Dragoş Bucur: „Aş juca fără să stau pe gânduri în Avatar, dar în continuare prefer cinematografia europeană”

7 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Realist 4.02.2010 05:57

• Raspunde

Si eu as juca la Real Madrid , dar joc in curtea scolii ! De ce ? Simplu : lipsa de talent ! Numai ca eu sunt constient de asta !

 

#2 Dragos BUC(ADE)CUR 4.02.2010 08:10

• Raspunde

skunk? jew? baboon nose? happy mizhwah!

 

#3 PMS VICTORIE 4.02.2010 11:17

• Raspunde

VEZI MISCAREASOCIALISTA RO

 

#4 Adevarul despre Eminescu 4.02.2010 12:17

• Raspunde

Adevarul despre Eminescu – la 120 de ani de la ucidere



Scris de George Roncea

Pagina 1 din 2
2009 este anul desteptarii, un an aflat sub semnul Eminescu. Au trecut o suta si douazeci de ani de la moartea sa. Pentru prima oara însa, circumstantele reale ale * sale sunt puse în discutie * iar * activitatii sale politice si jurnalistice este luat în calcul pentru a deslusi disparitia sa abrupta. Putina lume stie cum a murit Eminescu: lovit în cap în timp ce canta "Desteapta-te romane"!
Manualele scolare sunt pline de parascovenii despre Eminescu dar omit astfel de mici "amanunte" continuand perseverent sa descrie circumstanta * lui Eminescu ca urmare a îmbolnavirii acestuia de o boala venerica. Cine sunt aceia care perpetueaza falsul si alimenteaza mituri mincinoase pe seama lui Mihai Eminescu? Ce fel de profesori de limba romana predau tampenii peste tampenii pe seama lui Eminescu, copiilor? Cine le-a dat diplome, cine îi gireaza, cine le scrie manualele? Cine sunt aceia care se fac vinovati de risipirea zestrei lasata de acesta? Ce fel de stat este statul roman care recompenseaza detractorii lui Eminescu si pune la loc de cinste falsificatorii memoriei acestuia?

Tendinta detractorilor este de a-l coborî în planul discutabilului si al disputabilului. Negatia si denigrarea, “demitizarea” si “prelucrarea” lui Eminescu din ultima perioada este însa expresia unui alt tip de apetit critic, generat si coordinat de o grupare descalificata moral dar totodata dominanta, înca, din punct de vedere politic. Eminescu ba nu ar fi fost suficient de crestin ortodox, ba nu ar fi meritat sa fie numit poet national, ba nu era “politicaly corect”, ba asa ba pe dincolo. Pe undeva tot raul este spre bine, pozitivarea negativitatii functioneaza si (mai ales) în “cazul Eminescu”. Punerea sub semnul întrebarii a valorii, chiar negatia si contestarea lui Eminescu are si o parte pozitiva deoarece pana la urma îl întareste. Critica valorii institutionalizate este utila în sine fie si pentru ca astfel are loc testarea trainiciei scarii de valori. Faptul ca o opera ajunge, periodic, obiect de contestatie se încadreaza în ciclul firesc al "ajustarilor" contemporaneitatii.

Eminescu a trecut cu bine prin toate aceste încercari. Chiar sub aspect comercial, Eminescu a ramas în top, producandu-se mai multi bani din re-re-editarile sale decat din toate operele cumulate ale întregii bresle scriitoricesti din Romania, pe parcursul ultimului secol. În cei peste 150 de ani de circulatie neintrerupta, numele sau nu s-a estompat nicio clipa. Singurul reper serios de evaluare a circulatiei numelui lui Eminescu este chiar biblioteca Eminescu, constituita la Botosani, din donatia renumitului bibliofil Ion. C. Rogojanu, care include 8.000 de titluri de carti de si despre Eminescu, la care se vor adauga, alte (cel putin) 7.000 de volume. Au aparut si vor mai apare mii de carti, ale multor mii de autori care l-au adjudecat sau l-au judecat, l-au contestat, refuzat, criticat.

„Sacrificarea” lui Eminescu, re-executarea sa simbolica, re-aducerea sa la starea de cadavru este însa cu totul altceva. Tipologia curentului contestatar dirijat de la nivel de stat din ultima perioada este diferita tocmai deoarece este executata de persoane politice cu pozitii nu doar în viata literara ci si, mai ales, în stat sau în institutii ce tin de statul roman. Este o forma de reeditare a asasinatului sau – realizat tot de “persoane de stat” - precedat de moartea civila. Eminescu este tinta, si astazi, a unui curent asa zis “progresist” izvorat de fapt din catacombe ideologice care încearca sa-l împinga la o periferie a istoriei si culturii romanesti. O tentativa demolatoare colectiva, dar care îsi are originea într-un centru ideocratic comun, forteaza schimbarea orizontului de receptare a lui Eminescu. Instante culturale, literare si politice cu platforma de audienta cum ar fi criticul literar si amploaiatul MAE Nicolae Manolescu, îndeamna la renuntarea omologarii nationale a lui Eminescu. Dezavuare, demitizare, reconsiderare, negatie sunt noii vectori normativi ai discursului “oficial” despre Eminescu.

Eminescu – cadavrul…

Însa purtatorul de cuvant al “ideilor progresiste”, totodata reprezentant la nivel de stat al canonului oficial, este actualul sef al ICR, H.R.Patapievici. Acesta consemna în cateva fraze cheie, urmatoarele consideratii despre modelul Eminescu într-un cunoscut articol scris în 2002 si dedicat "Inactualitatii lui Eminescu", reluat (respectiv asumat si întarit) si mai recent, în 2006:

- “Ca poet national Eminescu nu mai poate supravietui, deoarece noi azi iesim din zodia nationalului”
- “Eminescu nu mai e la moda, deoarece nu mai “da bine””
- “întelegem amploarea prabusirii cotei lui Eminescu la bursa valorilor proclamate la lumina zilei”
- “azi, Eminescu a devenit suspect”
- “patul lui Procust al noului canon importat din “tarile progresiste” a aratat fara dubiu ca fostul poet national al Romaniei clasice e “politic incorect”
- “Din punct de vedere politic, Eminescu pare a fi irecuperabil”
- “Eminescu nu ne mai poate aparea decat ca exasperant de învechit”
- “cultura romana din ultimii ani, în lupta pentru integrare euro-atlantica, nu doreste decat sa scape de tot ce este învechit adica sa fie progresista”
- “Pentru nevoia de chip nou a tinerilor care în cultura romana de azi doresc sa-si faca un nume bine vazut înafara, Eminescu joaca rolul cadavrului din debara

”Sintagma utilizata de Patapievici, “cadavru din debara” pleaca de la expresia, folosita “în tarile progresiste”, “ skeleton from the closet”, cu sensul de secret stanjenitor. De expresia “corps in the closet” nu am auzit înca. Exista însa sintagma “cadavru politic” si mi se pare destul de * ipoteza clivajului de sensuri (intentionat sau nu), mai ales avand în vedere faptul ca accentul pus asupra temei politice în textul “manifest” al viitorului secretar de stat pus de administratia prezidentiala sa reprezinte cultura Romaniei în lume. Compunerea imaginii Eminescu-cadavru spune, intertexual, poate mult mai mult decat a intentionat autorul. Vocatia excrementiala din textele de debut ale lui Patapievici se rafineaza aici, intervenind o subtila abordare exegetica necromaniaca. Conceptia de abordare a tezei este tot în cheie politica, de aici si invocarea integrarii euro-atlantice, un proces profund politic si de siguranta nationala, nu cultural. Un “text manifest” similar în concluzii apartine lui Cristian Preda, tot amploaiat al mai multor administratii prezidentiale. Cristian Preda s-a afirmat mai din timp decat Patapievici, în 1998, în Dilema, * ministrului de externe al Romaniei, Andrei Plesu. "Eminescu trebuie contestat si demitizat, dar nu pentru rudimentele sale de gandire politica. Din acest punct de vedere, el este realmente nul. Nu ai obiect". Mai putin iscusit decat Patapievici, Preda nu s-a gandit sa introduca si „cestiunea sigurantei nationale” în ecuatia Eminescu poate si deoarece NATO era înca o fata morgana la vremea aceea, pentru Romania „progresista”.

Modelul Eminescu ar fi deci, pentru epoca noastra, din punct de vedere cultural si politic, inadecvat, “irecuperabil”, “suspect”, “învechit”, “nul”, iar junii si junicile care vor nume “afara”, care aspira la sincronie europeana, au nevoie de alte modele, de succes, nu cadaverice. Am aflat de curand si care ar fi modelele “adecvate”, “euro-atlantice”, propuse de Patapievici, iar “sincronia” culturala invocata a fost confirmata public prin scandalurile de anul trecut legate de finantarea de catre ICR a unor juni dedicati pornografiei si promovarii simbolisticii anticrestine. În plan cultural, ne-am lamurit asupra “chipului nou a tinerilor care în cultura romana de azi doresc sa-si faca un nume”. Chiar si-au facut un fel de nume, junii “progresisti” ai lui Patapievici.

În plan politic, “sincronia”, adecvarea clasei politice actuale, conforma în întregime “noului canon importat din “tarile progresiste”, s-a vadit elocvent la alegerile recente din 2008 cand din 18,3 milioane de romani cu drept de vot au participat la vot doar 7 milioane, cea mai scazuta rata de participare din perioada postcomunista a Romaniei. Daca ar fi fost cuprinsi si cei 12 milioane de romani dinafara granitelor între cetatenii cu drept de vot probabil ca ar fi fost si mai graitoare amendarea de catre popor a actualei clase politice, cu tot cu modelele “bine vazute afara”.

Chipul nou al clasei politice actuale, “înnoite”, “progresiste”, integrata euro-atlantic si pe drept cuvant iesita din zodia nationalului, cuprinde parlamentari infractori, excroci, derbedei, securisti, fosti comunisti ba chiar si un caz de cacanar/gunoier-sef/om politic de succes.

Acesta este referentialul politic al unor Patapievici/Preda/Plesu, ei însisi, de altfel, tot oameni politici, stipendiati cu pozitii politice în calitatea lor de noi formatori ai bursei de valori cultural-politice. “Bursa” unde s-au “tranzactionat” cel mai intens valorile conforme “noului canon importat din “tarile progresiste” este pe Calea Victoriei, respectiv sediul GDS, institutie fondata de fostul comisar bolsevic Silviu Brucan. Aici a fost instalat “patul lui Procust” invocat de Patapievici. Racordurile mitologice pot juca feste celor care se folosesc de ele. Cu sau fara voie, invocarea eliminarii lui Eminescu prin utilizarea de catre Patapievici a imaginii “patului lui Procust al noului canon” spune totul despre ucenicii, calfele si “mesterii” (Maestrii) noului canon. Procust, se stie, era un bandit, cam sadic si diabolic, un tortionar mitologic, devenit simbol al sistemului abuziv de încadrare (prin *) în tipare ideologice. Patapievici, Preda, sunt doar porta-voci ideologice. Maistrii cu functii comisariale stau mai la fereala, mesteresc prin fundatii pretins (nou) europene.

Procust si sfarsitul “noului canon” politic

Teza trambitata zgomotos de comisarii lui Procust, a inadecvarii cultural politice a modelului Eminescu, invocarea chiar a dezacordului dintre obiectivele de siguranta nationala (integrarea în NATO) si modelul politic eminescian se dovedeste a fi, astazi, doar o simpla gogomanie. Cel mai important factor de amenintare la adresa sigurantei nationale, o spun chiar rapoartele SRI, au fost chiar oamenii politici, clasa politica “progresista” din care au facut si fac parte învataceii si alumnii GDS-ului procustian. Jefuirea patrimoniului national, distrugerea sistemului de învatamant (certificata de nivelul precar al generatiilor iesite de pe bancile scolilor), faramitarea coeziunii sociale si nationale, impunerea unor standarde anticrestine în sanul societatii romanesti (vezi interzicerea icoanelor, finantarea pornografiei cu accente sataniste) sunt “opere” ale clasei politice, îndrumata ideologic, comisarial, de maestrii “noului canon”, de “progresistii” patului lui Procust. La randul lor, comisarii GDS-ului sunt finantati chiar de noii moguli ai sistemului la care au pus umarul, pe care l-au avizat si certificat.

Sistem politic “bine vazut înafara”, dar care a fost acum, iata, invalidat “înauntru”, chiar de alegatori – de marea majoritate a poporului roman. Poporul roman a aratat fara dubiu ca sistemul noului canon politic invocat de Patapievici în antiteza fata de modelul Eminescu este cel care e, cu adevarat, “politic incorect”.

“Nefiind oameni vrednici cari sa constituie clasa de mijloc, scaunele institutionale existente le-au umplut caraghiosii si haimanalele, oamenii a caror munca si inteligenta nu plateste un ban rosu, stîrpiturile, plebea intelectuala si morala. Arionii de tot soiul, oamenii cari risca tot pentru ca n-au ce pierde, tot ce-i mai de rînd si mai înjosit în orasele poporului romanesc (...)

Tarani? Nu sînt. Proprietari nu, învatati nici cît negrul sub unghie, fabricanti – numai de palavre, meseriasi nu, breasla cinstita n-au, ce sînt dar? Uzurpatori, demagogi, capete deserte, lenesi cari traiesc din sudoarea poporului fara a o compensa prin nimic, ciocoi boierasi si fudui(...)

Oameni de stat cari nu pot justifica nici savîrsirea scoalei primare, advocati fara stirea lui Dumnezeu, pictori orbi si sculptori fara de mîni, generali cari nu stiu citi o harta, subprefecti iesiti din puscarie, legiutori recrutati dintre stîlpi de cafenele, jucatori de carti si oameni cu darul betiei, caraghiosi care înaintea erei liberale vindeau bilete la cafe chantant, iata banda oculta care guverneaza azi Romani” (art. Icoane vechi si icoane noi, în Timpul, nr. 11, dec. 1877, Opere, X, p.19 si 110)

“Arionii”, la care se refera Eminescu, indica o tipologie inspirata de figura unui om politic contemporan cu ziaristul, ministrul cultelor si instructiunii publice, Virgil Arion, cel care a avut un rol important, ulterior * lui Eminescu, în stigmatizarea ziaristicii eminesciene prin ruperea în doua a operei eminesciene, cu aruncarea la cos, ca netrebuitoare, a ziaristicii. Ministrul Arion a jucat un rol decisiv în aceasta operatiune de extinctie a circulatiei operei jurnalistice, deoarece era vizat direct si cu autoritatea * pe care a avut-o a instaurat, de fapt, modelul maiorescian al unui Eminescu-poet, diafan, singur, abuzand de cafea, obosit de munca istovitoare ca ziarist etc.

Poate judeca oricine cu usurinta “adecvarea” la realitatea de atunci dar si la actualitatea momentului politic de azi a celui pe care Arionii de azi, Patapievicii si eiusdem farinae si l-ar dori mort si ascuns într-o debara.

Marea majoritatea a romanilor a înteles deja ca sistemul ticalosit a ocupat Romania iar cadavrele politice care împut aerul Romaniei sunt “ticalositi” care se afla în bancile Parlamentului, la Presedintie, la guvernare. Cat despre scheletii vechiului sistem nici macar nu mai stau în debara, ci se afiseaza la vedere, în posturi “presedinti de onoare”, cum e cazul criminalului cu mainile manjite de sange pana la cot, Ion Ilici Iliescu. Situatie care spune totul despre ce înseamna conceptul onoarei pentru partidul de guvernamant din care face parte.

“Canonul politic” procustian invocat de ciracii lui Procust este un esec total, un antimodel politic. Deocamdata poporul roman nu a aplicat înca metoda lui Tezeu, de “rezolvare” a tortionarului Procust, dar nu este timpul pierdut. Au trecut doar doua decenii de la trasul cu arma în strada.

Dosarul Eminescu

Cei care îl portretizeaza astazi pe Eminescu în chip de cadavru îsi asuma astfel, pe cale simbolica, si nu numai, filiatii stranse cu cei care si l-au dorit pe Eminescu cadavru, în epoca sa, cei care l-au si înlaturat pe Eminescu din viata *, tot în numele culturii politice “progresiste”, invocate în textul lui Patapievici. Un excurs jurnalistic lansat acum doi ani de ziaristi de investigatie afiliati la organizatia Civic Media, pe tema sfarsitului abrupt a vietii ziaristului si omului politic Mihai Eminescu a dat recent roade neasteptate. Ipoteza lichidarii sale fizice a fost lansata ca o tema de ancheta de catre ziaristi si cercetatori de marca care au pornit un demers investigativ dedicat “colegului de breasla” Mihai Eminescu. Tema de lucru a fost preluata si urmarita cu o deosebita atentie pentru cel mai mic detaliu arhivistic si istoriografic, de filosoful Constantin Barbu care a lansat nu mai putin de zece volume, ale unei investigatii analitice complete realizate sub egida Academiei si Fundatiilor Mihai Eminescu. "Codul Invers - Arhiva înnebunirii si uciderii nihilistului Mihai Eminescu", cum se intituleaza seria de volume cuprinde mii de pagini de documente, însemnari în facsimil din Eminescu, graitoare despre sacrificarea sa, fotocopii ale originalelor unor acte secrte din arhivele imperiale austro-ungare, fragmente din jurnalul si memoriile regelui Carol I, din însemnarile zilnice ale lui Maiorescu si din ale altor contemporani ai crimei, parti ale unor note informative secrete din arhivele unor servicii ale tarilor europene. Un astfel de "plan de masuri" în ce-l priveste pe militantul societatii conspirative "Carpatii" - Mihai Eminescu – poarta semnatura însusi împaratului Franz Josef!

Deoarece Eminescu era o tinta de stat, o amenintare la adresa sigurantei imperiale! Context care dezvaluie un Eminescu geopolitician si nationalist implicat în actiuni conspirative pentru proiectul Daciei Moderne – Romania Mare.

Eminescu a devenit o victima a regimului politic datorita în principal implicarii sale în presa si politica. Ziaristul Eminescu a fost o tinta operativa si a fost urmarit pas cu pas de agentii secreti ai Imperiului Austro-Ungar. Eliminarea sa de pe scena politica s-a datorat unei actiuni conspirate executate cu profesionalism.

Eminescu a atras una dintre cele mai complexe manevre de dezinformare si intoxicare specifice domeniului serviciilor speciale. Posteritatea sa a fost deformata si manevrata de toate regimurile politice care s-au succedat în Romania. Restabilirea adevarului despre Eminescu este o datorie de onoare a breslei ziaristilor. Ca si multi alti ziaristi Eminescu a intrat în malaxorul aparatului represiv (a fost arestat de opt ori), al politiei politice si - mai mult decat atat – a devenit o problema (si o afacere) de Stat.

Cea mai însemnata parte a activitatii sale a fost dedicata gazetariei, politicii. Din 1876 devine ziarist profesionist, ocupatia sa principala pana la sfarsitul vietii. Debuteaza la Curierul de Iasi apoi, în 1877 este redactor la Timpul, din 1880 redactor sef si redactor pe politica pana în 1883. În mod brutal, în iunie 1883, munca sa este întrerupta si este introdus cu forta într-un ospiciu. Politia, sub comanda Puterii de stat îl transforma astfel pe Eminescu într-unul dintre primii detinuti politici ai statului modern roman. Oricum este primul ziarist caruia i se pune calus în * în aceasta maniera dura. Metoda va fi perfectionata sub comunism.

Eminescu îsi asuma ca pe o profesiune de credinta lupta pentru Romania amendand atat liberalii cat si conservatorii pentru politica de cedarea în interesul marelui capital în chestiuni arzatoare ale timpului. Scria vibrant, scria cu patos dar si cu rigoare scria cu o forta devastatoare. Maiorescu noteaza - “Eminescu s-a facut simtit de cum a intrat în redactie prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logica si verb”. “Stapan pe limba neaosa” si cu o “neobisnuita caldura sufleteasca”, Eminescu însufletea dezbaterea * si totodata izbea necrutator “iresponsabilitatile factorilor politici, afacerismele, demagogia si logoreea paturii superpuse”.

Eminescu - omul politic national

Pe scurt un ziarist de marca, o voce puternica, un spirit radical si incomod. Mihai Eminescu avea o functie * foarte importanta ca redactor-sef al ziarului Timpul, care era organ oficial al Partidului Conservator. Maiorescu – la organizarea Partidului Conservator a aratat clar pozitia lui Eminescu: “Cei 10 capi ai lui, si al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul”.

Eminescu duce campanii de presa dedicate chestiunii Basarabiei, critica aspru Parlamentul pentru înstrainarea Basarabiei este intransigent atat fata de politica de opresiune tarista (“o adanca barbarie”wink cat si fata de cea a Imperiului Austroungar si totodata îsi acuza colegii, fruntasii conservatori, ca participa la înfiintarea de institutii bancare în scop de specula. Situatia sa la ziar devine critica în 1880 mai ales dupa ce ataca proiectul de program al partidului conservator lansat de Maiorescu în care acesta pleda pentru subordonarea intereselor Romaniei si sacrifica romanii aflati sub puterea Imperiului Austroungar. Cata vreme guvernele de la Budapesta îi oprimeaza pe romani îngradind accesul la scoala si biserica, blocand cultivarea limbii materne – apropierea de Imperiu nu este posibila si nici recomandabila avertiza jurnalistul. Viena însa atrage ca un magnet si conservatorii se cupleaza cu liberalii – “la ciolan” cum ar zice azi Ion Cristoiu. P.P Carp, înalt fruntas conservator devine ambasador al liberalilor la Viena si cere sa i se puna surdina lui Eminescu (într-o scrisoare catre Titu Maiorescu îi atrage atentia: "si mai potoliti-l pe Eminescu"wink. Scarbit, acesta protesteaza: “Suntem barbati noi sau niste fameni, niste eunuci caraghiosi ai marelui Mogul. Ce suntem, comedianti, saltimbanci de ulita sa ne schimbam opiniile ca camasile si partidul ca cizmele?.” Ca urmare în noiembrie 1881 Eminescu este înlocuit de la conducerea Timpului, este retrogradat iar noul redactor – sef îl ataca pe Eminescu în chiar ziarul pe care acesta îl condusese.

Eminescu - tinta serviciilor secrete imperiale

În 1882 Eminescu participa la fondarea unei organizatii cu caracter conspirativ, înscrisa de fatada ca un ONG – “Societatea Carpatii”. Societatea îsi propunea – conform Statutului, sa sprijine orice “întreprindere romaneasca”. Se avea însa în vedere situatia romanilor din Imperiul Austro-Ungar. Considerata subversiva de serviciile secrete vieneze organizatia din care facea parte Eminescu este atent supravegheata. Sunt înfiltrati agenti în preajma lui Eminescu inclusiv în redactie.

Manifestarile organizate de “Societatea Carpatii” îngrijorau în mod deosebit reprezentanta diplomatica a Austro-Ungariei în Romania. "Societatea Carpatii", era un adevarat partid secret de rezerva, cu zeci de mii de membri, care milita pe fata pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar si alipirea la Tara dar executa si actiuni conspirative.

Într-o nota informativa secreta din 7 iunie 1882, redactata de ministrul plenipotentiar al Austro-Ungariei la Bucuresti, Ernst von Mayr catre ministrul Casei imperiale si ministrul de externe din Viena se raporta: “Societatea “Carpatilor” a tinut la 4 iunie o sedinta *, careia i-a precedat o consfatuire secreta. Despre aceasta am primit din sursa sigura (ceea ce înseamna nota unui agent înfiltrat în organizatie - n.n.) urmatoarele informatii: subiectul consfatuirii a fost situatia politica. S-a convenit acolo sa se continue lupta împotriva Monarhiei austro-ungare, dar nu în sensul de a admite existenta unei “Romanii iredente”. Membrilor li s-a recomandat cea mai mare precautie.

Eminescu, redactorul principal al ziarului “Timpul”, a facut propunerea de a se încredinta studentilor transilvaneni de nationalitate romana, care pentru instruirea lor frecventeaza institutiile de învatamant de aici, sarcina pe timpul vacantei lor în patrie, sa contribuie la formarea opiniei publice în favoarea unei “Dacii Mari”. Sacareanu, redactorul adjunct de la “Romana libera” a dat citire mai multor scrisori din Transilvania adresate lui, potrivit carora romanii de acolo asteapta cu bratele deschise pe fratii lor”. (Arhivele St. Buc., Colectia xerografii Austria, pach. CCXXVI/1, f.189-192, Haus – Hof - und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.-Akten, K.159)

Un alt un raport confidential catre Kalnoky, ministrul de externe al Austroungariei, informa despre o alta adunare a Societatii Carpatii, din care rezulta ca un anume Lachman, redactor la ziarul „Bukarester Tageblatt” si foarte activ spion austriac, avea ca sarcina urmarirea pas cu pas mai ales a lui Eminescu. În contextul notei informative se mai numeste un agent din vecinatatea imediata a lui Eminescu, care ar fi putut fi chiar vicepresedintele Societatii Carpatii, despre care se scrie negru pe alb ca este nici mai mult nici mai putin decat … spion austriac. (numele acestuia reapare ulterior în procesul verbal dresat de comisarul Niculescu cu ocazia arestarii lui Eminescu: “informat de d.d. G.Ocasanu si V.Siderescu ca amicul lor d-l Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, ar fi atins de alienatie mintala”.)

Eminescu avea o statura * impresionanta si era perceput drept un cap al conservatorismului dar si al luptei pentru unitate nationala coordonate ulterior printr-o întreaga retea de societati studentesti din orase centre universitare din cuprinsul monarhiei Austro-Ungare. S-a creat un fel de network care avea ca obiectiv direct lupta pentru unitatea politica a romanilor. Pe langa societatea “Carpatii”, au mai aparut la Budapesta societatea “Petru Maior”, la Viena “Romania juna”, la Cernauti “Junimea”, “Dacia”, “Bucovina si Moldova”, în Transilvania societatea “Astra” si în vechea Romanie, “Liga pentru unitatea culturala a tuturor romanilor în vechea Romanie”, care avea filiale inculsiv la Paris. Toate aceste organizatii se aflau în obiectivul serviciilor secrete ale Austro-Ungariei, fiind intens înfiltrate si supravegheate. Colectia arhivelor politice vieneze cuprinde numeroase rapoarte similare cu notele informative care priveau activitatea lui Eminescu, considerat un lider primejdios. Eminescu era urmarit pas cu pas. Baronul von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucuresti, îl însarcinase pe F. Lauchman în acest sens: “Eminescu este în permanenta urmarit de F. Lachman, agent austro-ungar care avea sub observatie miscarea (“iridenta”wink ardelenilor din Bucuresti si ale carui rapoarte sunt astazi cunoscute”. O nota informativa a baronului von Mayr denunta articolul lui Eminescu din “Timpul”, privitor la expansiunea catolicismului în Romania.

În 1883 Eminescu realizeaza un tablou al maghiarizarii numelor romanesti în Transilvania si îl ridiculizeaza pe rege, pe Carol I pentru lipsa sa de autoritate. Condamna guvernul liberal pentru politica externa si interna, denunta cardasia conservatorilor cu liberalii si devine o povara incomoda pentru toata lumea. Tiradele si intransigenta sa deranjau toate taberele. Eventualitatea ca acesta sa devina candva parlamentar – ca multi alti ziaristi, ar fi fost nefasta pentru puterile externe din jurul Romaniei, deoarece ar fi putut genera un curent politic ostil si neconvenabil intereselor acestora. Eminescu este informat si simte ca i se pregateste ceva.

“Moartea civila”

În 28 iunie 1883 se strange latul. Este luat pe sus de politie si bagat cu forta la ospiciu. Sunt încalcate desigur toate normele legale si i se însceneaza unul dintre cele mai murdare procese de defaimare si lichidare civila la care au participat inclusiv “apropiati” interesati prin diferite mijloace.

Ziua de 28 iunie 1883 este o zi foarte importanta pentru istoria si politica Romaniei nu doar datorita arestarii lui Eminescu. Exact în aceasta zi, Austro-Ungaria a rupt relatiile diplomatice cu statul roman timp de 48 de ore, iar von Bismark i-a trimis o telegrama lui Carol I prin care Germania ameninta cu razboiul. În cursul verii Imperiul Austroungar a executat manevre militare în Ardeal pentru intimidarea Regatului Romaniei iar presa maghiara perorase pe tema necesitatii anexarii Valahiei. Împaratul Wilhelm I al Germaniei a transmis de asemenea o scrisoare de amenintari, în care soma Romania sa intre în alianta militara iar Rusia cerea, de asemenea, satisfactii.

Guvernul a desfiintat "Societatea Carpatii" chiar la cererea reprezentantului Austro-Ungariei în Bucuresti, baronul Von Mayr, cel care se ocupa cu spionarea lui Eminescu. Totodata cu arestarea si internarea la balamuc a lui Eminescu au fost organizate razii si perchezitii ale sediului “Societatii Carpatii” au fost devastate sediile unor societati nationale, au fost expulzate persoane aflate pe lista neagra a Vienei si au fost intentate procese ardelenilor.

Exact în aceasta zi trebuia de fapt sa se semneze tratatul secret de alianta dintre Romania si Tripla Alianta formata din Austro-Ungaria, Germania si Italia. Tratatul însemna aservirea Romaniei Austro-Ungariei în primul rand ceea ce excludea revendicarea Ardealului. Bucurestiul era dominat de ardeleni care ridicau vocea din ce în ce mai puternic pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile romanilor asupriti de unguri. Eminescu era în centrul acestor manifestari. Tratatul urma sa interzica brusc orice proteste pentru eliberarea Ardealului iar conditia semnarii tratatului era anihilarea revendicarii Ardealului de la Bucuresti. “Directiva de sus” s-a aplicat la diferite nivele. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele. Asa zisele “interese de stat” l-au nimicit pe tanarul redactor – potentiala mare figura politica a Romaniei Mari, tocmai în anul cand împlinea 33 de ani, varsta jertfei lui Ioan Botezatorul si a lui Iisus. Tratatul a fost semnat pana la urma în septembrie 1883 ceea ce a mutat lupta ardelenilor în Ardeal.

Lichidarea

Ce urmeaza în anii urmatori este un cosmar – bine regizat, în care rolurile sunt asumate de personajele politice ale vremii. Distrugerea lui Eminescu este deliberata si va duce la moartea sa. Politia i-a sigilat casa, Maiorescu i-a ridicat * si toate documentele – cica sa nu fie distruse – depunandu-le, selectiv, la Academie dupa ani buni. Eminescu nu si-a mai vazut niciodata corespondenta, cartile, notele. În * din acei ani, cele care au scapat nedistruse de Maiorescu, sunt însemnari derutante, care arata nivelul la care era hotarat sa actioneze Eminescu ca lider al “Societatii Carpatii”. Planurile lui Eminescu, vizau contracararea consecintele unei aliante a Casei Regale din Romania cu lumea germana, proiecte cu adevarat “subversive”, mergand pana la o rasturnare a lui Carol I. Este usor de înteles ca actiunile sale au fost dejucate prin metodologia tipica “masurilor active” specifice serviciilor secrete de acum dar si de atunci. Nimic nou sub soare pe campul “operativ”. Se lanseaza zvonul nebuniei inexplicabile, se insista pe activitatea sa poetica - romantica, se inventeaza povestea unei boli venerice. Este apoi otravit lent cu mercur, sub pretextul unui pretins tratament contra sifilisului, este batut în cap cu franghia uda, i se fac bai reci în plina iarna, este umilit si zdrobit în toate felurile imaginabile. Nu mai are unde sa scrie, se resemneaza cu situatia sa de condamnat politic si îsi asuma destinul – nu fara însa a lupta pana în ultima clipa. În 1888, Veronica Micle reuseste sa îl aduca pe Eminescu la Bucuresti, unde urmeaza o colaborare anonima la cateva ziare si reviste, iar apoi, la 13 ianuarie 1889, ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu: o polemica ce va zgudui guvernul rupand o coalitie destul de fragila de altfel a conservatorilor (care luasera, în fine, puterea) cu liberalii. Repede se afla, însa, ca autorul articolului în chestiune este "bietul Eminescu" Si tot atat de repede acesta este cautat, gasit si internat din nou la balamuc în martie 1889. Eminescu este scos complet din circuit iar opera sa politica a fost pusa la index.

Defaimarea

Defaimarea sa nu a încetat însa la peste un secol de la uciderea sa. Adevarate campanii continua si azi. I se fac rechizitorii si procese de intentie, este proclamat drept proto-fascist. Abia recent s-a dovedit, prin contributia unor specialisti în medicina legala - cum este Vladimir Belis, fost director al Institutului de Medicina Legala sau cu aportul doctorului Vuia ca mitul bolilor sale a fost o intoxicare de cea mai joasa speta. Punand cap la cap toate dovezile stranse ani de zile, Ovidiu Vuia scrie: "Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetator stiintific, autor a peste 100 de lucrari din domeniul patologiei creierului, sunt cat se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues si nu a avut o dementa paralitica". Lui Eminescu i s-a facut autopsia în ziua de 16 Iunie 1889, existand un raport depus la Academie, nesemnat însa. Creierul sau, dupa autopsie, s-a constatat ca are 1495 de grame, aproape cat al poetului german Schiller, iar apoi este "uitat" pe fereastra, în soare. Creierul sau era o dovada stanjenitoare a falsitatii teoriei sifilisului – deoarece aceasta boala mananca materia cerebrala. În manualele de astazi continua însa propagarea operatiunii de dezinformare coordonata de serviciile secrete al Austroungariei. “Tinta” Eminescu înca preocupa diferite cancelarii si “grupuri de prestigiu” - în fapt extensii ale unor grupuri de putere care îsi perpetueaza misiunea de destructurare a valorilor simbolice ale Romaniei

 

#5 xx 4.02.2010 12:36

• Raspunde

Schimba atitudinea! Lasa-i pe vanzatori sa te caute. Tu iti alegi cea mai buna oferta fara stres si fara bani. Intra pe WWW.SOLICITARI.RO si intr-un minut adauga anuntul!

 

#6 sa traica basescu si cu boc bine! 4.02.2010 15:58

• Raspunde

Cum cheltuiesc cei care sunt la putere sutele de milioane de euro pe care statul le colectează anual din enervanta taxă auto, instituită în 2007 de Sulfina Barbu ÅŸi care a cunoscut până acum atâtea versiuni că nimeni nu le mai Å£ine minte numărul? Răspunsul oficial, dat de cei puÅŸi să gestioneze tonele de euro, arată că s-au făcut programe educaÅ£ionale pentru copii, amenajări de parcuri, administrări de arii protejate.
de Alexandru Nastase
20/01/2010


Mai puţin de un sfert din sumele colectate a fost folosit. Restul o fi folosit ca o centură de siguranţă pentru economie...

Ce background vă mai putem oferi despre taxa auto, rebotezată în prezent taxă de primă înmatriculare? Am spus "taxă"? Este din multe puncte de vedere o amendă născocită de cei care ne conduc. În primăvara lui 2007, Sulfina Barbu, pe atunci ministrul Mediului ÅŸi Gospodăririi Apelor, ÅŸi Guvernul lui Călin Popescu Tăriceanu au observat că în România a crescut consumul ÅŸi, pe acest fond, tot mai mulÅ£i români îÅŸi permiteau să-ÅŸi cumpere o maÅŸină. În criză de bani, s-au gândit să exploateze acest aspect ÅŸi să-l transforme într-o sursă foarte suculentă de venituri la bugetul de stat. Mai are rost să enumerăm ÅŸirul interminabil ÅŸi grotesc de bâlbâieli care a urmat? Mai are rost să vă amintim de câte ori au venit cu câte o nouă variantă de taxă ÅŸi cum de fiecare dată argumentele pentru noua versiune erau exact opusul versiunii precedente? Mai este nevoie să vă amintim cum, după ce au fost daÅ£i afară de la guvernare de Tăriceanu, Sulfina Barbu ÅŸi PD-L au devenit, din iniÅ£iatorii taxei, cei mai de temut adversari ai ei? Cum, după revenirea la ciolan, o dată cu instalarea lui Emil Boc ca prim-ministru, au îndulcit din nou tonul la adresa taxei până atunci mult-hulite? Mai are rost să vă spunem că, la fiecare nouă versiune a taxei, Comisia Europeană ne-a ameninÅ£at cu diverse pedepse?

DE OCHII LUMII
Taxa auto, în nenumăratele ei forme de până acum, nu a fost niciodată o taxă de mediu. De fiecare dată, indiferent de denumire, a vizat numai autoturismele pe care românii ÅŸi le puteau permite: maÅŸini cu motor cu capacitate mică, număr redus de cai putere, preÅ£ până în 25.000 de euro. Vehiculele utilitare ÅŸi camioanele, utilajele agricole ÅŸi alte categorii de maÅŸini cu consum mare de carburant ÅŸi, deci, mari poluatori, nu au făcut niciodată obiectul de interes al acestei taxe pentru simplul motiv că în Å£ara noastră nu se vând prea multe. Acest lucru reiese ÅŸi din faptul că, până în 2008, banii din această taxă au mers la Ministerul FinanÅ£elor, iar destinaÅ£ia lor ulterioară - cum au fost folosiÅ£i - nu se cunoaÅŸte. Să vedem însă ce s-a făcut cu banii după ce s-a decis, de ochii lumii, că destinaÅ£ia lor trebuie să fie Ministerul Mediului.

SURSÄ‚ DE ÎMBOGÄ‚Å¢IRE
În subordinea acestui minister funcÅ£ionează o extraordinară vacă de muls ÅŸi o sursă inepuizabilă de făcut averi: AdministraÅ£ia Fondului pentru Mediu. Este acea instituÅ£ie la care ajung toÅ£i banii ce se colectează pentru mediu în România. În 2008, aproape 1 miliard de lei noi a ajuns la Fondul de Mediu din taxa auto! La cursul de schimb de atunci, asta înseamnă peste 300 milioane de euro! În 2009, deÅŸi nu există încă estimări oficiale (este, evident, mult prea devreme!), suma se apropie de 700 milioane de lei, echivalentul a 160 milioane de euro! Cum s-au cheltuit cele 460 milioane de euro intrate în vistieria Fondului pentru Mediu? Am solicitat informaÅ£ii oficiale. Să începem cu anul 2009. S-au alocat bani pentru 17 proiecte aprobate între 2006 ÅŸi 2008 ÅŸi care se află încă în derulare: Centrul pentru colectarea deÅŸeurilor electrice, electronice ÅŸi electrocasnice la Piatra NeamÅ£, în valoare de 113.556 RON; realizarea staÅ£iei de epurare a apelor uzate, comuna Remetea, judeÅ£ul Harghita, în valoare de 3.882.000 RON; programul de educaÅ£ie ecologică Ecojunior, desfăşurat la Colegiul NaÅ£ional Roman Vodă din Roman, cu o valoare de 7.667 RON; o instalaÅ£ie de reducere a emisiilor de CO2 la vopsitoria fabricii din Mioveni Automobile Dacia, proiect în valoare de 15.447.217 RON; înfiinÅ£area unei staÅ£ii de epurare în comuna Cotnari, judeÅ£ul IaÅŸi, în valoare de 1.447.259 RON; desfăşurarea ÅŸcolii de ecologie Delta Fest de către AsociaÅ£ia Galaterra, proiect în valoare de 218.375 RON; extinderea staÅ£iei de epurare Åžtei, judeÅ£ul Bihor, investiÅ£ie în valoare de 1.114.383 RON; conservarea ÅŸi managementul habitatelor din RezervaÅ£ia "Calcarele din Dealul Măgura" Dobrogea, program derulat de Clubul Sporturilor Montane, în valoare 42.065 RON; managementul ariilor protejate din judeÅ£ul Satu-Mare, realizat de societatea Carpatin Ardeleană cu 155.150 RON; creÅŸterea conÅŸtientizării populaÅ£iei de pe Valea Deznei privind protecÅ£ia mediului, realizat la Grupul Åžcolar Industrial SebiÅŸ, cu 36.609 RON; amenajarea ravenei GhermăneÅŸti, judeÅ£ul Vaslui, proiect în valoare de 300.148 RON; stabilizarea ÅŸi consolidarea ravenei la drumul comunal 105 A - satul Laza, comuna Laza, jud. Vaslui, cu suma de 183.495 RON; realizarea unei linii de peletizare a deÅŸeurilor lemnoase ÅŸi a rumeguÅŸului verde la societatea MetalTrade International GalaÅ£i pentru suma de 896.191 RON; modernizarea sectorului de reciclare a deÅŸeurilor de ambalaje în vederea protejării mediului, realizată de societatea Somplast din BistriÅ£a pentru suma de 285.691 RON; acÅ£iuni combinate pentru administrarea ariei protejate PeÅŸtera Vântului conform planului de management, proiect desfăşurat de Clubul Speologilor Amatori cu 80.663 RON; protecÅ£ia Ariei Naturale Balta Suhaia, proiect atribuit Consiliului Local al comunei Suhaia, judeÅ£ul Teleorman, pentru 30.646 RON; un program de producere ÅŸi distribuÅ£ie a apei calde menajere cu panouri solare, realizat la Drobeta Turnu-Severin de firma Flora Sercom SA cu 61.241 RON. Totalul banilor alocaÅ£i este de aproximativ 23 de milioane RON, adică în jur de 6 milioane de euro din 160 milioane de euro încasaÅ£i.

Instituţiile cu bani, doar la PD-L
În 2008, Fondul de Mediu a dat bani pentru 12 proiecte de parcuri. Valoarea totală a proiectelor este de 6 milioane RON (puÅ£in peste 2 milioane de euro). Ce s-a făcut cu restul banilor, până la 400 milioane de euro? Oficial, ei există în bugetul Fondului pentru Mediu ÅŸi "aÅŸteaptă proiecte eligibile pentru a fi absorbiÅ£i". La Fondul pentru Mediu există depuse numai din partea organizaÅ£iilor neguvernamentale mii de proiecte care aÅŸteaptă de ani buni finanÅ£are ÅŸi cărora nici măcar nu li se răspunde. Fondul de Mediu a fost condus până în 2008 de liberalul Mihai Toti, iar acum ÅŸef mare este democrat-liberalul Vlad Marcoci. De menÅ£ionat că atât în alianÅ£a cu PSD, cât ÅŸi în cea cu UDMR (parafată în decembrie 2009), instituÅ£iile de mediu bănoase au revenit, fără excepÅ£ie, doar PD-L.

 

#7 italianu' 4.02.2010 16:14

• Raspunde

Laaaaasane!!!! Esti sanatos? E mai mult de o saptamina ca ne omori cu timpeniile tale care nu au legatura cu ce se scrie in articole! CENZURATI-L OOOOOHHH:NU-LVEDE NIMENI CA EU NU-L MAI SUPORT!!!!!

 

Vezi toate »