"Eu când vreau să fluier, fluier" - propunerea României la Premiile Oscar 2011
"Eu când vreau să fluier, fluier" - propunerea României la Premiile Oscar 2011 Foto: Mediafax
Lungmetrajul "Eu când vreau să fluier, fluier", de Florin
Şerban, este propunerea României la premiul Oscar, la categoria
"cel mai bun film într-o limbă străină", au anunţat reprezentanţii
Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC).
Nominalizările la premiile Oscar 2011 vor fi anunţate pe 25
ianuarie, la Samuel Goldwyn Theater din Los Angeles. Cea de-a 83-a
gală a premiilor Oscar va avea loc la Los Angeles, pe 27 februarie
2011.
"Eu când vreau să fluier, fluier", debutul în lungmetraj al lui
Florin Şerban, este primul film românesc din ultimii 17 ani care a
intrat în competiţia oficială a Festivalului de la Berlin şi a
reuşit să ia şi două premii importante: marele premiu al juriului -
Ursul de Argint şi distincţia "Alfred Bauer".
Filmul a avut un buget de circa 900.000 de euro, din care
finanţare de la Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) în
valoare de 250.000 de euro. Totodată, proiectul "Eu când vreau să
fluier, fluier" a primit două premii la Festivalul Internaţional de
Film de la Sarajevo, informează Mediafax.
Juriul format din Eugenia Vodă, critic de film şi realizator TV,
Magda Mihăilescu, critic de film, Cristina Corciovescu, critic de
film, Mihai Chirilov, critic de film, directorul artistic al
Festivalului Internaţional de Film Transilvania (Cluj-Napoca), Dana
Duma, critic de film, Dinu Tănase, director de imagine şi regizor,
şi Eugen Athanasiu, critic de film, a ales, cu o majoritate de
cinci voturi, ca lungmetrajul "Eu când vreau să fluier, fluier" să
reprezinte România la secţiunea "cel mai bun film străin" a
premiilor Oscar.
După patru ani petrecuţi într-un penitenciar pe malul Dunării,
Silviu (interpretat de George Piştereanu) a avansat în ierarhia de
dormitor, devenind Jupân. Cu două săptămâni înainte de eliberare,
el primeşte o vizită neaşteptată. El află că mama lui s-a întors
acasă, după mult timp, din Italia şi vrea să îl ia pe fratele lui
mai mic. Silviu are cinci zile să găsească o soluţie. Cele cinci
zile devin o eternitate când Silviu se îndrăgosteşte de o studentă
frumoasă la Sociologie, Ana (Ada Condeescu), venită în practică la
penitenciar.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine












1 Comentariu [+] Adauga un comentariu
ei propun filmul asta ca sa fim siguri c anu avem nicio sansa de castig?
mi se pare unul cele mai laudate dar in acelasi timp clabe filme romanesti vazute in ultimul deceniu
mai bine trimitem Terminus Paradis de Pintilie si castigam la sigur daca tot cautam drame