Plimbările în natură îmbunătăţesc memoria de scurtă durată
SOLUŢIE l O plimbare în natură îmbunătăţeşte cu 20 la
sută performanţele de memorare, iar simpla privire a unor
fotografii cu peisaje are un efect reconfortant asupra funcţiilor
cognitive
Cercetătorii de la Universitatea din Michingan au analizat efectele unei plimbări în natură asupra funcţiilor cognitive, iar primul stadiu al cercetării a implicat repetarea unei serii de numere de către subiecţi, în ordine inversă, timp de 35 de minute. Ulterior aceştia au fost rugaţi să se plimbe: un grup, în apropierea unei păduri, iar un alt grup, într-o zonă aglomerată a oraşului.
La întoarcere, au repetat testul de memorie, iar performanţa a fost mai bună cu aproximativ 20% în rândul celor care s-au plimbat în natură. În cazul grupului care a mers în oraşul aglomerat nu s-a înregistrat niciun fel de modificare. O altă cercetare realizată în urmă cu câţiva ani a arătat că şi simpla privire a unor fotografii ce reprezintă peisaje naturale are un efect reconfortant asupra funcţiilor cognitive. S-a remarcat o îmbunătăţire a memoriei imediate, prin contemplarea unor imagini cu arbori, dealuri şi pajişti, dar nu şi a fotografiilor cu străzi, unităţi industriale sau forme geometrice. Conform unor studii recente, benefic pentru memorie este şi consumul de cafea solubilă.
Aceasta are efecte stimulatoare asupra funcţiilor cognitive,
procesul de gândire fiind mai rapid, memoria mai bună şi atenţia
sporită. Efectele consumului de cafea sunt vizibile atât asupra
timpului de procesare a informaţiilor, precum şi a cantităţii de
informaţii reţinute, cafeina mărind viteza de memorare cu un
procent de 10%. "Cafeina contractă vasele de sânge din creier,
astfel încât funcţiile metabolice să se desfăşoare mai repede, şi
energizează creierul", afirmă specialistul în nutriţie Elena
Casapu. Benefice pentru memorie sunt şi exerciţiile fizice zilnice,
care accelerează nivelul de oxigen al creierului, reducerea
stresului din viaţa cotidiană, dar şi un somn odihnitor.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














- Tag-uri:
- plimbări
- ,natură
- ,îmbunătăţire
- ,memorie
- ,scurtă durată
[+] Adauga un comentariu