Operaţia de reîntinerire cu ajutorul celulelor stem din propria grăsime
După operaţie, tenul pare mai tânăr şi devine mai neted /// Foto: Shutterstock
După recoltare, ţesutul adipos este filtrat cu ajutorul unui aparat şi pregătit pentru injectare. Operaţia reduce ridurile dintre sprâncene şi pe cele de expresie
Prima operaţie de reîntinerire facială cu ajutorul celulelor stem extrase din propriul ţesut adipos a fost realizată în premieră în ţara noastră, ieri, de către dr. Constantin Stan, membru al Societăţii Române de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă. Intervenţia a fost realizată de medicul chirurg estetician, la clinica sa particulară din Bacău, şi a fost transmisă live în Bucureşti.
Potrivit specialistului, intervenţia chirurgicală care utilizează celule stem din propria grăsime ajută la reîntinerirea chipului. Mai exact, odată extras ţesutul adipos din anumite zone ale corpului, el este filtrat cu ajutorul unui dispozitiv şi preparat pentru injectare. Colectarea şi intervenţia au loc în aceeaşi zi. Prin intermediul noii proceduri, celulele stem recoltate din propriul ţesut adipos al persoanei care va urma intervenţia sunt transformate şi apoi utilizate în scopul "reparării" unor defecte şi asimetrii. Intervenţia ajută la eliminarea ridurilor dintre sprâncene, precum şi a celor de expresie. După intervenţie, spune medicul, se observă un aspect mult mai bun al feţei, un volum mult mai mare al pielii şi o netezire vizibilă. Operaţia se poate realiza la orice vârstă, însă specialiştii o recomandă după 30 de ani.
Spitalizarea durează o zi
Intervenţia se realizează sub anestezie totală, spitalizarea durează o zi, iar activitatea profesioanală poate reîncepe în cel mult câteva zile de la operaţie. Costurile unei astfel de intervenţii se ridică la aproximativ 3.500 de euro.
Operaţia se realizează cu ajutorul sistemului Celution pentru reîntinerire facială, sistem lansat în premieră în România de către o companie americană. Dispozitivul cu ajutorul căruia este filtrată grăsimea şi preparată pentru injectare a fost lansat pentru prima dată în Statele Unite ale Americii şi în Asia, iar începând din această lună, este disponibil şi în România. "La congresele internaţionale de chirurgie estetică la care am participat, primul meu gând a fost că, din punct de vedere chirurgical, pentru întinerirea feţei şi îmbunătăţirea formei sânului, celulele stem şi medicina regenerativă pot fi un adjuvant pentru îmbunătăţirea rezultatelor, dar şi un câmp de cercetare pentru viitor. Cred cu tărie că viitorul apropiat este din ce în ce mai puţin chirurgical şi din ce în ce mai mult de folosire a capacităţilor de regenerare şi reparare a propriilor noastre mecanisme", consideră dr. Constantin Stan. Celulele stem adulte sunt acele celule care se pot transforma în orice tip de celule ale organismului, îndeplinind funcţiile specifice ale acestora.
INFO PLUS
Celulele stem scad cu înaintarea în vârstă
În anul 2007, premiul Nobel pentru Medicină a fost atribuit americanilor Mario Capecchi şi Oliver Smithies, precum şi britanicului Martin Evans, pentru lucrările lor în privinţa celulelor stem. Conform cercetărilor realizate în acest domeniu, odată cu înaintarea în vârstă, numărul celulelor stem existente în circulaţia sangvină scade semnificativ. Dacă tinerii de 20 de ani au 25 de milioane de celule stem, cei de 30 de ani - 20 de milioane, o persoană de 60 de ani ajunge să aibă sub 5 milioane de celule stem. Astfel, odată cu îmbătrânirea, funcţiile şi activitatea organelor încep să scadă. Specialiştii spun că, printre afecţiunile în care terapia cu celule stem s-a dovedit eficientă se numără scleroza multiplă, accidentul vascular cerebral, hemipareza, boala Alzheimer şi Parkinson, hemoragia cerebrală, afecţiunile cardiace şi cele oculare, hepatita şi anemia.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













3 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Ai dreacu moldoveni, iar sunt primiiii?
Bine ca au reaparut escrocheriile medicale cu celule stem in Romania, proceduri neatestate clinic, cu posibile efecte adverse, fara efecte concrete pozitive. Dar cum la noi credulitatea este mare de ce nu, se pot face orice fel de operatii. Astept * acordului Agentiei care supervizeaza procedurile medicale, pana atunci este pur si simplu o noua escrocherie.
asa o fi, cum zice dl doctor si dna reportera - cu toate ca celulele stem sunt una, iar grasimea autoprelevata (fie ea si filtrata cu un aparat adus tocmai din America...) - alta. Iar in ce priveste "terapia cu celule stem" de care se face vorbire la sfarsit, ea este inca la stadiul de cercetare de laborator, si nicidecum o terapie propriu-zisa, practicabila in spital (bine era sa fi fost asa!). In con*f*uzie, mie-mi pare "oleaca" de publicitate mascata...