Ana Obretin - Mediafax
341 vizualizări marţi, 12:50

Publicaţia locală La Nuova Sardegna informează că actorul nu a suferit răni grave, dar a fost transportat la serviciul de urgenţe al spitalului Giovanni Paolo II.

Reprezentanţii poliţiei şi cei ai spitalului au refuzat să ofere informaţii.

Cotidianul italian mai informează că actorul în vârstă de 57 de ani mergea la nişte filmări când motocicleta sa a fost lovită de o maşină. Şoferul automobilului i-a acordat primul ajutor actorului, până la sosirea unei ambulanţe.

Actorul a fost examinat de medici, care au constatat că acesta a suferit un traumatism uşor la bazin şi că are mai multe contuzii la un genunchi şi un braţ.

Soţia actorului, avocata Amal Clooney, i s-a alăturat acestuia la spital.

Clooney, care deţine o casă lângă lacul Como din Italia, a fost deja externat.

Nominalizat de opt ori la premiile Academiei de film americane, unul dintre cei mai cunoscuţi actori americani la nivel mondial, George Clooney a câştigat două premii Oscar, unul pentru cel mai bun rol secundar, cel din "Syriana", şi un altul pentru cel mai bun lungmetraj, ca producător al peliculei "Argo".

George Clooney, fotografiat în Italia în luna mai.

Citește și: