O presupusă scrisoare a Prinţesei Diana arată că Charles „plănuia un accident” în maşina ei cu doar 10 luni înaintea accidentului fatal: „Soţul meu plănuieşte 'un accident' în maşina mea, tăierea frânelor şi o rană serioasă la cap”, ar fi scris Prinţesa.  

Burrell a ţinut biletul secret până în 2003, atunci când i-a dezvăluit existenţa în cartea sa „A Royal Duty”, în care susţine că Prinţesa i-a dat hârtia ca un fel de poliţă de asigurare. Acesta a scris că însăşi Diana l-a rugat să-l păstreze „pentru orice eventualitate” şi l-a şi datat, special. 

Mai târziu, în luna august, aceasta a murit într-un tragic accident de maşină la Paris, atunci când călătorea alături de miliardarul Dodi Al Fayed. Acesta din urmă şi şoferul maşinii au murit chiar la locul impactului. Prinţesa şi bodyguard-ul lui Al Fayed au fost grav răniţi şi au fost transportaţi de urgenţă la spitalul Pitie-Salpetriere. 

La locul impactului Diana a suferit un atac de cord, apoi s-a încercat resuscitarea ei pentru mai mult timp la spital, înainte să moară. Singurul care a supravieţuit a fost garda de corp a magnatului. 

Ancheta autorităţilor franceze a concluzionat că şoferul consumase un cocktail cu alcool şi droguri şi că a cauzat coliziunea pentru că a avut viteză prea mare. 

Numele Prinţului Charles a fost iniţial cenzurat în cartea lui Burrell, dar acuzaţiile au ieşit la iveală în 2007. În bilet Diana ar fi scris: „Stau aici la biroul meu în octombrie, dorindu-mi ca cineva să mă îmbrăţişeze şi să mă încurajeze să rămân puternică şi să-mi ţin capul sus”. Aceasta pretinde că atât ea cât şi Camilla Parker-Bowles au fost folosite drept „apanaj” de fostul său soţ, despre care susţine că, de fapt, ar fi vrut să se însoare cu fosta bonă a copiilor, Tiggy Legge-Bourke. 

„Această fază în viaţa mea este cea mai periculoasă - soţul meu plănuieşte un accident cu maşina mea, defecţiune la frâne şi o rană serioasă la cap, pentru a-şi lăsa calea liberă să se însoare cu Tiggy”, a mai scris Diana. 

Biletul a fost, însă, contestat chiar de una dintre prietenele foarte apropiate ale Dianei, Lucia Flecha da Lima, care spune că fostul majordom era perfect capabil să imite scrisul de mână al Prinţesei şi că nu crede că aceasta se temea pentru viaţa ei, mai ales din partea Prinţului Charles. 

Citește și: