Nivelul testosteronului influenţează somnul şi generozitatea bărbaţilor
Nivelul testosteronului influenţează somnul şi generozitatea bărbaţilor
Nivelul hormonului masculin începe să scadă din organismul bărbaţilor după vârsta de 30 de ani, susţin oamenii de ştiinţă
Bărbaţii care se trezesc obosiţi dimineaţa ar putea avea un nivel scăzut al hormonului sexual - testosteronul. Aceasta este concluzia unui grup de cercetători de la Departamentul de Psihologie al Universităţii Montreal din Canada, relatează cotidianul britanic "The Telegraph". Studiul a fost coordonat de Julie Carrier, profesor de psihologie în cadrul Universităţii Montreal.
Oamenii de ştiinţă susţin că au găsit o legătură între nivelul acestui hormon şi calitatea somnului sau numărul de ore dormite pe noapte. Potrivit cercetătorilor canadieni, nivelul testosteronului începe să scadă în rândul bărbaţilor care ajung la vârsta de 30 de ani. La aceeaşi vârstă, şi calitatea somnului are de suferit, astfel că în jurul vârstei de 50-60 de ani schimbările sunt dramatice, precizează specialiştii. Pentru a ajunge la această concluzie, specialiştii au analizat nivelul testosteronului a 100 de bărbaţi trecuţi de vârsta de 30 de ani, în fiecare dimineaţă pe o perioadă de o săptămână.
Un alt studiu al specialiştilor de la Universitatea Claremont din Statele Unite ale Americii a arătat că nivelul testosteronului influenţează şi generozitatea bărbaţilor. Potrivit americanilor, un nivel ridicat al acestui hormon are ca urmare lipsa de generozitate. Cei mai generoşi sunt bărbaţii cu un nivel scăzut al testosteronului, au concluzionat oamenii de ştiinţă, care au testat 25 de bărbaţi.
Voluntarii au fost daţi fie cu un gel care abundă în hormon, fie cu o cremă neimpregnată cu testosteron, fiind supuşi apoi unor încercări care să determine nivelul generozităţii lor când vine vorba de a împărţi o sumă de bani.
Participanţii la studiu nu au ştiut cu ce cremă au fost daţi, motiv pentru care comportamentul lor a fost cel real, precizează cercetătorii americani. Un alt studiu, realizat în 2007, a scos la iveală faptul că şi oxitocina, un alt hormon, influenţează generozitatea. Administrată subiecţilor, hormonul a crescut nivelul generozităţii lor cu 80 la sută.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine

















4 Comentarii [+] Adauga un comentariu
[« DEFINITION OF TESTOSTERONE.
Testosterone : A « male hormone » - a * hormone produced by the testes that encourages the development of male sexual characteristics, stimulates the activity of the male secondary * characteristics , and prevents changes in them following castration.
Chemically, testosterone is 17- beta-hydroxy-4 – androstene -3 –one.
Testosterone is the most potent of the naturally occurring androgens. The androgens cause the development of male * characteristics , such as a deep voice and a beard ; they also strengthen muscle tone and bone mass.
High levels of testosterone appear to promote good health in men, for example , lowering the risks of high blood pressure and heart attack. High testosterone levels also correlate with risky behavior, including increased aggressiveness and smoking, which may cancel out these health benefits.
Testosterone may be given to treat medical conditions, including female (but not male) breast cancer, hypogonadism (low gonadal function) in the male cryptorchism (nondescent of the testis into the scrotum) and menorrhagia (irregular periods). »] SOURCE : MedicineNet.
B.[« Love Hormone » May Trigger Jealousy , Too.
By Randy Dotinga.
SOURCE : University of Haifa, news release , Nov.11, 2009.
With a reputation as the « LOVE HORMONE’, OXYTOCIN has been linked to trust , empathy and generosity. But new research suggests that OXYTOCIN plays a role in JEALOUSY and gloating as well. « Subsequent to these findings, we assume that the hormone is an overall trigger for social sentiments :When the person’s association is positive, OXYTOCIN bolsters pro-social behaviors ; when the association is negative , the hormone increases negative sentiments », Israeli researcher Simone Shamay –Tsoory , of the University of Haifa said in a news release from the university. »]
Sa nu uitati ca exista o IUBIRE ROMANEASCA:
« Ca sa-ajung la tine , i-am zis calului : / - Grabeste.../ Puneti aripi ca in basme / Si te-nalta pana-n nori..../ Tot mai sus , / Tot mai departe - / Ca sireagul de cocori / Ce pluteste colo-n zare !.../ Haide , calule, grabeste !.../ Ca sa-ajung pana la tine, i-am zis vantului : - Da-mi mana / Si taraste-ma cu tine pana unde poti patrunde - / Pana –n zarea –nsingerata unde soarele s-ascunde.../ Ca s-ajung cat mai degraba , / Haide , vantule, da-mi mana... / Ca sa-ajung pana la tine , i-am zis * : / -Mergi-nainte / Si coseste-mi fara mila tot ce-i viu / Si-mi tine calea.../ Netezeste-mi muntii-n zare / Si-umple-mi de cadavre valea / Dintre ea si mine - / Haide ! ...Haide, moarte, mergi-nainte !.../ Ca s-ajung pana la tine, Pentru tine-au obosit /Calul, / Vantul, / Moartea -/ Toate mi-au facut pe voie ; / Dar.../Dintre cutele perdelei, ochii-ti verzi nu-mi mai rasar, / Strunele ghitarei-s rupte / Si ...romanta s-a sfarsit ! » Ion Minulescu – « Romanta fara muzica »
cum are efect asupra somnului ca n-ati zis? Mareste durata lui, o micsoreaza, ii da calitate, ii ia din calitate? Greu taica, fara cultura. Ziaristul fara pasiunea cititului poate fi inlocuit de un calculator.
In concluzie barbatii darnici au libidoul scazut. De aceea prefera pupezele mosii impotenti.
Ma Gog...cum nu zice de somn...in primul rand zice ca daca va treziti obositi, oare la ce se refera...pff..