7 comentarii 13 afișări

O poetă care nu e la modă

Postat la: 13.02.2008 19:20 Ultima actualizare: 18.10.2011 22:31

Ileana Mălăncioiu, Urcarea muntelui, prefaţă de Eugen Negrici, Editura Corint, 368 pagini, 38 lei

A fost şi este o conştiinţă activă, una dintre puţinele conştiinţe creditabile până la capăt

Am fost ani buni un fanatic al poeziei scrise de Ileana Mălăncioiu. Tot reciteam un volum antologic apărut după ’89, la Editura Eminescu, pe care îl găsisem întâmplător într-o librărie. În ultimii câţiva ani nu ştiu ce am avut de făcut, dar nu am mai citit din Ileana Mălăncioiu decât proză (eseuri & publicistică).

Datorez poate asta unei anumite relaţii, uşor paradoxale. Dacă pentru istoria reală (din timpul comunismului şi de după) Ileana Mălăncioiu a fost şi este o conştiinţă activă, una dintre puţinele conştiinţe creditabile până la capăt, pentru istoria poeziei lucrurile stau diferit. Ileana Mălăncioiu participă la istoria poeziei în sensul că există acolo, atâta timp cât se va putea vorbi de vreo astfel de istorie.

Altfel, Ileana Mălăncioiu este o poetă desprinsă de contingenţa istoriei poezie, detaşat de dialectica nou-vechi, conservare-inovaţie. Nu este un poet imitabil şi ca atare nu a făcut şcoală. De aceea pare situată în afara liniilor de forţă ale poeziei actuale: nefăcând modă, nu este la modă. E mai degrabă un avantaj: nu va ajunge să se confunde cu poezia imitatorilor, cum s-a întmplat cu Nichita Stănescu.

În fine: acum am profitat de masiva antologie de la Corint să reînnod şirul. Prima senzaţie a fost una de crispare: suna prea... simplu. Iar această simplitate îmi părea nenaturală, impresie amplificată de tăietura clasică, şi mai ales clasică la modul neironic, a poemelor (ritm & rimă). Or, clasicul a ajuns să pară nenatural.

Era doar un clişeu, pe care l-am lăsat repede în urmă, în timp ce redescopeream această poezie minunată (sau nu chiar pe toată: îmi plac mai puţin lucrurile apărute înainte de „Crini pentru domnişoara mireasă”, din 1973).

Uneori, literatura este complicată în mod inutil şi fals, pentru că emoţiile sunt simple. E unul din lucrurile pe care le sugerează Ileana Mălăcioiu, unul dintre cei mai mari poeţi pe care i-am citit în limba română. Atenţie, însă: nu subcotaţi simplitatea supraumană, coolness-ul Zen, atingerea morţii din „Urcarea muntelui”: aceste ape liniştite sunt adânci şi periculoase în adâncuri.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine

Tag-uri:: poet; ,poezie; ,carte

× Citeşte mai mult »

#1 gandul.info 14.02.2008 10:54

Raspunde

Am fost ani buni un fanatic al poeziei scrise de Ileana MÃ„Æ’lÃ„Æ’ncioiu. Tot reciteam un volum antologic apÃ„Æ’rut dupÃ„Æ’ Ã¢â‚¬â„¢89, la Editura Eminescu, pe care ÃƒÂ®l gÃ„Æ’sisem ÃƒÂ®ntÃƒÂ¢mplÃ„Æ’tor ÃƒÂ®ntr-o librÃ„Æ’rie. ÃƒÅ½n ultimii cÃƒÂ¢Ã…Â£iva ani nu Ã…Å¸tiu ce am avut de fÃ„Æ’cut, dar nu am mai citit din Ileana MÃ„Æ’lÃ„Æ’ncioiu decÃƒÂ¢t prozÃ„Æ’.

#2 T.Ionescu 14.02.2008 10:54

Raspunde

IntradevÃ„Æ’r ,Ileana MÃ„Æ’lÃ„Æ’ncioiu este o mare poetÃ„Æ’.Ea nu imitÃ„Æ’ pe alÃ…Â£i poeÃ…Â£i cum o face beÃ…Â£ivul de poet Ion MureÃ…Å¸an sau C.CubleÃ…Å¸an.

#3 Anca 14.02.2008 14:12