Mazăre, de la baron local la nazist internaţional: „Iubesc femeile frumoase, urăsc războiul”

Postat la: 22.07.2009 20:48 Ultima actualizare: 19.10.2011 17:05

Primarul Constanţei într-un moment de iubire solară n Foto: Mediafax

Declaraţia îi aparţine lui Radu Mazăre, cel care a ajuns în atenţia presei internaţionale după ce a îmbrăcat o uniformă de ofiţer german în cadrul unei prezentări de modă, în Mamaia

De Mazăre s-au lipit de-a lungul timpului o serie de etichete – că este un playboy, sau un James Bond şi, mai nou, că ar fi nazist. Cu toate acestea, primarul Constanţei spune despre sine doar atât: “Iubesc soarele, marea, muzica, dansul şi femeile frumoase. Sunt optimist şi vesel. Şi urăsc războiul”. De altfel, el preferă să spună cum îl văd ceilalţi şi-l citează chiar pe preşedintele Comunităţii Evreieşti din Constanţa, psiholog de profesie. “Mi-a zis că am calităţi reale de lider, sunt inteligent şi cultivat, dar am încă o doză mare de tinereţe”, povesteste Mazăre, accentuând că nu se aştepta ca gestul său, de a îmbrăca o uniformă de ofiţer german, să reprezinte un afront pentru nimeni.

De altfel, el şi-a cerut public scuze iar miercuri a trimis o scrisoare de explicare a gestului său către organizaţiile evreieşti, care s-au simţit lezate de apariţia sa în uniformă de general al Wehrmachtului. “Această apariţie a avut loc în cadrul unui eveniment artistic, unde am dorit să interpretez şi să aduc un omagiu ofiţerului german Claus von Stauffenberg, care a murit executat în urma încercării sale de a-l asasina pe dictatorul Adolf Hitler. Imediat după încheierea prezentării, am şi făcut declaraţii în acest sens. Am precizat atunci că nu împărtăşesc ideologia nazistă, ci dimpotrivă, îl apreciez pe cel care a încercat să-l asasineze pe dictatorul nebun”, scrie Mazăre în debutul scrisorii.

De altfel, el aminteşte şi de relaţiile strânse pe care le are cu comunitatea evreiască, de investiţiile din Constanţa realizate de către companii deţinute de către cetăţeni israelieni de când este primar şi aminteşte că a vizitat Israelul de trei ori, dar şi fostul lagăr de concentrare Dachau, tocmai pentru a cunoaşte cât mai bine istoria poporului evreu. “Îmi exprim încă o dată regretul faţă de cei care s-au simţit lezaţi de apariţia mea din cadrul evenimentului de modă”, mai scrie Mazăre. Intrebat de Gândul, el spune că “nu a împărtăşit şi nu împărtăşeşte ideile naţionaliste, fasciste sau antisemite”: “Singura mea intenţie a fost aceea de a omagia curajul unui ofiţer care, într-un stat poliţienesc, a luptat împotriva dictatorului aflat la putere”.

Deşi uniforma buclucaşă l-a pătat cu cerneală în presa internaţională, Mazăre spune că va continua să apară în prezentările de modă dacă cineva i-o va cere. “Depinde de ofertă”, spune modelul. “Trebuie să interpretez un personaj care să mi se potrivească”. Mazăre recunoaşte că cele două apariţii ale sale pe podium nu au fost recompensate material şi că până acum cel mai drag i-a fost personajul James Bond. “Categoric Bond. Lumea spune că aveam o figură marţială în rolul ofiţerului”. Până la viitoarea prezentare, Radu Mazăre îşi trăieşte viaţa cu bucurie. “Iubesc soarele, marea, muzica, dansul şi femeile frumoase”. Şi, mai nou, încearcă şi salturile cu paraşuta, iar din toamnă – echitaţia. Doar a primit două exemplare cabaline superbe cadou de ziua lui, de la un prieten.

„Sportul este un mod de viaţă pentru mine”, mai spune Mazăre. “Acum, în fiecare zi sunt pe mare”.

 

InfoPlus

Primarul-nazist” în presa internaţională

Poate că pentru niciun lucru bun nu s-a aflat Constanţa în atenţia mass media mondiale în ultimele trei zile decât pentru isprava primarului Radu Mazăre, care a ajuns pe prima pagină a siteurilor CNN, BBC, Reuters, Europa Liberă, La Repubblica etc. Despre defilarea primarului în uniformă de ofiţer nazist şi a fiului său (soldat nazist) la o paradă de modă s-a scris mai puţin, fiind reprodusă pe larg reacţia lui Efraim Zuroff, directorul Centrului Simon Wiesenthal din Ierusalim. Zuroff i-a scris lui Mazăre că „Ar fi greu de descris în mod adecvat durerea pe care apariţia dumneavoastră a cauzat-o, nu doar evreilor şi altor victime ale nazismului, ci oricărei persoane cu integritate morală care cunoaşte istoria celui de-al Doilea Război Mondial (...) Îmbrăcându-vă într-o uniformă a Wehrmacht, exprimaţi un sprijin complet nepermis şi o nostalgie faţă de o armată care a comis cele mai teribile acte militare de genocid”, relatează BBC. Faptul că organizaţii evreieşti i-au cerut demisia lui Mazăre este prezentat de CNN, care precizează că Zuroff nu se aşteaptă neapărat la acest gest, ci la organizarea de către primar a unei expoziţii pe tema crimelor naziste. Associated Press reproduce şi disculparea lui Mazăre, care nu ar fi văzut svastica de pe curea, în timp ce Europa Liberă îi face un scurt portret, descriindu-l drept un „personaj controversat”, care ar fi pasionat de „iahturi, femei frumoase, maşini rapide şi proiecte ciudate”. (Bogdan Munteanu)

InfoPlus

Referirile la nazism, un pericol în cariera politică

În societatea „politic corectă” contemporană, simplele referiri nechibzuite la Adolf Hitler ale politicienilor şi cu atât mai mult apariţia în uniforme naziste le pun în pericol cariera politică:
• În noiembrie 2006, deputatul Zsolt Gyenge a fost dat afară din principalul partid de opoziţie maghiar, FIDESZ, după ce tabloidul Blikk a publicat o poză în care purta o uniformă nazistă. Scuza lui, că este pasionat de uniforme „indiferent de ideologii” şi că are poze inclusiv într-o uniformă sovietică, nu i-a înduplecat pe mai-marii partidului.
• În martie 2009, Sean Aspey, consilier local în Ţara Galilor din partea Partidului Liberal Democrat din UK, a fost surprins sărbătorindu-şi ziua de naştere într-o uniformă de ofiţer din Wermacht, asemănătoare cu a lui Mazăre. După ce a spus „îmi cer scuze oricui l-am putut ofensa”, partidul l-a păstrat în funcţie.
• În ianuarie 2005, cel mai răsunător scandal pe această temă a fost provocat de Prinţul Harry, al treilea în ordinea de succesiune la Tronul britanic, care a apărut la o petrecere îmbrăcat într-o uniformă a Afrika Korps din Wermacht. El purta o banderolă cu svastica nazistă, ceea ce i-a înfuriat sau contrariat pe milioane de oameni. La insistenţele Reginei Elizabeta a II-a, Prinţul şi-a cerut scuze printr-un comunicat. (Bogdan Munteanu)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

52 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 22.07.2009 21:53

De Mazăre s-au lipit de-a lungul timpului o serie de etichete – că este un playboy, sau un James Bond şi, mai nou, că ar fi nazist. Cu toate acestea, primarul Constanţei spune despre sine doar atât: “Iubesc soarele, marea, muzica, dansul şi femeile frumoase. Sunt optimist şi vesel. Şi urăsc războiul”.

 
#2 un constantean 22.07.2009 21:53

repara, ba, bulevardul aurel vlaicu, daca tot ai inclinatii pentru sporturi aviatice si alte paragladine (paraglider, in eng.), ca acum sunt ai tai la putere. inaintasilor nostri sa le aduci un omagiu (tribute). nu nemtilor, ca nu ei te voteaza.

 
#3 ...independent 22.07.2009 21:55

...era mai interesant si putea sa se laude ca iubeste doar femeile,ca e heterosexual...in realitate e bisexual ca la" footut"mitrea si de atunci a ramas cu o dependenta...acum viseaza sa ajunga sef de tura in parcul operei ,sa lase constanta si sa poarte numai ceasuri curubine...

 
#4 din sua 22.07.2009 22:00

Aici mazarici nu au viata

 
#5 prostanacu 22.07.2009 22:17

parca-l vad si pe bunictuta cu mustata defilind salutind multimea. eh, poate copii nostri.

 
#6 cas 22.07.2009 22:39

domnu radu fasole e un sensibil. iubeste marea. in curand se va retrage scarbit de politica si de criza asta (nu mai poate sa dea pomana cate 1l de ulei la bosorogi) catre alte meleaguri ca alte vedete carora acum le pute romania.

 
#7 Heil Hitler !!! 22.07.2009 22:42

daca sunteti evreu atunci…. petreceti vara la auschwitz ! un loc unde va asteapta mreaja trecutului. pierdeti prea mult timp la broker ? v-ati ingrasat ? va dor incheieturile ? noi avem solutia ! auschwitz wellness tours ! puteti sa invatati ce inseamna munca. sau ati incercat deja ? ofertele noastre : - abonament de o saptamana pentru camerele de gazare sa retraiti de mai multe ori momentul. - folosirea gratuita a crematoriului pentru eliminarea celulitei. - bordel unde va asteapta ca de obicei evreice, ca in vremurile bune. - piscina cu acid sulfuric pentru eliminarea j/egului milenar. - pentru rabinii pedofili avem o clasa de copii de la o scoala talmudica din israel. facilitati : - supravietuitorii holocaustului au reducere 50%. - copii sub 18 ani au gratuitate. va asteptam cu drag !

 
#8 anca mica 22.07.2009 22:46

... da! si eu spun : iubesc carota dar urasc mazarea .' infantilism' e cuvant bland pentru varsta asta.

 
#9 bref 22.07.2009 22:56

sunteti bolnavi cu totii.
gandul ar trebui sa interzica anumite postari ale unor dereglati mintal.

 
#10 GANDUL 22.07.2009 23:01

...da,pe tine !!!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa