Prima cameră de filmat 3D, la un pas de magazine. Când apare şi cât costă

de Vlad Mironescu Postat la: 28.07.2010 19:33 Ultima actualizare: 29.07.2010 08:41

Experienţe noi pentru fanii 3D: camera video n Foto: Shutterstock

Filmele înregistrate pot fi redate doar de un tv 3D, care costă în jur de 2.000 de euro

Prima cameră 3D destinată utilizatorilor obişnuiţi este programat să fie apară pe piaţă în luna septembrie. După ce a lansat prima cameră video profesională 3D, Panasonic revine cu un model mai accesibil, pentru cei care vor să-şi înregistreze amintirile în format tridimensional. Să nu se aştepte nimeni la calitatea din filmul "Avatar", dar peliculele vor fi tridimensionale şi redate cu ajutorul unui televizor de acelaşi tip.

Totuşi, deocamdată nu există niciun model de televizor 3D sau disc-player compatibil cu prima cameră de acest tip, însă urmează să fie anunţate în curând. Prin îndepărtarea obiectivului 3D, camera devine una obişnuită, capabilă să filmeze în sistem 2D. Pe lângă sistemul novator, noua cameră include şi funcţii întâlnite la cele existente pe piaţă, precum stabilizator de imagine, recunoaştere a feţei sau a zâmbetului, tehnologie de reducere a zgomotului. Camera filmează la o rezoluţie 1920x1080 pixeli, aspect 16:9.

Când apare şi cât costă

Camera 3D pentru acasă va fi lansată pe 20 august în Japonia, urmând să ajungă pe alte pieţe din toamnă. Preţul exact nu a fost anunţat, însă se vehiculează suma de aproximativ 1.500 de euro.

Cum funcţionează sistemul de filmare tridimensional

Un obiectiv cu două lentile este ataşat unei camere clasice 2D. Filmarea se face prin două unghiuri uşor diferite şi stocată pe un card de memorie. Imaginile captate sunt suprapuse de un program software, formându-se un singur film. Ulterior, acesta poate fi vizualizat în mod corect cu ochelari speciali.

Fotografia 3D, mai accesibilă

Deşi există doar o cameră 3D pentru acasă, când vine vorba de aparate de fotografiat există alternative.

Sony a lansat deja două modele, iar prin sosirea aparatelor Panasonic pe segment, utilizatorul deja are de unde alege. Diferenţa între modelele celor doi giganţi japonezi este stabilită de tehnologia folosită. Sony utilizează un sistem cu o singură lentilă, efectul 3D fiind obţinut prin unghiurile largi pe care aparatul le poate capta, în timp ce obiectivul Panasonic are un sistem de lentile duale interschimbabile.

Ca şi în cazul camerelor 3D, imaginile surprinse pot fi redate de un televizor 3D şi un disc-player de acelaşi tip.
Avantajul în cazul aparatelor foto este că respectivele modele sunt deja pe piaţă. De asemenea, preţul unui aparat este mult mai redus, pentru cele două aflate pe piaţă fiind în jur de 3-400 de dolari, rezoluţia oferită fiind de 12,2 megapixeli.

Viitorul tehnologiei

Marii producători de electronice au lansat deja televizoarele 3D, demonstrând că susţin viitorul acestei tehnologii. Deşi, la început, este de aşteptat să se dezvolte având în vedere atracţia de care se bucură din partea publicului. Ce încetineşte avântul industriei pare să fie lipsa conţinutului. Camera 3D poate avea un cuvânt de spus, având în vedere că utilizatorul ar putea să-şi creeze propriul conţinut. Pe lângă filmele tridimensionale, există şi posturi care redau programe în astfel de format, dar nu în România. La noi sunt disponibile mai multe modele de televizoare 3D, de la diferiţi producători, preţul acestora fiind în jur de 2.000 de euro.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa