1549 vizualizări 14 ian 2018

„Fostul meu şef, David Cameron, cel care a fost premierul Marii Britanii, credea că Obama este unul dintre cele mai narcisiste şi egocentriste persoane cu care a avut vreodată de a face”, a spus Hilton la Fox News.

„Obama nu asculta niciodată pe nimeni, întotdeauna credea că este mai deştept decât orice expert din încăpere şi trata orice întrevedere ca pe o oportunitate de a ţine predici altora. Această atitudine a condus la dezastre mondiale, precum războiul din Siria sau ascensiunea ISIS”, a adăugat acesta.

Un purtător de cuvânt al lui Cameron a negat acuzaţiile lui Hilton, explicând că sunt nişte invenţii şi că „nimic nu poate fi mai departe de adevăr”.

„Percepţiile lui David Cameron asupra preşedintelui Barack Obama – atât în public, cât şi în privat – sunt aceleaşi. Acesta în consideră pe Barack Obama un preşedinte cu mari realizări, un partener grozav pentru Marea Britanie şi un bun prieten al ţării şi al său, în nume personal”, a transmis Cameron prin purtătorul de cuvânt. Obama încă nu a făcut nicio declaraţie pe marginea acestui subiect.

Citește și: