8084 vizualizări 3 oct 2017

Potrivit B1TV, fostl consilier al lui Victor Ponta s-a plâns Consiliului Naţional al Audiovizualului că moderatoarea Nadia Ciurlin nu l-a apărat în faţa acuzaţiilor ce i-au fost aduse de către invitaţi.

Postul TV precizează că Nadia Ciurlin şi jurnaliştii B1 TV l-au căutat în repetate rânduri pe Mirel Palada şi chiar i-au oferit şansa de a se apăra singur. 

„Noi l-am sunat pe domnul Palada pentru că voiam un punct de vedere din partea domniei sale. Ne-a transmis prin SMS că nu doreşte să comenteze în acest moment. Totuşi, noi suntem insistenţi, o să-i rog pe colegi să mai sune”, susţinea Nadia Ciurlin în direct, pe 15 septembrie, în ediţia în care a prezentat imaginile cu momentul agresiunii. Tot atunci, unul dintre invitaţi a susţinut că şi el i-a scris un SMS lui Palada şi a primit aceeaşi reacţie. În tot acest timp, pe post se auzea cum Mirel Palada este sunat”, scrie B1. 

„Aud că Mirel Palada mă reclamă la CNA ca nu l-am apărat într-o emisiune în faţa criticilor unor invitaţi, după vestita bătaie din platoul B1TV. Asta e culmea tupeului! Un bătăuş ofensat ca nu l-a protejat o femeie. Nu apăr din principiu oameni violenţi, dar există dovada că l-am sunat în direct să se apere singur. Dacă nu dadea bir cu fugiţii, poate găsea vreun argument în apărarea lui. Altfel, astept amenda CNA, că doar traim în tara în care cine dă cu pumnul umblă liber pe stradă, iar cine nu îi apăra reputaţia e bun de tras la răspundere", a scris şi Nadia Ciurlin, pe Facebook.

Pe 13  septembrie, într-o pauză publicitară, Mirel Palada a sărit să-l bată pe senatorul USR, Mihai Goţiu, după o serie de replici dure în timpul emisiunii. 

În timpul incidentului, Nadia Ciurlin, vizibil panicată, i-a cerut de mai multe ori lui Palada să se oprească şi le-a cerut colegilor din studio să cheme poliţia.

”Astazi am asistat la o scena pe care nu credeam ca o pot trai intr-un platou de televiziune. Pe pauza de publicitate, Mirel Palada s-a napustit cu pumnii asupra lui Mihai Gotiu pe motiv ca i-a zis in emisiune ca e o dovada de nesimtire sa intrerupi un interlocutor. Dezavuez total un asemenea comportament si observ ca agresivitatea verbala si chiar fizica, iata, incepe sa fie la ordinea zilei printre politicieni in emisiuni- vezi cazul Nicolicea. Imi pare rau pentru Mihai Gotiu, iar pe Mirel Palada nu il veti mai vedea vreodata in emisiunea mea”, a spus Nadia Ciurlin, după emisiune, pe pagina personală de Facebook.

Senatorul USR Mihai Goţiu a declarat că Mirel Palada nu l-a sunat să îşi ceară scuze după incident, subliniind că acesta a muncit pe bani publici cât a fost purtător de cuvânt al Guvernului şi că ar trebui să se scuze în faţa românilor.

”Nu mie ar trebui să îmi ceară scuze, ar trebui să ceară scuze tuturor cetăţenilor români, pentru că comportamentul lui cred că este ofensator nu atât la adresa mea, cât la adresa românilor. A fost purtător de cuvânt al Guvernului, a muncit pe bani publici şi nu cred că aşa reprezintă şi acesta este comportamentul cuiva care îi reprezintă pe români într-o funcţie publică”, a declarat senatorul USR Mihai Goţiu, care a afirmat anterior că Mirel Palada nu şi-a cerut scuze după incident. 

Mirel Palada este fostul purtător de cuvânt al lui Victor Ponta, pe vremea în care acesta era premier, şi a demisionat după ce a postat pe contul de Facebook următorul mesj pentru ziarişti: „Cum apare câte un subiect politic care învârtoşează spiritul bejboinic în opinanţi, de zici că-i catastrofă şi dezastru mondial, cum mai scot capul câte doi-trei-zece-douăzeci, depinde de intensitatea subiectului, de bezmetici acoperiţi de pe lista mea care îşi fac seppuku comunicaţional şi trântesc cu cuvintele anti-guvernamentale în baltă propagandistică la mine pe wall. Şi uite aşa mai frigem nişte purceluşi anti-guvernamentali la proţap şi le dăm block şi mai bem o bere în cinstea sufletelor răposaţilor care nu mai este. În seara asta era unul care acum era reporter la Gândul, iar inainte fusese la Hotnews, şi care făcea clăbuci cu spume la mine pe pagină. Ce plăcere să-l execut electric! Câta îndemânare am să omor prin blocare ziariştii obiectivi, deci anti-guvernamentali. Pufoşilor, nici nu ştiţi câtă plăcere îmi provocaţi”.

 

Citește și: