“Mai rămâne să mă leg cu lanţuri de Moara Assan...”

“Mai rămâne să mă leg cu lanţuri de Moara Assan...”

Ce-aţi face dacă aţi fi proprietarul unui imobil industrial: L-aţi demola? L-aţi reconverti?

Centre culturale “neprofitabile” sau imobile de lux de închiriat, clar profitabile? Dar de squat, ce ziceţi?

Ţineţi minte Fabrica Glucoza de pe bulevardul Văcărescu (devenită hotel şi birouri de lux), dar Gara Cotroceni (de vânzare pe Internet) sau Testpoint- fabrica de ciocolată Excelent (reconvertită parţial în club)? Dar turnurile de apă? Vă plac? Vi se par importante pentru identitatea şi istoria oraşului Bucureşti? Vi se par “urâte”? (Dar Manchester, vă place?) Sunt acestea clădiri de patrimoniu? Ce înseamnă acest lucru? Ce spun/fac proprietarii? Ce poate face statul în aceste situaţii? Face statul ceva? Care sunt soluţiile împotriva dispariţiei lor? De ce reconversie şi nu refuncţionalizare (practic demolare)? Dar de squat (ocuparea ilegală a unui imobil), ce părere aveţi?

S-a întâmplat în Anglia, în oraşe industriale, în urma fenomenului punk. Legislaţia românească permite ca, în cazul plătirii impozitului la stat timp de zece ani pentru o clădire ocupată ilegal, plătitorul să dispună de clădire, să salveze un atare imobil, mai exact. Ce ziceţi?

Acestea au fost problematicile discutate, săptămâna trecută, la Institutul Cultural Român, în cadrul dezbaterii dintre arhitecţi şi ingineri: “Bucureşti – vechi oraş industrial?” (moderată de arhitecta Irina Iamandescu).

Dar Moara Assan?

În context românesc, afirmaţia din titlu ar putea aparţine aproximativ oricărui om întreg la minte care 1. cunoaşte şi recunoaşte valoarea primei fabrici din cărămidă & moară cu aburi din Bucureşti (din 1853), care mai şi arată ca o cetate medievală, cu turnuleţe 2. e conştient de neputinţa sa în faţa “Destinului” - a se citi primărie, plus ceva justiţie românească, plus, fireşte, naţionalizarea, plus procesele de restituire care nu se mai termină. Sau ar putea să se termine cât de curând: instanţa să decidă definitiv proprietarul/ii de drept. Ceea ce e şi bine şi rău. Se va pune capăt, măcar, procesului pe cât de abscons pe atât de eficient de vandalizare a construcţiei (aflată în zona Obor-Lizeanu, printre blocuri de 10 etaje), cu tot statutul ei de patrimoniu industrial. (În cazul de faţa, afirmaţia a aprţinut Irinei Iamandescu). Cui îi revine responsabilitatea să protejeze acest imobil pe perioada litigiului? Primăriei de sector care a dat la un moment dat amenzi simbolice? Încă şi mai puţin limpede este ce va face proprietarul ei în continuare. Va vinde? Există un contract de preemiţiune cu Ministerul Culturii (imobilul fiind considerat valoare naţională)?

Probleme româneşti

Arhitectura industrială “aminteşte de industrializarea forţată de tristă amintire”, deşi de multe ori vorbim de clădiri din cărămidă roşie, de secol 19. Acestea ar costa prea mult pentru a fi restaurate integral, astfel încât varianta inteligentă rămâne reconversia: aducerea la normele actuale de risc seistmic, păstrarea faţadei şi a panourilor laterale, în cele mai bune cazuri şi completarea lor în funcţie de utilitatea dată, unde există, de asemenea, prejudecăţi. Reconversia în centre culturale este considerată din start neprofitabilă. Sunt de preferat birourile şi hotelurile, clar profitabile.

Există şi contraexemplul Bursa Antreposite Rahova devenută ARK (o structură care va găzdui mai multe firme de publicitate şi un centru de artă contemporană şi care ar fi trebuit finalizat anul trecut). Este adevărat că şi aici există corpuri de clădire aparţinând Romtrans, cu termopane, dar există şi Vama şi Turnul de apă, al căror proprietar a acceptat să le transforme, astă-vară în Cinematograf în aer liber, în urma unei iniţiative a Consiliului Britanic etc.Există apoi carenţe legislative în protejarea acestor elemente, chiar şi după ce sunt clasate şi devin patrimoniu naţional.

Info Plus

Soluţia americană

În New York, artiştii stabilesc rata unei zone. În urma lor, cartiere precum Meat Packing (iniţial plin de măcelării) au devenit dintre cele mai dorite şi mai scumpe locaţii pentru case de modă sau cluburi. Pentru o experienţa cât mai cinematografică a acestui cartier care miroase a parfumuri foarte scumpe amestecate cu sânge proaspăt, spălat cu furtunul de pe trotuar, accesaţi: această adresă şi această adresă.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine