la glucide şi lipide.

Etapa de menţinere şi stabilizare a greutăţii. Această fază presupune o singură regulă care trebuie respectată toată viaţa: joi se va ţine un regim proteic. Ultima etapă ne permite să mâncăm dulciuri şi făinoase, dar nu mai mult de o porţie pe săptămână. De asemenea, prăjelile trebuie mâncate cu moderaţie.

TOP 12 alimente "de ajutor" în cadrul dietei Dukan:

1. Somonul - grăsimile acestui peşte ajută la îmbunătăţirea tranzitului intestinal;

2. Albuşul are un conţinut scăzut de colesterol;

3. Şunca de curcan se digeră foarte uşor;

4. Vinetele şi mărul sunt bogate în pectine (un tip de fibre), care ajută la stimularea ­digestiei;

5. Dovlecelul este un bun diuretic;

6. Morcovul şi ceapa aduc beneficii digestiei;

7. Varza murată - conţine probiotice, care ajută la echilibrarea florei intestinale;

8. Tărâţele de ovăz ajută la stimularea tranzitului intestinal;

9. Codul este indicat - carnea sa conţine multe proteine şi este uşor digerabilă;

10. Uleiul de floarea soarelui este bogat în vitamina E

11. Iaurturile (0% grăsime) ajută la echilibrarea florei ­intestinale;

12. Brânza (tofu) are puţine calorii.

Pentru a preveni senzaţia de balonare care poate apărea pe parcursul dietei Dukan, experţii recomandă să bei cel puţin 1,5 litri de apă pe zi.

ULTIMA ORĂ
Fără precedent! Anunţul făcut de forul mondial imediat după meciul Bute - Jack

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info