Prietenii lui Dan Petrescu, miliardarul care s-a prăbușit cu avionul, contestă RAPORTUL tragediei. S-au trimis scrisori la autoritățile italiene

EXCLUSIV Prietenii lui Dan Petrescu, miliardarul care s-a prăbușit cu avionul, contestă RAPORTUL tragediei. S-au trimis scrisori la autoritățile italiene

Apropiații lui Dan Petrescu, miliardarul care în 2021 a murit alături de toată familia în urma unei tragedii aviatice, contestă raportul care stabilește cauzele acestei tragedii. Potrivit surselor Gândul, către autoritățile italiene care au anchetat accidentul aviatic ar fi fost trimise scrisori prin care ar fi contrazise datele raportului final. Cauza cea mai probabilă a […]
Nicușor Dan, despre o posibilă rocadă la șefia guvernului: Cel mai bine este să avem un GUVERN care să vrea să lucreze trei ani și jumătate

POLITICĂ Nicușor Dan, despre o posibilă rocadă la șefia guvernului: Cel mai bine este să avem un GUVERN care să vrea să lucreze trei ani și jumătate

Președintele Nicușor Dan a precizat joi dimineața, înainte de întâlnirea cu reprezentanții mediului de afaceri, că ar fi cel mai bine să se formeze un Guvern cu un premier politic, afirmând că un prim-ministru tehnocrat nu are autoritate în fața politicienilor. Șeful statului a fost întrebat cum va arăta viitorul Guvern, după prima rundă de […]

ACTUALITATE Dan Dungaciu: „Telefonul către Casa Albă ne va COSTA mult pe noi”

Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, geopolitician și analist, a vorbit despre convorbirea telefonică dintre Donald Trump și Nicușor Dan. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Dan Dungaciu: „România să își vândă singură poziția geopolitică, e prea puțin.” În emisiunea lui Marius Tucă, […]

INTERVIU EXCLUSIV ”Vulcanul” din EDUCAȚIE, gata să erupă după rapoartele critice? Expert: ”Avem de rupt pisica și de scos elefantul din încăpere, altfel murim”

Marian Staș, specialist în politici educaționale și principalul promotor al ideii de Școli-pilot, a făcut pentru Gândul o analiză completă și complexă a școlii și a educației din România, aflată până acum mai mult teoretic și mai puțin practic sub umbrela devizei proiectului „România Educată”. Expertul în educație susține că, în fibra lui, proiectul a […]

POLITICĂ Ion CRISTOIU: Ambasada SUA dă un semnal puternic – JOS LABELE DE PE OPOZIȚIA SUVERANISTĂ!

„Ambasada SUA dă un semnal puternic: JOS LABELE DE PE OPOZIȚIA SUVERANISTĂ!”, scrie Ion Cristoiu, într-o postare pe X. Comentariul face referire la întâlnirile cu „diverși lideri de partid”, pe care le-a avut însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Statelor Unite la București, miercuri. „Cu fiecare și-a făcut poză, postată mai apoi pe site-ul Ambasadei. Ce […]

POLITICĂ CONCLUZIILE consultărilor de la Cotroceni: Grup tehnic de lucru pentru realizarea unui plan de măsuri destinat reducerii cheltuielilor publice

Președintele României, Nicușor Dan, a invitat miercuri toate partidele politice la consultări pentru formarea noului Guvern. Șeful statului mizează pe participarea social-democraților la formarea noului Guvern, de preferat cu Ilie Bolojan în funcția de premier.  UPDATE, ORA 20.35 „Delegațiile partidelor pro-europene – PSD, PNL, USR, UDMR și reprezentanții Grupului minorităților naționale – au subliniat, la […]

Actualitate

Prima REACȚIE a lui Andrew Tate după ce a fost pus sub acuzare în Marea Britanie. „Vor să îmi închidă gura”

EXTERNE Prima REACȚIE a lui Andrew Tate după ce a fost pus sub acuzare în Marea Britanie. „Vor să îmi închidă gura”

Celebrul influencer Andrew Tate a reacționat după ce a aflat despre decizia procurorilor din Marea Britanie de a-l pune sub acuzare, pe el și pe fratele său, Tristan. El susține că a dovedit până în prezent că este genul de persoană care spune numai adevărul, acesta fiind, de altfel, unul dintre motivele pentru care se […]

EXTERNE Secretarul american al Apărării încurajează statele asiatice să consolideze un PARTENERIAT strategic cu SUA

VIDEO Rafila, despre intrarea PSD la guvernare: „Orice construcție este bună când este făcută pe niște principii care sunt clare și acceptate de la început”

Când devine cafeaua nocivă și pentru cine. Ce spune un STUDIU

ACTUALITATE Când devine cafeaua nocivă și pentru cine. Ce spune un STUDIU

Un studiu indică faptul că cafeaua nu e bună pentru oricine și nu în orice cantitate. Studiul a fost realizat în Australia și a arătat cî persoanele cu istoric de depresie, care consumă cantități mari de cofeină, sunt mai stresate decât cele care beau mai puțin. Însă ce înseamnă o cantitate prea mare de cafea? […]

Politică ›

Dian Popescu: „Eu vreau să fie un partid CONSERVATOR definit și ca ideologie și doctrină, nu suveranist”

Dian Popescu: „Eu vreau să fie un partid CONSERVATOR definit și ca ideologie și doctrină, nu suveranist”

Analistul politic Dumitru Dian Popescu, fost senator liberal, a declarat, în cadrul emisiunii „Dan Diaconescu, în direct”, într-o ediție specială difuzată de CANCAN, că România are nevoie de un partid politic cu adevărat conservator definit ca ideologie și doctrină și nu unul așa-zis „suveranist”. Într-o ediție specială difuzată de CANCAN, analistul politic Dumitru Dian Popescu a […]
Partidul anti-imigrație Chega devine a DOUA cea mai mare forță politică din Portugalia

EXTERNE Partidul anti-imigrație Chega devine a DOUA cea mai mare forță politică din Portugalia

Sorin Grindeanu se va retrage de la ministerul Transporturilor, fiind mai preocupat de reorganizarea Partidului Social Democrat

NEWS ALERT Sorin Grindeanu se va retrage de la ministerul Transporturilor, fiind mai preocupat de reorganizarea Partidului Social Democrat

La scurt timp după consultările oficiale de la Palatul Cotroceni, Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD, a declarat, marți, că va demisiona din fruntea Ministerului Transporturilor.  Sorin Grindeanu a dezvăluit la România TV, în direct, ce a discutat la consultări cu noul președinte al României, Nicușor Dan: „N-am discutat despre persoane. Am spus care e […]
Gigi Becali: George Simion are o traumă acum. Cu 42%, două săptămâni s-a trezit și a adormit ca președinte

POLITICĂ Gigi Becali: George Simion are o traumă acum. Cu 42%, două săptămâni s-a trezit și a adormit ca președinte

Gigi Becali crede că Nicușor Dan ar trebui să-l propună ca premier un politician din partidul care a câștigat alegerile parlamentare de la 1 decembrie 2025, adică din Partidul Social Democrat.  „O să fie cineva care o să speculeze. Sistemul l-a pus. Bine, mă, m-a pus sistemul.  Dar să vă spun, dar vrem sau nu […]
Victor Ponta: „Eu cred că va fi un guvern PSD-PNL-UDMR-USR, cu premier politic. Îl acceptă toți pe Bolojan”

VIDEO Victor Ponta: „Eu cred că va fi un guvern PSD-PNL-UDMR-USR, cu premier politic. Îl acceptă toți pe Bolojan”

Victor Ponta, fost candidat independent la alegerile prezidențiale, a vorbit miercuri seară, la România TV, despre formarea noul guvern din țara noastră. „Eu cred că va fi un guvern PSD-PNL-UDMR-USR, cu premier politic. Îl acceptă toți pe Bolojan”, a precizat Victor Ponta. „Haideți să stabilim un lucru, că vorbeam noi, de-a lungul timpului… Nicușor Dan, […]
Gigi Becali: Românii care au bani la bănci străine să investească în companiile de stat

POLITICĂ Gigi Becali: Românii care au bani la bănci străine să investească în companiile de stat

Gigi Becali, după ce a purtat discuții cu președintele Nicușor Dan,  a declarat pentru presă ce trebuie să facă românii pentru a supraviețui în criza economică curentă. „Românii care au bani la bănci străine să investească în companiile de stat. Asta am spus. Eu am spus și de TVA – măriți TVA?  Președintele a spus […]

POLITICĂ Victor Ponta: Sunt convins că Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump

Fostul premier social-democrat Victor Ponta a discutat cu jurnalistul Victor Ciutacu despre situația electoratului naționalist post-alegeri și convorbirea dintre Nicușor Dan și Donald Trump.  „Eu înclin să cred că totuși, nu suntem într-o țară de demenți, în care un nebun ajunge la Cotroceni și minte universul că a vorbit cu președintele SUA, fără ca ăla […]

POLITICĂ Crin ANTONESCU: „Reducerea deficitului fără taxe e o iluzie/ Să n-ajungem să regretăm regimul Iohannis!”

Crin Antonescu a criticat dur primele mișcări pe care le-a făcut Nicușor Dan din funcția de președinte. Într-o intervenție telefonică la Realitatea Plus, fostul candidat la prezidențiale a declarat că:”Orice candidat la președinție care ajunge să dea în scris că nu va crește taxe sau orice altă autoritate care face asta se descalifică din momentul […]

Actualitate

Marius Tucă Show începe joi, 29 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

MARIUS TUCĂ SHOW Marius Tucă Show începe joi, 29 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”    
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe joi, 29 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Sorin Grindeanu

EMISIUNI „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe joi, 29 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Sorin Grindeanu

Dramă la Hollywood. Ed Gale, actorul care a întruchipat legendara păpușă CHUCKY, a murit la vârsta de 61 de ani

EXTERNE Dramă la Hollywood. Ed Gale, actorul care a întruchipat legendara păpușă CHUCKY, a murit la vârsta de 61 de ani

Dramă în lumea filmului. Ed Gale, actorul care a dat viață legendarului personaj Chucky în filmul horror „Child’s Play”, s-a stins din viață la 61 de ani, într-un centru de îngrijire paliativă. Vestea a fost confirmată de familia sa, printr-un omagiu emoționant publicat pe rețelele sociale. Nepoata sa, Kayse Gale, l-a descris drept „unchiul distractiv” […]
DSU: „Aproape 70 de localități din 14 județe au fost afectate, în ultimele 24 de ore, de ploile abundente”

ACTUALITATE DSU: „Aproape 70 de localități din 14 județe au fost afectate, în ultimele 24 de ore, de ploile abundente”

Potrivit reprezentanților Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), ca urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice prognozate au fost înregistrate efecte la nivelul a 69 de localități din 14 județe – Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Buzău, Covasna, Galați, Harghita, Iași, Neamț, Prahova, Suceava, Vaslui și Vrancea. S-a intervenit pentru evacuarea apei din 68 de case, 114 curți, […]
Dian Popescu: „Călin Georgescu este un subiect închis. Rămâne în istorie”

ACTUALITATE Dian Popescu: „Călin Georgescu este un subiect închis. Rămâne în istorie”

Dian Popescu a fost invitat la emisiunea Dan Diaconescu Direct. El a fost întrebat „ce se va întâmpla cu Călin Georgescu de acum înainte”. Dian Popescu a răspuns: „Nimic, ce să se întâmple. E un subiect închis. Rămâne în istorie, e un subiect închis. Era un intelectual care a luptat la ONU, nu e nimeni, […]
Dinamo, de neoprit: a transferat un fotbalist din Germania! „Noul atacant al clubului nostru”

SPORT Dinamo, de neoprit: a transferat un fotbalist din Germania! „Noul atacant al clubului nostru”

Dinamo este de neoprit și continuă să își întărească lotul pentru sezonul viitor. „Câinii” au oficializat două transferuri importante, ambele de perspectivă, semn că șefii clubului pregătesc o strategie pe termen lung. Luca Bărbulescu și Cristian Mihai sunt cele mai noi achiziții ale echipei pregătite de croatul Zeljko Kopic. Luca Bărbulescu vine din Germania Primul […]

ANALIZĂ O nouă ERĂ geopolitică după decizia Germaniei de a desfășura 5.000 de militari în Lituania. „Un act solitar, dar o schimbare critică în Europa”

Decizia Germaniei de a desfășura o forță permanentă de 5.000 de soldați în Lituania este semnificativă și semnalează următoarea fază a unei noi ere geopolitice. Una dintre întrebările fundamentale ale acestei ere este legată de măsura în care SUA își vor limita expunerea militară și financiară la sistemul global. În acest scop, Washingtonul a cerut […]

EXTERNE Japonia are în vedere achiziționarea de  echipamente MILITARE, înaintea unei noi etape a negocierilor cu SUA

Japonia are în vedere achiziționare de echipamente de apărare ca monedă de schimb în negocierile tarifelor, a declarat, joi, negociatorul-șef Ryosei Akazawa, cu ocazia organizării unei noi etape a discuțiilor între Tokyo și Washington. Achiziția de echipamente de apărare s-ar număra printre pachetele de propuneri pentru obținerea de concesii din partea SUA, care includ, de […]

Știri externe ›

Președintele Indoneziei este dispus să deschidă relațiile DIPLOMATICE cu Israelul, dacă acesta va recunoaște un stat palestinian

EXTERNE Președintele Indoneziei este dispus să deschidă relațiile DIPLOMATICE cu Israelul, dacă acesta va recunoaște un stat palestinian

Președintele Indoneziei, Prabowo Subianto, a declarat, miercuri, că ar fi dispus să stabilească relații diplomatice cu Israelul, dacă acesta va recunoaște un stat palestinian. Indonezia, națiune cu o populație majoritar musulmană, nu are relații diplomatice cu Israelul și a cerut în mod constant aplicarea unei soluții a două state pentru conflictul israeliano-palestinian. „Cu diferite ocazii, […]

ULTIMA ORĂ VIDEO | Procurorii britanici confirmă inculparea fraților Andrew și Tristan TATE /Care sunt acuzațiile

EXTERNE GRECIA anunță măsuri mai dure în privința solicitanților de azil ale căror cereri au fost respinse

Trump este „dezamăgit” de atacurile Rusiei asupra Ucrainei /„Vom răspunde altfel” dacă PUTIN „tergiversează lucrurile”

VIDEO Trump este „dezamăgit” de atacurile Rusiei asupra Ucrainei /„Vom răspunde altfel” dacă PUTIN „tergiversează lucrurile”

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, s-a declarat ”dezamăgit”, miercuri seară, de continuarea de către Rusia a războiului împotriva Ucrainei, afirmând că își va da seama în următoarele săptămâni de intențiile omologului său, Vladimir Putin. Întrebat, la un eveniment, dacă președintele Rusiei, Vladimir Putin, chiar intenționează oprirea războiului, Donald Trump, a afirmat că, în acest moment, […]

Economic ›

Piețele românești, mai pline de roșii! Inspectorii le verifică dacă conțin pesticide peste limita legală

AGRICULTURĂ Piețele românești, mai pline de roșii! Inspectorii le verifică dacă conțin pesticide peste limita legală

Piețele românești sunt tot mai pline de roșii românești cultivate în sere. Inspectorii verifică dacă legumele conțin pesticide mai mult decât limita legală și dacă au fost crescute forțat.  Inspectorii fitosanitari au început controalele în piețe încă de dimineață și au verificat actele producătorilor și ale comercianților, prelevând probe pentru analizele de laborator. Controalele au vizat […]
Transgaz și omologii din Bulgaria, Grecia, Moldova și Ucraina oferă un produs nou pentru a facilita livrările de GAZE naturale către Ucraina

ECONOMIE Transgaz și omologii din Bulgaria, Grecia, Moldova și Ucraina oferă un produs nou pentru a facilita livrările de GAZE naturale către Ucraina

Operatorii sistemelor de sistem și transport al gazelor naturale (OST) din Bulgaria, Grecia, Moldova, România și Ucraina propun împreună un produs de capacitate grupată pe rute pentru a facilita transportul gazelor naturale din Grecia în Ucraina, pentru perioada iunie – octombrie 2025, conform unui comunicat comun. Transgaz SA, Bulgartransgaz EAD, DESFA SA, Vestmoldtransgaz SRL și […]
Financial Times: Acum este momentul redeschiderii dezbaterii despre obligațiunile comune în ZONA EURO

ANALIZĂ Financial Times: Acum este momentul redeschiderii dezbaterii despre obligațiunile comune în ZONA EURO

Uniunea Europeană are șansa de a alunga temerile investitorilor și de a promova euro ca monedă de rezervă, în contextul potențialei erodări a rolului dolarului american, comentează cotidianul Financial Times, care pledează pentru redeschiderea dezbaterii pe tema lansării obligațiunilor comune în zona euro. Dolarul își pierde statutul de monedă sigură de rezervă, lucru semnalat de […]
Donald Trump salută deschiderea UE pentru REMEDIEREA disputelor comerciale cu SUA /„Este un eveniment pozitiv”

COMERȚ Donald Trump salută deschiderea UE pentru REMEDIEREA disputelor comerciale cu SUA /„Este un eveniment pozitiv”

Președintele american, Donald Trump, a salutat, marți, semnalele Uniunii Europene în sensul negocierilor comerciale cu Statele Unite, exprimând speranța că acest lucru va permite depășirea impasului și evitarea taxelor vamale. ”Am fost extrem de satisfăcut să anunț intenția de a impune tarife de 50% Uniunii Europene, mai ales în contextul ritmului lent al negocierilor cu […]
Consiliul Fiscal consideră că în contextul deficitului bugetar: „Nu putem evita creşterea taxelor şi impozitelor”

FINANCIAR Consiliul Fiscal consideră că în contextul deficitului bugetar: „Nu putem evita creşterea taxelor şi impozitelor”

Reducerea deficitului bugetar nu se poate realiza doar prin tăierea cheltuielilor, a afirmat marți, în Parlament, președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu. Fostul ministru a precizat că, inevitabil, va trebui să se pună problema majorării unor taxe și impozite, comparând gaura din bugetul României cu o cangrenă: „Acest deficit bugetar pe care îl avem acum este […]
ACHIZIȚIE importantă pentru Transgaz. Operatorul de transport gaze naturale cumpără 51% din compania Petrostar Ploieşti / Detalii tranzacție

ULTIMA ORĂ ACHIZIȚIE importantă pentru Transgaz. Operatorul de transport gaze naturale cumpără 51% din compania Petrostar Ploieşti / Detalii tranzacție

Transgaz (TGN), operatorul de transport gaze naturale, a anunţat la Bursa de Valori că a achiziţionat 51% din Petrostar Ploieşti, companie de proiectare şi consultanţă pentru industria extractivă de petrol şi gaze, printr-o majorare de capital social de 4,5 mil. lei. “Transgaz SA informează investitorii că s-a finalizat subscrierea integrală a acţiunilor emise de Petrostar […]

Actualitate

Ce se întâmplă în creierul tău când amâni alarma dimineața. Face mai mult rău decât bine

ACTUALITATE Ce se întâmplă în creierul tău când amâni alarma dimineața. Face mai mult rău decât bine

Apăsarea butonului de amânare a alarmei dimineața este un obicei comun pentru mulți oameni, îmsă experții în sănătate susțin că acest lucru ne-ar putea face mai mult rău decât bine. Deși pare că mai câștigăm un pic de odihnă, în realitate, amânarea trezirii ar putea să ne dea peste cap somnul și să ne facă […]
Pasiunea ascunsă a lui Hitler pentru BOLIZI de lux. Cum arăta bijuteria auto preferată de liderii naziști, inclusiv de Ion Antonescu

AUTO Pasiunea ascunsă a lui Hitler pentru BOLIZI de lux. Cum arăta bijuteria auto preferată de liderii naziști, inclusiv de Ion Antonescu

Facturile la ENERGIE s-ar putea dubla din luna iulie. Ministerul Energiei promite un sprijin modest de câteva zeci de lei în loc de plafonare

ACTUALITATE Facturile la ENERGIE s-ar putea dubla din luna iulie. Ministerul Energiei promite un sprijin modest de câteva zeci de lei în loc de plafonare

Cu doar o lună înainte de expirarea schemei de plafonare a prețurilor la energie, milioane de români nu știu cum vor arăta facturile lor din iulie. Ministerul Energiei promite un sprijin modest, de câteva zeci de lei lunar, dar fondurile necesare lipsesc, iar riscul unor facturi aproape duble este tot mai real. După doi ani […]
Antrenor cu peste 20 de ani de experiență în ITALIA, pe lista lui Dan Șucu pentru banca tehnică a Rapidului

SPORT Antrenor cu peste 20 de ani de experiență în ITALIA, pe lista lui Dan Șucu pentru banca tehnică a Rapidului

După despărțirea de Marius Șumudică, Rapid a anunțat că intră într-un proces de reconstrucție din temelii a clubului, atât pe partea administrativă, cât și în ceea ce privește banca tehnică. Acționarul majoritar din Giulești, Dan Șucu, este în căutarea unei soluții solide pentru viitorul echipei. În culise începe să se contureze tot mai clar varianta […]
Canotorii au ajuns la Plovdiv, pentru „EUROPENE”. Maria Lehaci, campioană olimpică la Paris: „Prima cursă e de recunoaștere. Din a doua începe lupta”

SPORT Canotorii au ajuns la Plovdiv, pentru „EUROPENE”. Maria Lehaci, campioană olimpică la Paris: „Prima cursă e de recunoaștere. Din a doua începe lupta”

Aproape opt ore a durat drumul făcut de canotorii din loturile naționale până la Plovdiv, orașul din Bulgarua care în acest an va găzdui Campionatele Europene de canotaj. Un drum făcut cu autocarul, în care au existat și câteva opriri până la destinație. Lehaci: „Sunt valuri destul de mari” Maria Lehaci, campioană olimpică la Paris, […]

ACTUALITATE Ce este codul roșu de intervenție a SMURD și ce implică planul alb. Explicațiile medicului urgentist Diana Cimpoeșu

Ce înseamnă declanșarea simultană a planului roșu de intervenție SMURD și a planului alb în spitale? Explicațiile vin din partea medicului urgentist Diana Cimpoeșu, de la UPU-SMURD Iași. Codurile respective sunt sinomime cu mobilizarea rapidă într-o criză medicală de proporții. Prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași, explică, pentru Ziarul De Iași, faptul că declanșarea […]

IMOBILIARE Licitație cu plic închis. Două clădiri istorice din Iași, scoase la vânzare. Cât valorează imobilele

Două clădiri-simbol din centrul Iașului, aflate în patrimoniul Orange România, sunt scoase la vânzare prin licitație cu ofertă în plin închis. Valoarea totală de pornire a celor două clădiri istorice de pe strada Lăpușneanu depășește 4 milioane de euro, scrie Ziarul De Iași. Cea mai recentă proprietate listată este o clădire istorică cu suprafață construită […]

Știri externe ›

FT: Klaus Schwab susține că i-a propus lui Christine Lagarde să își SCURTEZE mandatul la BCE și să devină președinte al Forumului Economic Mondial

EXTERNE FT: Klaus Schwab susține că i-a propus lui Christine Lagarde să își SCURTEZE mandatul la BCE și să devină președinte al Forumului Economic Mondial

Klaus Schwab, fondatorul Forumului Economic Mondial, susține că a discutat cu Christine Lagarde scurtarea mandatului acesteia de președinte al Băncii Centrale Europene pentru a deveni președinte al Forumului. Schwab, care a părăsit Forumul luna trecută, în urma acuzațiilor de conduită necorespunzătoare pe care le neagă, a spus că au fost făcute aranjamente de natură practică […]
Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA s-a întâlnit cu liderii partidelor: „Democrația este mai puternică atunci când toate vocile sunt auzite”

POLITICĂ Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA s-a întâlnit cu liderii partidelor: „Democrația este mai puternică atunci când toate vocile sunt auzite”

UNRWA lansează noi critici la adresa sistemului israelian de distribuție a ajutoarelor în Gaza. „Acoperă atrocități”

EXTERNE UNRWA lansează noi critici la adresa sistemului israelian de distribuție a ajutoarelor în Gaza. „Acoperă atrocități”

Directorul Agenției ONU pentru refugiații palestinieni (UNRWA), Philippe Lazzarini, a declarat miercuri că modelul Israelului de furnizare a ajutorului umanitar către Gaza este unul care provoacă „risipă” și „o distragere a atenției de la atrocități”, criticând distribuirea haotică efectuată săptămâna aceasta de o fundație susținută de SUA în enclava palestiniană. Marți, mii de palestinieni s-au […]
Israelul a bombardat Aeroportul internațional din SANAA, în contextul atacurilor cu rachete lansate de militanții huthi

VIDEO Israelul a bombardat Aeroportul internațional din SANAA, în contextul atacurilor cu rachete lansate de militanții huthi

Avioane militare israeliene au bombardat din nou, miercuri, Aeroportul internațional din Sanaa, Yemen, aflat sub controlul militanților huthi, în contextul atacurilor cu rachete care vizează constant Israelul. De când Israelul a atacat ultima dată Yemenul, pe 16 mai, militanții huthi au lansat cel puțin șapte rachete și numeroase drone spre Israel, ultimul atac având loc […]
Țara europeană care a aprobat vânzarea de carne de URS. Măsura a provocat revoltă în rândul iubitorilor de animale

EXTERNE Țara europeană care a aprobat vânzarea de carne de URS. Măsura a provocat revoltă în rândul iubitorilor de animale

Carnea de urs brun, o specie protejată în UE, ar putea fi în curând disponibilă pentru consum în Slovacia, după ce guvernul populist a aprobat vânzarea acesteia pentru public. Luna trecută, Cabinetul a autorizat un plan de a împușca aproximativ un sfert din cei 1.300 de urși bruni ai țării, ca răspuns la unele incidente […]
Reuters: Surse la curent cu negocierile au dezvăluit CONDIȚIILE lui Putin pentru a pune capăt războiului din Ucraina

EXTERNE Reuters: Surse la curent cu negocierile au dezvăluit CONDIȚIILE lui Putin pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Condițiile președintelui Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului din Ucraina includ un angajament în scris din partea liderilor occidentali să oprească extinderea NATO spre est și ridicarea unei părți din sancțiunile impuse Rusiei, potrivit a trei surse ruse la curent cu negocierile. După ce a vorbit cu președintele american Donald Trump timp de mai […]

VIDEO UE și NATO exprimă solidaritate cu Cehia, vizată de atacuri cibernetice atribuite CHINEI

Uniunea Europeană a condamnat vehement, miercuri, o serie de atacuri cibernetice care au vizat sisteme informatice ale instituțiilor din Cehia, acțiunile fiind atribuite Chinei. ”Astăzi, Uniunea Europeană și NATO consideră că o entitate susținută de statul chinez este responsabilă de o campanie de atacuri cibernetice împotriva Cehiei. Acest atac este inacceptabil, iar Uniunea Europeană nu […]

EXTERNE Macron efectuează o vizită oficială în Indonezia/ Franța trebuie să fie o „putere de ECHILIBRU” între China și SUA

Președintele Franței, Emmanuel Macron, va efectua, miercuri, o vizită oficială în Indonezia, unde îl va întâlnit pe omologul său Prabowo Subianto, pentru a discuta despre parteneriatul strategic dintre cele două state. Emmanuel Macron va apăra postura de „putere de echilibru” a Franței între Statele Unite și China, cu ocazaia celei de-a doua etape a călătorie […]
Zelinsky se IMPUNE în etapa de drift din fața Palatului Parlamentului

SPORT Zelinsky se IMPUNE în etapa de drift din fața Palatului Parlamentului

Pilotul ucrainean Roman Zelinsky a câștigat prima etapă a sezonului în RoDrift, organizată în Piata Constituției din Capitală și unde au fost prezenți aproape 10.000 de spectatori, în ciuda vremii ploioase. Sezonul 2025 în Campionatul Național de Drift a debutat spectaculos, un total de 80 de piloți din 6 țări fiind înscriși pe lista de […]
Ce spun „greii” tenisului despre marele Rafael Nadal și PERFORMANȚA sa de la Roland Garros. „E cea mai mare dominare din orice sport”

SPORT Ce spun „greii” tenisului despre marele Rafael Nadal și PERFORMANȚA sa de la Roland Garros. „E cea mai mare dominare din orice sport”

Analize și reacții ale experților Eurosport de la Roland Garros despre cele mai importante evenimente de la turneu, printre care și festivitatea pentru Rafael Nadal, care a scris istorie la Grand Slam-ul din Paris. Urmăriți Roland Garros în direct pe Eurosport între 25 mai și 8 iunie și fiecare punct de pe fiecare teren pe […]
Analiza SEZONULUI pentru Dinamo. De ce a încheiat ultima în play-off-ul Superligii. „Am setat recompense foarte mari pentru primul loc, uitând restul”

SPORT Analiza SEZONULUI pentru Dinamo. De ce a încheiat ultima în play-off-ul Superligii. „Am setat recompense foarte mari pentru primul loc, uitând restul”

Andrei Nicolescu a analizat sezonul încheiat și a anunțat că erau prime importante pentru primul loc. Dinamo a intrat în play-off de pe locul cinci, cu 51 de puncte, și a terminat pe șase, cu 31 de puncte. Roș-albii au încheiat un sezon în care au reușit calificarea în play-off, dar în lupta pentru titlul […]