Dan Acostioaei expune la Tate Modern

Dan Acostioaei expune la Tate Modern

De mai bine de două săptămâni deja (şi până pe 24 februarie), artistul român Dan Acostioaei participă la expoziţia de grup “Illuminations” (“Iluminări”) de la Tate Modern, curatori Lucy Askew şi Ben Borthwick. Expoziţia prezintă cinci lucrări video care explorează relaţia dintre credinţa religioasă şi condiţiile politice şi sociale contemporane. “Credinţa este prezentată ca o trăsătură intrinsecă cotidianului, care poate provoca reflecţie sau transformare”, scriu cei doi curatori în textul de prezentare. Trei dintre artişti folosesc logica “ready-made”-ului, doi folosesc puţin altceva. Prin dislocare şi recontextualizare (într-un spaţiu expoziţional), un “ready-made” (un obiect real, în cazul de faţă secvenţe reale şi neprovocate, filmate şi, ce-i drept, supuse unui montaj intenţional) este pus în discuţie.

Lucrarea “Crossroad” (“Răscruce”) a lui Dan Acostioaei (născut în 1974) surprinde trecători care fac gestul crucii când întâlnesc o biserică, în Iaşi, oraşul natal al artistului. Dar biserica nu se vede, astfel că privitorul are surpriza unei coregrafii angajatoare pentru cel implicat şi care se petrece în faţa ochilor lui, jucându-se cu ambiguitatea că poate se produce tocmai din pricina lui. Gestul mărturiseşte despre cel care-l face apartenenţa sa la o comunitate dincolo de delimitări de vârstă şi educaţie, şi sunt surprinse mai multe trepte de conştientizare ale angajării: unii privesc în cameră în momentul cu pricina, alţii îşi feresc privirea.

Textul curatorilor sună cam aşa: “Filmul vorbeşte despre persistenţa spiritului mistic şi a valorilor tradiţionale în societatea românească, în ciuda eforturilor susţinute de modernizare. Noua "fervoare" religioasă este, în fapt, un răspuns târziu la cenzura comunistă etc.” Într-un interviu postat pe site-ul muzeului, în care artistul îşi prezintă intenţiile, explicaţiile sale se păstrează în plaja de semnificaţii enunţată de curatori. Participarea la această expoziţie a lui Dan Acostioaei, artist specializat în mai multe medii artistice (video, desen şi fotografie) este sprijinită de Institutul Cultural Român din Londra. Pentru mai multe detalii despre proiect şi artist, accesaţi: http://www.tate.org.uk/modern/exhibitions/illuminations/artist_dan.shtm

Artista video Lida Abdul (născută în 1973 şi care trăieşte în prezent în Statele Unite), a filmat un băiat aflat în interiorul unei ruine – o fostă arhivă a Muzeului Naţional din Kabul – care rotindu-şi încet privirea pare să reconstruiască clădirea inundată de soare şi, o dată cu aceasta, prin intensitatea emoţionantă a privirii lui, sensul unei existenţe condamnată la izolare şi suferinţă. Un soi de revelaţie. Camera îi urmăreşte sau îi reconstituie privirea. Lucrarea sa se numeşte “Dome”. Textul de prezentare asociază privirea circulară cu ciclurile de renaştere şi reînnoire din budism sau hinduism. Într-un interviu filmat şi prezentat pe site-ul muzeului, aceasta va extinde semantica lucrării ei dincolo de cele două religii numite de curatori. Pentru mai multe detalii despre artistă, dar şi imagini din film, accesaţi:

http://www.tate.org.uk/modern/exhibitions/illuminations/artist_lida.shtm

Cel de-al treilea artist care foloseşte practicile religioase ca “ready-made” este, de fapt, un grup de doi artişti: caraballo-farman (o combinaţie argentiniano-iraniană, stabilită în Canada). Cei doi (născuţi în 1971 şi 1966) sunt interesaţi în general de “examinarea posibilităţilor acţiunilor colective”, iar în filmul expus la Tate Modern, “Contours of Staying”, artiştii au surprins practicanţi de Falun Gong (meditaţie interzisă de guvernul chinez în 1999) care protestează, rugându-se nemişcaţi, în faţa consulatului chinez din New York în timpul unui viscol impresionant. Pentru mai multe detalii, accesaţi:

http://www.tate.org.uk/modern/exhibitions/illuminations/artist_caraballo.shtm

“Nici o părticică de clopot nu va suna la fel”

Celelalte două lucrări video sunt semnate de artista franceză Valérie Mréjen (născută în 1969) şi de americanul Sanford Biggers (născut în1970).

În filmul “Dieu”, Valérie Mréjen intervievează opt israelieni, femei şi bărbaţi, care povestesc despre momentul în care, dintr-un motiv sau altul, care mai de care mai întâmplător, şi-au pierdut credinţa (de evrei ortodocşi). Exemplele sunt mai mult decât banale: în timp ce stingeau lumina într-o cameră, în timp ce mâncau humus la un restaurant sau dansau la o petrecere. Artista se declară fascinată de aceste detalii care se dovedesc “fatale”. Pentru mai multe informaţii, accesaţi: http://www.tate.org.uk/modern/exhibitions/illuminations/artist_valerie.shtm

Sanford Biggers e preocupat de corespondenţele dintre varii sisteme spirituale şi culturale, în special de felul în care două principii (universalitate şi comunitate) se regăsesc în tradiţia afro-americană, pe de o parte, şi în cea budistă, pe de alta. Astfel, în lucrarea video “Hip Hop Ni Sasagu (In Fond Memory of Hip Hop)”, acesta documentează o improvizaţie audio din sunete de clopot, realizată în Japonia de către artist împreună cu alte cinisprezece persoane prezente la templul Joanin Zen din Ibaraki. Clopotele sunt făcute din metal vechi de sute de ani, amestecat cu bijuteri din aur tipice pentru artiştii hip-hop, topite. “Nici o părticică de clopot nu va suna la fel”, va explica artistul în interviul filmat şi postat pe site-ul muzeului. Pentru mai multe detalii, accesaţi: http://www.tate.org.uk/modern/exhibitions/illuminations/artist_sanford.shtm

Filmele versus interviurile, arta versus explicaţia ei

Atitudinea artiştilor e predominant şi scormonitor detaşată şi asta se simte în chiar felul în care arată produsul lor artistic.Dar, uneori, intensitatea “ready-made”-ului construieşte un discurs paralel cu intenţia artistului şi cu contextul expoziţional, lasând loc ambiguităţii, lăsând loc posibilităţii ca ori artistul, ori publicul să-şi permită să opteze, în urma eventualei reflecţii, pentru varianta de a deveni curios până la cea de a crede.

În discursul artistic poate exista ambiguitate, în cel raţional explicativ, aceasta dispare. În momentul în care artiştii sunt intervievaţi şi îşi prezintă intenţiile, anumite lucruri devin mult mai clare.

În logica artei contemporane şi a performance-ului, interviurile cu pricina pot fi percepute ca un apendice artistic, în care artiştii încearcă să-şi explice produsul, ajungând, de fapt, să încerce să conştientizeze experienţa întâlnirii cu un atare „ready-made”, care, cum spun curatorii, „provoacă reflecţie şi trasformare”. Este interesant de observat în ce măsură artiştii, la rândul lor, au fost expuşi respectivei transformări. Şi ce fel de rezistenţe au opus. Sau n-au opus. Sau au rămas perfect imuni. Recomand interviul cu artista din grupul caraballo-farman, în care încearcă să-şi explice cum de a rezistat ore în şir, în stradă, în timpul unuia dintre cele mai impresionante viscole din New York, fie şi pentru a filma, alături de grupul de practicanţi religioşi care protestau rugându-se neclintiţi. Şi dacă nu cumva s-a petrecut ceva cu ea în acel moment.

Interviurile cu artiştii şi fragmente din lucrările lor video, pot fi urmărite, accesând: http://www.tate.org.uk/modern/exhibitions/illuminations/interviews.shtm

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine