Purtând o cămaşă bleu, peste care avea un pluover bleumarin cu gulerul în V, care se asorta cu pantalonii săi scurţi şi şosetele lungi, Prinţul George a intrat în incinta şcolii, situată în sud-vestul Londrei, ţinându-i de mâini pe Prinţul William şi pe directoarea Helen Haslem.

Micul prinţ va fi prezentat colegilor săi drept "George Cambridge", potrivit unui purtător de cuvânt al familiei regale britanice.

"Thomas's Battersea", care va costa pe an 17,604 de lire sterline, este descrisă, într-un ghid care reuneşte cele mai bune şcoli britanice, drept o "şcoală mare, aglomerată şi puţin haotică, preferată de părinţii înstăriţi".

Prinţul George şi colegii săi vor avea, printre altele, ore de balet, artă, dramă, vor studia limba franceză şi vor avea şi ore de muzică. În clasă, primul fiu al Prinţului William şi Ducesei de Cambridge va avea alţi 20 de colegi.

Potrivit site-ului şcolii Thomas's Battersea, la cursuri participă 540 de băieţi şi fete cu vârste între 4 şi 13 ani, iar cea mai importantă regulă care trebuie respectată este "bunătatea", scrie Reuters.

 

 

 

Citește și: