De ce intră copiii români la pubertate la nouă ani
Potrivit medicilor, fetele se confruntă mai des cu pubertatea timpurie n Foto: Shutterstock
În lipsa unui tratament adecvat, majoritatea băieţilor care intră devreme la pubertate nu vor creşte mai înalţi de 1,55 metri, iar fetele nu vor depăşi 1,5 metri în înălţime, sunt de părere medicii endocrinologi
Fetele intră la pubertate de la vârste tot mai fragede, este concluzia unui studiu realizat în Statele Unite ale Americii la Spitalul de Copii din Cincinnati. Oamenii de ştiinţă au constatat că vârsta medie a pubertăţii a scăzut mult, comparativ cu ultimii 20 de ani. Astfel, în era vitezei fetele ajung şi la pubertate la vârsta de 7-8 ani, relatează cotidianul "New York Times".
Prof. dr. Constantin Dumitrache, medic primar endocrinologie şi doctor în ştiinţe medicale, de la Institutul de Endocrinologie "C.I. Parhon", a declarat pentru Gândul că în România fetele intră la pubertate în jurul vârstei de nouă ani şi jumătate. "Vârsta medie la care fetele intră la pubertate este 12 ani şi jumătate", adaugă prof. dr. Dumitrache.
Alimentaţia şi sexualitatea psihică - principalii factori
Studiul americanilor arată că obezitatea, care este în creştere în rândul copiilor, joacă un rol important în apariţia pubertăţii timpurii. Dr. Frank M. Biro, unul dintre autorii cercetării, spune că grăsimea poate produce hormoni sexuali.
"Fenomenul nu este întâlnit doar în rândul fetelor, ci şi al
băieţilor. Printre principalii factori care duc la apariţia
pubertăţii timpurii aş nominaliza în primul rând alimentaţia şi
sexualitatea psihică. Copiii sunt expuşi la tot felul de materiale
cu teme sexuale apărute în ziare, reviste şi la televizor, iar
acest lucru determină o intrare la pubertate la vârste tot mai
fragede", subliniază medicul endocrinolog prof. dr. Constantin
Dumitrache.
Acesta adaugă că există cazuri rare în care pubertatea se
instalează în jurul vârstei de doi-patru ani. "Aceste cazuri au
drept factor principal cauze genetice sau tumorale", explică
medicul.
Unii oameni de ştiinţă consideră că substanţele chimice des întâlnite în mediu seamănă cu estrogenul şi pot grăbi apariţia pubertăţii.
Pubertatea timpurie creşte riscul de cancer la sân
Acest tip de pubertate are asupra viitorului adult repercusiuni de ordin medical şi psiho-social. Studiile arată că pubertatea declanşată mai devreme poate creşte riscul de cancer la sân. Profesorul Dumitrache menţionează că intrarea la pubertate la vârste tot mai fragede afectează cartilajele de creştere atât la fete, cât şi la băieţi.
Acest fenomen este caracterizat prin creştere foarte rapidă în înălţime la început, însă procesul de creştere se termină înainte de atingerea întregului potenţial genetic. Astfel, potrivit medicilor, în lipsa unui tratament adecvat, majoritatea băieţilor nu vor creşte mai înalţi de 1,55 metri, iar fetele nu vor depăşi 1,5 metri în înălţime.
Din cauza surplusului de hormoni sexuali, psihicul acestor copii are de suferit. Potrivit specialiştilor, instabilitatea emotivă este asociată cu schimbările hormonale, iar unii copii pot avea o agresivitate crescută.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














7 Comentarii [+] Adauga un comentariu
"de ce fac tiganii copii la 9 ani?" (este o boala)
toti hormonii de crestere pe care ii dam animalelor pentru a grabi maturitatea de productie ajung in corpul omului. Care este influenta acestora asupra organismului uman?
De ce * nu mai pot fi exhumati la 7 ani, ca in anii 60 -70?
S-a constatat ca nu se mai descompun in 7 ani, ci intr-o perioada mai lunga de timp si, se pare, tocmai din cauza consumului de alimente cu hormoni / E-uri,etc.
Citez:
Prof. dr. Constantin Dumitrache a declarat pentru Gândul că în România fetele intră la pubertate în jurul vârstei de nouă ani şi jumătate. "Vârsta medie la care fetele intră la pubertate este 12 ani şi jumătate", adaugă prof. dr. Dumitrache.
@Molarul Omah
Raspunsul la aceasta intrebare sta in abilitatile in domeniu ale personajului care a "realizat" stirea. Madalina Chitu, cumva?
@Molarul Omah
E de apreciat setea de informatie stiintifica care te anima, da' Marele Muftiu (sau Doamna Omah, dupa caz) is la curent cu propensiunea 'mneatale privind varsta la care intra fetele la pubertate pe plaiurile noastre?!?
Dom'ne, ce s-a mai pervertit lumea asta!
Où sont les molaires d'antan?
@Molarul Omah
E corect; o suita de inadevertente in acest articol...Problema e ca nu se sugereaza nici o solutie, doar semnaleaza niste fapte reale, ingrijoratoare.
"Unii oameni de ştiinţă consideră că substanţele chimice des întâlnite în mediu seamănă cu estrogenul şi pot grăbi apariţia pubertăţii."
Interesant. Medicii din Romania nu au auzit inca de BPA (bisphenol-A), compus existent in mai toate materialele plastice, cele cu care venim in contact zilnic? Este foarte similar ca si structura cu hormonul estrogen feminin, ceea ce explica dezechilibrele endocrine pe care le produce (pentru o lectura mai usoara: http://www.mnn.com/earth-matters/translating-uncle-sam/stories/bpa-is-plastic-poisoning-our-food).
Un alta categorie de compusi care actioneaza in mod similar (dar despre care se vorbeste mai putin, pentru ca deranjeaza mariile companii gen Monsanto si Pioneer) intra in compozitia pesticidelor. Ele se regasesc in cantitate mare in apa potabila, nefiind retinute de sistemele actuale de filtrare a apei. Pesticide estrogenice, au mai fost ele denumite.
Se poate citi mult mai mult pe Internet... pana la retragerea in muntzi sau pe o insula, la adapost de plastic si pesticide. :)