Google Earth – folosit pentru descoperire de comori, vestigii arheologice, dar şi reperare de facilităţi militare secrete
Unealta pusă la dispoziţie gratis de creatorii Google – Google Earth – devine tot mai populară, pe zi ce trece, în rândul internauţilor. Însă faptul că accesul este neîngrădit pentru toţi conţine şi anumite pericole: poate fi folosit cu succes de terorişti şi hoţi. Astfel, la începutul lunii martie, a fost reperată prin Google Earth o bază militară britanică pentru submarine nucleare – un secret păstrat cu grijă până atunci de autorităţile de la Londra.
Pe Google Earth, baza din Faslane, Scoţia are chiar şi coordonatele – latitudine şi longitudine, dar se poate vedea clar şi ce tip de submarine sunt staţionate acolo – submarine din clasa Vanguard, capabile fiecare să transporte 16 rachete nucleare.
Recent, programul a fost folosit de un infractor pentru a depista clădiri istorice ce au acoperişurile construite din materiale scumpe (de pildă, plumb). Cu ajutorul Google Earth, scrie The Telegraph, britanicul Tom Berge a furat materiale de pe acoperişuri în valoare de 100.000 de lire sterline.
Totuşi, folosirea acestui program poate duce şi la descoperiri importante. De pildă, a fost reperată în largul coastelor Ţării Galilor cea mai veche capcană pentru peşti din Marea Britanie – o construcţie din pietre ce datează de mai bine de 1000 de ani, dispuse în forma literei V.
Tot cu ajutorul Google Earth au fost descoperite o pădure virgină în Mozambic, unde trăiesc specii necunoscute, dar şi ruinele unei vechi vile romane.
Un muzician american susţine că a descoperit, doar cu ajutorul Google Earth, un vas spaniol scufundat, plin cu aur şi argint. Acum, temerarul Nathan Smith duce o bătălie în justiţie pentru dreptul de a scoate la suprafaţă comoara, scrie The Telegraph. Încărcătura navei, naufragiată în 1822 în apele noroioase ale Golfului Mexico, ar putea valora 3 miliarde de dolari.
Măsuri legale pentru a cenzura Google Earth?
În condiţiile în care, pe zi ce trece, Google Earth devine un instrument de explorare tot mai puternic şi mai periculos, autorităţile încep să se întrebe dacă nu este cazul să ia măsuri legale. Un congresmen din California a propus chiar amenzi usturătoare, de până la 250.000 de dolari pe zi sau 3 ani de închisoare pentru responsabilii site-urilor care nu blurează (înceţoşează) locuri precum şcoli, lăcaşuri de cult, spitale, clădiri guvernamentale, ce apar pe imaginile luate din satelit.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine















2 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Unealta pusă la dispoziţie gratis de creatorii Google – Google Earth – devine tot mai populară, pe zi ce trece, în rândul internauţilor. Însă faptul că accesul este neîngrădit pentru toţi conţine şi anumite pericole: poate fi folosit cu succes de terorişti şi hoţi.
Vai ce descoperire ! Domnisoara Eliza, ce virsta aveti de, abia acum, ati invatat sa lucrati cu un calculator ?!