(P) Răzvan Cîmpean, câştigător al concursului RMGC: "Exploatarea la Roşia Montana a fost începută de statul român"

(P) Răzvan Cîmpean, câştigător al concursului RMGC: "Exploatarea la Roşia Montana a fost începută de statul român"

Răzvan Cîmpean este unul din câştigătorii concursului Nu crede pe nimeni, vezi cu ochii tăi! şi a fost trimis de RMGC la Roşia Montana pentru a vedea şi transmite în timp real ceea ce se întâmplă acolo.

Ziua 3. Ultima din cele trei zile ale excursiei la Rosia Montana a fost una in care am auzit, asa cum este si normal, vocea opozitiei. Din nefericire, insa, nu am avut suficient timp sa discutam toate aspectele proiectului, iar in cazul aspectelor pe care am reusit sa le abordam, nu am avut timp sa le parcurgem in profunzime.

Una din cele mai mari probleme pe care le am cu proiectul de la Rosia Montana e legata de faptul ca, desi au cumparat mai multe case din zona istorica a comunei, nu si-au luat rolul de proprietari in serios in fiecare caz. Ma refer la ceea ce s-a intamplat cu casa nr. 393 (loc pe care - subliniez - nu am reusit sa-l vad, nu din lipsa de disponibilitate a RMGC-ului, dar din lipsa de timp), casa care, aflandu-se pe lista monumentelor istorice, s-a prabusit si in locul careia s-a construit o alta cladire. Vreau sa ma fac clar inteles: faptul nu e cu nimic mai grav pentru ca acea cladire a fost proprietatea RMGC, la fel de grav ar fi fost si daca aceasta ar fi apartinut oricui altcuiva; grav e faptul ca a fost lasata sa se prabuseasca!

In discutiile pe care le-am purtat cu oamenii de la Fundatia Culturala Rosia Montana, cel mai mult s-a atins subiectul patrimoniului si nu pot sa nu le dau dreptate in anumite privinte: cumparand cladiri clasate ca monumente istorice, RMGC isi asuma responsabilitatea pentru ceea ce se intampla cu ele, astfel incat ele sa se conserve dincolo de faptul ca proiectul e demarat sau nu.

Daca nu ar fi cumparat aceste cladiri, responsabilitatea pentru ele NU ar fi cazut sub nici o forma companiei, ci vechilor proprietari. Drept care, atunci cand se discuta despre faptul ca RMGC va conserva zona istorica protejata, trebuie avut in vedere ca nu vorbim de un act de filantropie, ci de o responsabilitate legala.

Un lucru care pare extrem de evident dupa ce am discutat cu ambele tabere e ca fiecare are propria agenda de promovat, ca, mânati de interese mai mult sau mai putin mercantile, mai mult sau mai putin altruiste, ambele repeta la infinit un discurs in care folosesc cuvinte mari (uneori aceleasi in ambele cazuri) si in care incearca in mod constant sa demoleze (nu sa deconstruiasca logic) argumentele celuilalt.

Dupa vizita la Rosia Montana, am reusit sa vad indeaproape ceea ce se intampla: faptul ca peste 100 de familii au fost mutate in Alba, ca exploatarea a fost deja inceputa de statul roman (utilizand acelasi procedeu ca si cel pe care RMGC ar urma sa-l foloseasca, insa la scara mult, mult redusa), ca se va construi un baraj mai mare decat oricare altul din Romania, ca, inainte de orice, fiind vorba de minerit, inseamna ca muntii pe care se va realiza exploatarea vor disparea (plus faptul ca, disparand muntii, ar disparea inclusiv mai bine de 1000 de kilometri de galerii romane, unice nu doar in Romania, dar in Europa), ca locuitorii vor avea, pe perioada in care proiectul ar urma sa functioneze, locuri de munca.

Argumentele sunt, asadar, impartite. Pe de o parte stau cele de natura economica, potrivit carora proiectul ar trebui demarat de urgenta, iar pe de cealalta parte stau cele de natura ecologica, care vorbesc despre faptul ca proiectul (indiferent de cine ar fi demarat: RMGC, stat, orice alta companie din lume) trebuie oprit si zona trebuie conservata.

Despre Rosia Montana se scrie extrem de mult, insa, din nefericire, prea putin onest si nepartinitor. Ar mai fi o sumedenie de lucruri care trebuie punctate si repunctate, lucruri care trebuie intelese, insa indiferent cat as incerca eu sa le acopar aici, tot ar ramane multe neacoperite. Drept care, cel mai practic e ca fiecare dintre cei care isi doresc sa se informeze corect sa incerce sa asculte ce au ambele pareri de spus, sa nu incerce nici macar pentru o clipa sa fie doar portavocea uneia dintre ele si, mai mult decat orice, sa nu ramana indiferenti atunci cand ceva li se pare in neregula.

Ziua 2: O idee care pare sa revina in redactarea acestor articole e legatura care se poate face cu diferitele manifestatii de protest organizate in paralel cu excursia noastra la Rosia Montana.

Astfel, astazi, la Cluj-Napoca, a avut loc o dezbatere despre proiect. Extrem de interesant e faptul ca aproape toate aceste dezbateri, fie ca sunt organizate de RMGC, fie de opozanti, gasesc cele doua tabere acuzandu-se: reprezentantii RMGC nu participa la dezbaterile opozitiei si reciproca.

In mod evident, fiecare tabara va gasi argumente pentru care asta se intampla, dincolo de faptul ca e complet neproductiv si nu face decat sa conserve o problema care si-ar putea gasi astfel destul de usor rezolvarea.

Intreg drumul de azi la si de la Rosia Montana se leaga mai mult sau mai putin de apa rosiatica despre care aproape toti cei care s-au informat putin despre proiect e destul de probabil sa fi auzit. In Rosia Montana exista un parau rosiatic in toata puterea cuvantului, fapt care, dincolo de efectul poluant (daca se poate trece peste el), da un aspect absolut fantastic comunei (e cu siguranta unul dintre lucrurile despre care imi voi aminti cu usurinta, odata cu trecerea timpului).

Insa, mult mai interesanta (si momerabila in acelasi timp) e galeria Catalina-Monulesti, aflata destul de aproape de centrul istoric. In interiorul complexului s-au gasit o multime de artefacte de origine romana, inclusiv placute cerate datand din (replici ale acestora pot fi vazute in muzeul de la Rosia Montana, "Aurul Apusenilor"). O parte din descoperirile arheologice sunt atat de recente, incat putini sunt cei care au reusit sa le vada (in principiu, scari romane).

Pe langa vizita la Catalina-Monulesti, astazi am reusit sa vedem exact locurile in care se va realiza exploatarea. Prima reactie pe care am avut-o in aceste momente a fost de surprindere: fara a suna superficial, locurile acestea nu iti inspira absolut nimic pozitiv, chiar dimpotriva.

Exploatarea a fost deja inceputa de statul roman, drept care frumusetea anterioara a locurilor e bine pierduta. Imi vine imposibil sa inteleg in ce masura ele ar putea fi reabilitate complet, asa cum unii dintre cei mai vehementi opozanti sugereaza (fapt cu care, dincolo de orice beneficii obtine Romania de pe urma demararii proiectului, pot empatiza in totalitate). Pentru ca, trebuie spus, exista locuri care, daca exploatarea continua, vor disparea, exista case care, desi nu sunt unice in Romania, reprezinta o bucata semnificativa din traditia vietii rurale autohtone si care, in eventualitatea in care proiectul se va demara, vor fi la randul lor distruse.

Un alt moment de consemnat in vizita de azi e cel la Baia Aries: exista aici un lac de decantare, de dimensiuni radical mai mici decat cel care ar urma sa fie construit la Rosia Montana. In mod ciudat, poate tocmai pentru ca e vorba de un lac de dimensiuni destul de mici, vegetatia din zona nu pare afectata, in aceeasi masura in care nu pare sa ajute zona, daca acesta e un argument de care RMGC se foloseste cand vorbeste despre descompunerea componentelor chimice ale cianurii din lacul de decantare. Faptul ca acest loc exista poate servi ca argument pentru demararea proiectului, pentru primirea avizelor necesare, insa extrem de important e de stiut si faptul ca la Rosia Montana se va exploata pe o perioada mai indelungata decat in cazul oricarei alte astfel de mine din Romania. Si ca asta inseamna, in mod direct, asa cum spuneam si inainte, ca lacul de decantare va fi cu mult mai mare decat acesta de la Baia Aries.

Ceea ce consider ca ar trebui sa existe pentru o informare corecta e o forma de dialog constant si constructiv intre RMGC si opozantii proiectului. Pentru ca, asa cum stau lucrurile astazi, pare destul de probabil ca, chiar si daca nu se primeste avizul de aceasta data, investitia RMGC in zona sa fie un argument suficient pentru ca interesele companiei sa-i determine sa insiste.

Ziua 1. Subiectul Roşia Montana a iscat o suma de discuţii aprinse în ultima perioadă, în parte pornite de contra-susţinerea pe care atât societatea civilă, dar şi indivizi în particular, au adus-o proiectului de exploatare minieră, dar, pe de cealaltă parte, din cauza felului în care RMGC a înţeles (şi poate încă mai înţelege) să reacţioneze în faţa acestei dezaprobări publice.

Coincidenta sau nu, exact in seara in care ne indreptam inspre Rosia Montana, in Cluj-Napoca si Bucuresti s-au organizat "sinucideri" in masa, cu "cianura", ca reactie ironica la adresa RMGC.

Imediat dupa ce ne-am adunat toti pentru excursia la Rosia Montana (mai putini decat ma asteptam), s-a pornit o discutie despre ce anume se intampla cu adevarat acolo, despre o forma de manipulare pe care mass-media o practica in relatie cu RMGC, acceptand sa ofere informatii trunchiate, acreditand ideea ca Rosia Montana e si poate fi doar un dezastru (nu doar ecologic, dar inclusiv administrativ). In plus, s-a mai vorbit despre motivele pentru care acest proiect a trebuit sa fie unul privat: fiindca statului ii lipsesc resursele necesare demararii unui proiect de anvergura celui de la Rosia Montana. S-au subliniat avantajele pe care statul roman le are de pe urma acestui proiect: se creeaza locuri de munca in zona, se protejeaza patrimoniul national s.a. Pe de alta parte, lucrul care nu s-a spus e faptul ca, asa potrivnica precum pare a-i fi presa, ea s-a dovedit mai mult decat folositoare in raspandirea punctului de vedere al RMGC (vezi, cel putin, cazul realitatea.net).

E dificil de gasit un punct de echilibru intre divergentele care alimenteaza aceste discutii aprinse, insa el poate va aparea in urmatoarele doua zile, atunci cand vom fi ajuns deja la Rosia Montana.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine