no author
no author
Simona TUDORACHE
8662 vizualizări 15 iun 2017

Mariajul Roxanei Ciuhulescu a ajuns la final. Fosta vedetă  TV şi soţul său, Mihai, pornesc pe drumuri separate după 10 ani de mariaj.  “Uneori şi poveştile de dragoste se încheie, aşa cum este şi cazul meu.  Drumul meu a luat o altă direcţie, decât direcţia lui Mihai. Când doi oameni nu se mai înţeleg şi nu pot găsi o cale comună de comunicare, e mai bine să se despartă, decât să arate copilului lor latura nefericită a vieţii", a scris Roxana Ciuhulescu pe blogul personal.

Cei doi au mai fost la un pas de despărţire în urmă cu câţiva ani, dar atunci au hotărât să mai dea o şansă relaţiei lor. Acum, ruptura pare definitivă.

"În consecinţă, după 10 ani, am decis împreună să punem punct căsniciei. În ce mă priveşte,  îmi voi continua viaţa, dedicându-mă creşterii fetiţei noastre şi hobby-urilor cu şi fără motor care mă definesc ca persoană.  

Acestea sunt singurele declaraţii pe care le dau despre acest subiect. În speranţa că îmi va fi respectat dreptul la viată personală, rog toţi colegii din presă să înţeleagă că am dreptul la intimitate. 

Vă doresc să aveţi parte de tot ce nu puteţi cumpăra cu bani: sănătate, fericire şi dragoste", a  adăugat Ciuhulescu.

Citește și: