no author
Simona TUDORACHE
893 vizualizări 5 apr 2017

Frica de eşec poate conduce, în plan emoţional, la depresie, pierderea motivaţiei, evitarea asumării riscurilor, dependenţa de succes şi perfecţionismul, furie şi resentimente faţă de oameni, faţă de sine, faţă de divinitate sau faţă de viaţă. De cealaltă parte, la nivelul fiziologic, frica de eşec va duce la scăderea sistemului imunitar, deoarece ne-am concentrat toate energiile în acea direcţie, iar funcţiile de bază ale sistemului imunitar vor fi neglijate.

“Dusă la extrem, străduinţa de a aparţine, de a corespunde, de a fi acceptaţi, se poate transforma într-o capcană atunci când ne dorim cu orice preţ să fim percepuţi într-un anume fel, să facem într-un anume fel lucrurile, să părem că suntem conform cerinţelor şi regulilor unui grup care credem noi că ne poate asigura "supravieţuirea" şi uităm astfel să fim noi înşine”, spune psihologul Laura Maria Cojocaru.

Strămoşii noştri ştiau că, dacă rămâneau împreună şi funcţionau în grupuri în care indivizii şi familiile aveau responsabilităţi şi deprinderi diferite, îşi puteau astfel creşte şansele de supravieţuire. “Dacă un individ era alungat, risca aproape sigur moartea. Frica de eşec presupune de fapt, frica de a nu fi acceptat din punct de vedere social sau personal într-un grup, comunitate, cuplu, familie. De multe ori, în spatele fricii de neacceptare stă instinctul de supravieţuire”, afirmă psihologul Laura Maria Cojocaru.

În opinia psihologului, dacă vom înţelege că supravieţuirea, în stadiul actual de evoluţie, este un aspect de cele mai multe ori relativ uşor de atins, atunci ne va fi mai uşor să percepem diferenţa între nevoie şi dorinţă sau între nevoile reale şi cele fictive. 

“Ca să putem supravieţui, avem nevoie de apă, aer, ceva mâncare şi un adăpost, iar restul lucrurilor pe care le căutăm sunt doar trepte calitative sau cantitative. Asta înseamnă să facem diferenţa între nevoie (necesitate) şi dorinţă. De exemplu, putem trăi cu un minim de hrană care să ne asigure aportul necesar de nutrienţi (necesitatea), dar mai vrem şi pizza, paste, prăjituri şi alte preparate sofisticate (dorinţa şi dorinţa de a mări plăcerea). Putem trăi într-un loc în care să avem suficientă protecţie termică şi fizică, dar ne face plăcere o casă cu o anumită marime, cu un anumit mobilier, culori, echipamente, o vilă etc. Din cauza fricii de eşec, respectiv de moarte, avem tendinţa să acumulăm cât mai multe rezerve materiale pentru a linişti emoţionalul, dar este o capcană. Nevoia emoţională va creşte şi mai mult, pentru că  obţinerea acestor rezerve materiale depinde, credem noi, de ceilalţi. Dacă suntem apreciaţi, integraţi şi consideraţi "corespunzători" vom avea bani, resurse, ajutor şi tot necesarul pentru supravieţuire. Când depindem de ceilalţi, stăm în veghe permanentă”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

 

 

 

 

 

 

Citește și: