În urmă cu trei săptămâni fiul lui William şi Kate a început anul şcolar, iar cei doi deja au probleme cu cel mic. Prinţul William s-ar fi „plâns” unor părinţi, care au copiii la aceeaşi şcoală la care merge şi George, că băieţelul lui s-ar fi săturat de şcoală. William le-ar fi spus acestora că fiul lui preferă să stea acasă şi să se joace cu surioara lui, potrivit ONE.ro.
 
Prinţul George, în vârstă de 4 ani, învaţă la şcoala privată Thomas’s Battersea din Londra.
 

 

Prinţul George, în vârstă de doar patru ani, a fost în atenţia tuturor cu ocazia primei sale zi la şcoală, unde a mers însoţit de tatăl său, Prinţul William, Ducesa de Cambridge absentând din cauza stării sale de sănătate fragilă, fiind însărcinată cu cel de-al treilea copil. Îmbrăcat în noua sa uniformă, micul prinţ a fost fotografiat în timp ce trecea de porţile şcolii particulare "Thomas's Battersea", ţinându-l de mână pe tatăl său, care îi ducea în cealaltă mână rucsacul, şi îndreptându-se cu paşi timizi, după cum a fost surprins de camere, spre directoarea şcolii, Helen Haslem, care îl aştepta, scrie Express.co.uk.
Purtând o cămaşă bleu, peste care avea un pluover bleumarin cu gulerul în V, care se asorta cu pantalonii săi scurţi şi şosetele lungi, Prinţul George a intrat în incinta şcolii, situată în sud-vestul Londrei, ţinându-i de mâini pe Prinţul William şi pe directoarea Helen Haslem.
 
Micul prinţ va fi prezentat colegilor săi drept "George Cambridge", potrivit unui purtător de cuvânt al familiei regale britanice.
 
"Thomas's Battersea", care va costa pe an 17,604 de lire sterline, este descrisă, într-un ghid care reuneşte cele mai bune şcoli britanice, drept o "şcoală mare, aglomerată şi puţin haotică, preferată de părinţii înstăriţi".
 

Citește și: