Dieta - „fulger“. Cum să scapi de kilograme în doar 4 zile

Postat la: 18.05.2010 18:48 Ultima actualizare: 18.05.2010 18:49

Dieta - „fulger“. Cum să scapi de kilograme în doar 4 zile /// Foto: Publimedia

Acest regim alimentar este indicat doar persoanelor sănătoase

Apropierea unui eveniment special dă bătăi de cap fiecăruia, mai ales dacă ai luat ceva kilograme în plus. Unde mai pui că şi frica de a nu mai intra în rochie sau costum este destul de mare. Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, medic nutriţionist şi autorul cărţii "Şi noi ce mai mâncăm ... Ca să slăbim?", oferă soluţia mult căutată, propunând o "dietă"-fulger, care ţine nici mai mult nici mai puţin de patru zile.

"Astfel de acţiuni nu sunt regimuri de slăbire şi nu sunt indicate decât în situaţii speciale", spune medicul nutriţionist. Prof. dr. Mencinicopschi subliniază faptul că acest regim este rezervat doar persoanelor sănătoase, iar cele care suferă de diferite boli trebuie să ceară sfatul şi acordul medicului.

Astfel, în prima zi, specialistul în nutriţie recomandă la micul dejun un suc de grapefrut, iar persoanelor care iau medicamente li se recomandă un nectar obţinut din 3-4 mere. La prânz este indicat să mâncăm o salată mare, preparată din castraveţi, roşii, ardei roşu, galben, ţelină, morcovi, ridichi, broccoli şi frunze de pătrunjel din abundenţă. "După masă se bea un pahar de suc obţinut din două portocale, un măr, doi morcovi şi o tijă de ţelină", recomandă nutriţionistul Mencinicopschi. La cină se prepară o salată din sfeclă roşie, usturoi, untişor, salată, andive, mentă şi se asezonează cu vinegreta.

În ziua a doua, 150 de mililitri de iaurt natural reprezintă micul dejun, iar apoi masa se completează cu un pahar de 300 de mililitri de apă plată cu zeama de la o jumătate de lămâie. "Se mai ia o gustare în cursul dimineţii, care poate fi formată din doi-trei morcovi, o rădăcină de sfeclă roşie, o jumătate de peţiol de ţelină, o jumătate de lămâie verde omogenizate la blender şi eventual diluate cu apă, cinci-şase mieji de nucă proaspăt scoşi din coajă şi o ceşcuţă de stafide", adaugă prof. dr. Mencinicopschi. La prânz este indicată o salată din seminţe crude de dovleac, de floarea-soarelui, morcov ras, ardei roşu şi galben, roşii, ridichi şi rondele din ţelină. Masa de seară va fi preparată din legume la grătar, roşii, ardei, fenicul, dovlecei, ciuperci, ceapă, vinete, cartofi dulci.

În ziua a treia, la micul dejun se recomandă o salată de fructe: pere, mere, struguri, ananas şi mango. La prânz se va prepara o supă de legume din roşii, ceapă, usturoi, castraveţi, andive, frunze de pătrunjel, morcovi şi piper. După masă se bea un ceai verde neîndulcit, iar în cursul după-amiezii se mai recomandă un fruct proaspăt de sezon. La cină se prepară o salată clasică din legume.

"În aceste trei zile, aportul caloric a fost redus. Astfel că din a patra zi se recomadă revenirea la dieta normală, care trebuie să fie diversificată şi echilibrată", spune prof. dr. Mencinicopschi. În următoarele zile se recomandă evitarea mâncărurilor grele, procesate industrial, printre care se numără carnea roşie, brânzeturile fermentate, fast-food şi junk-food. Regimul nu trebuie aplicat mai mult de 6-7 ori pe an, iar medicul precizează că această dietă nu trebuie practicată mai frecvent de două ori în orice interval de trei luni. În plus, se recomandă consumul a cel puţin doi litri de apă pe zi, pentru a accelera rezultatele.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

18 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 EuLupu 18.05.2010 22:47

La timp cu recomadarile de a taia salariile, pensiile - "salata CLASICA de legume" si "aport scazut de calorii". Vom trai peste 100 de ani, IDIOTILOR cu dieta asta, de unde veti plati pensiile??

 
#2 Ovidiu M 19.05.2010 01:25

Nu exista asa ceva. Ceea ce oamenii vor sa dea jos cand se refera la kilogramele in plus este grasimea acumulata. Ceea ce se da jos in 4 zile sunt lichide (nu e cazul acum) si masa musculara. Dai jos masa musculara pt ca o celula musculara consuma de 2 ori mai multa energie pt propria intretinere. Cu alte cuvinte, atunci cand iti infometezi organismul, acesta va decide sa reduca de unde sunt cheltuielile cele mai mari, deci va descompune o parte din masa musculara.

Faptul ca dl Menci... whatever a acceptat sa faca acest articol nu imi arata decat ca e mai interesat de a face imagine decat de sanatatea celor ce citesc. Imi pare inconstienta sa ii dai o solutie unei persoane fara a-i explica dinainte exact ce se va intampla daca aplica acea solutie.

 
#3 miezul 19.05.2010 08:28

mieji de nuca, da, sigur, halal...ca de miezuri de nuca n-ati auzit.

 
#4 MTV 19.05.2010 10:21

dieta aia din bancul de dinainte de '89?Dimineata-o cana de ceai fara ceai si fara zahar;la pranz-un covrig,din care consumati numai gaura;seara-ceaiul de dimineata,dar indoit cu apa.Ei,mai vorbim dupa 4 zile.Sa-mi spuneti mie "cutzu" daca nu e mai tare ca asta a lui Mencinicopschi...Si e si adaptata la vremurile care ne asteapta...

 
#5 raradrsms 19.05.2010 13:46

Vrei sa scapi de amenzi?
Vrei sa stii unde sunt radarele?
Trimite SMS la 1261 si primesti pe loc radarele din fiecare judet.
Ex. text sms: radar cj, radar sv, radar dj, radar ct, radar b ...
Mai multe detalii pe www.radarsms.ro
DRUM BUN !

 
#6 mel 19.05.2010 16:42

MTV, nu mai inventa bancuri "dinainte de '89", ca minti si n-ai absolut nici un haz.

 
#7 Dr. Neagu 19.05.2010 16:58

Inainte de a scrie un articol ,va rog sa va informati si sa nu mai publicati articole doar de dragul de a scrie!
Astfel Dl Mencinicopschi este BIOLOG , nu a fost niciodata medic si nici nu va fi vreodata!
Cat despre regimurile de slabit in 4 zile, faptul ca dvs le promovati faceti nu un serviciu cititorului , ci pur si simplu ii vindeti cartea lui Mencinicopschi !

 
#8 Marius 19.05.2010 17:55

Astea sunt prostii pentru prosti! Slabitul sanatos si de durata este de cel mult un kilogram pe saptamana. Regimurile de slabit "fulger" produc dezechilibre in organism si favorizeaza producerea litiazei biliare.
Un student la medicina

 
#9 Marin 19.05.2010 18:31

Dle Menc.... (scuze) Nu mai aburi lumea cu tot felul de retete; imi face impresia ca esti dus cu pluta; nu trebuie sa fii prof dr ca sa stii ca pentru a slabi trebuie sa muncesti sa arzi ce ai acumulat in plus; modalitatea o alege fiecare: alergat, urcat scari, carat greutati, ciclism; personal alerg si ca sa ard cit mai multa grasime folosesc un costum dublu cu gluga(de pescuit-vinatori); si am si rezultate excelente: de doua luni cite 2 ore (una dimineata,una seara) alerg si am dat jos 10 kg; 2 mese principale la 10 dim si 18 seara intre ele fructe si multe lichide. Va recomand sa nu dati bani pe prostii slabitul ca si ingrasatul este la indemina dvs; va trebuie vointa; sora profesorului super cunoscator spune despre el ca nu este prea sanatos la cap; au facut din slabit o super problema ca sa scoata bani tot felul de nesimtiti.

 
#10 simona 19.05.2010 19:11

cred ca nu ati citit introducerea, meteahna veche a romanilor, inca din scoala, (cand se trece la rezolvarea subiectelor fara a se citi cerinta!!!)
este vorba de o dieta fulger pentru cei care vor urgent sa intre in vreo rochie (nunta, etc) costum! Iar orice om informat a auzit de efectul yo-yo si stie ca dupa asa ceva nu te apuci sa mananci ca spartul!!!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa