România – ţara cu un număr prea mic de medici specialişti
România – ţara cu un număr prea mic de medici specialişti
1,9 doctori la 1.000 de români
Există zone, mai ales în mediul rural, unde comunităţi întregi nu au medic de familie
România este în Uniunea Europeană de peste 1 an, dar continuă să se afle pe locuri codaşe la multe capitole, printre care şi densitatea medicilor la mia de locuitori. Conform unui studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în privinţa densităţii medicilor în ţările din regiunea europeană, România se află pe locul 31 din 33 de ţări, cu o densitate de 1,9 medici la o mie de locuitori, ţara noastră fiind „surclasată” doar de Albania şi Bosnia-Herţegovina, state care au mai puţini doctori. România ocupă ultimele locuri şi în ceea priveşte numărul de asistente medicale (3,89 la o mie de locuitori), dar şi la medici dentişti (0,22 la 1.000 de locuitori) şi la farmacişti (0,06 farmacişti la 1.000 de locuitori).
În România există şi problema distribuţiei în teritoriu a medicilor, ştiut fiind faptul că sunt zone întregi, mai ales în mediul rural, în care sate sau chiar comune nu au medic de familie. De asemenea, există deficit de medici pe anumite specialităţi, cum ar fi anstezie-terapie intensivă, radiologie, psihiatrie etc. Acum câţiva ani, Colegiul Medicilor din România anunţa că, de exemplu, Spitalul Judeţean Tulcea nu avea medici de anestezie-terapie intensivă, ceea ce însemna că în cadrul unităţii respective nu se puteau acorda servicii medicale chirurgicale. Datele CMR arată că în peste o treime dintre judeţe există deficit de specialişti. Regiunea de Nord-Est este cea mai slab acoperită cu medici în mediul rural, unui doctor „revenindu-i” aproximativ 3.000 de locuitori. În centrele universitare există o densitate mai mare de medici, dar până acum autorităţile nu au găsit o modalitate să atragă medici în zonele deficitare.
După ce i-a pensionat, ministrul vrea să întoarcă medicii în sistem
În Legea Reformei în Sănătate din 2006, ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu a trecut o prevedere prin care medicii erau pensionaţi la 57 de ani (femeile) şi 62 de ani (bărbaţii). La vremea respectivă, Colegiul Medicilor din România avertiza că deficitul de doctori va creşte, urmând ca 2.000 de medici să fie scoşi la pensie anticipat. În Uniunea Europeană, vârsta de pensionare este de 65 de ani, indiferent dacă este vorba de femei sau bărbaţi medici. O parte dintre cei vizaţi au fost trimişi la pensie. Zilele trecute, ministrul Nicolăescu a anunţat că este deschis la ideea ca medicii pensionaţi să se întoarcă în sistem, afirmând că experienţa lor poate fi utilă, cel puţin până la finalizarea studiilor medicilor rezidenţi.
O altă problemă – munca în străinătate
O altă problemă care poate mări deficitul de medici din România o constituite plecatul la muncă în spitalele din ţările Uniunii Europene. Medicii, mai ales cei până în 40 de ani, sunt tentaţi să îşi facă o carieră afară şi datorită salariilor din UE, care pot fi şi de peste 10 ori mai mari decât în România. Potrivit unei statistici a CMR, în 2007, peste 1.000 de medici au plecat să lucreze în străinătate. Cei mai mulţi au plecat din Bucureşti, Iaşi şi Timiş.
Franţa, Germania şi Marea Britanie sunt ţările de destinaţie favorite pentru medicii români. Deşi până în august 2007, 3.500 de medici îşi depuseseră cererile pentru obţinerea certificatului de conformitate cu care ar putea munci în străinătate, ministrul Nicolăescu susţine că „nu se poate vorbi de un fenomen de masă”. România acordă pentru Sănătate mai puţin de 5% din PIB, în timp ce, de exemplu, Germania acordă 10,6%, Ungaria, 6,8%, Austria, 8%, Grecia, 8,3%, Polonia, 6%, iar Belgia, 8,7%.
Guvernul are în vedere acordarea unor prime de stabilitate
Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu a declarat că intenţionează să acorde prime de stabilitate substanţiale pentru medici.
„Vom da o hotărâre de guvern privind primele de stabilitate. Dacă anul trecut se acorda o singură primă de stabilitate, la nivelul trimestrului patru, la nivelul salariului minim pe funcţie – pentru un medic primar era 850 lei -, anul acesta vom face prima tot la nivelul salariului minim, care este 1.500 lei, la acelaşi grad.
Şi nu va fi o singură primă, ci două, una în trimestul doi şi una în trimestrul patru”, a afirmat Eugen Nicolăescu.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













16 Comentarii [+] Adauga un comentariu
România este în Uniunea Europeană de peste 1 an, dar continuă să se afle pe locuri codaşe la multe capitole, printre care şi densitatea medicilor la mia de locuitori. Conform unui studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) România se află pe locul 31 din 33 de ţări
exact de primele tale se agatau medicii ! numai un nesimtit isi poate imagina ca poti tine in tara un medic cu o prima de *****! am primit si eu anul trecut minunata de prima de 400 ron si nu stiam pe ce s-o cheltuiesc mai intii:mincare, gradinita,intretinere?
biliard.as.ro vinde MESE BILIARD
au ajuns foarte trist mai ales medicii rezidenti care au salarii de mizerie garzi neplatite dar d-ul ministru probabil este rupt de realitate faorte bine fac medicii care pleca acolo unde sunt apreciati si platiti dupa munca care o fac, medicina este cea mai grea facultate si cu cea mai mare responsabilitate d-ule ministru lucrezi cu viata omului nu cu un obiect acum vreti sa-i mai amagiti cu prime care sunt de mizerie incercati sa traiti d-voastra din asemenea venituri.
pune-ti-i la socoteala si pe medicii care au iesit din sistem si au ales alte domenii de activitate: administratie publica, mass media, etc
motivul pentru care au plecat este salariul umilitor, jignitor de mic in comparatie cu raspunderea si importanta muncii lor, ca sa nu mai vorbim de cat invata oamenii astia!!
domnule ministru nicola...escu! ce este mai usor sa faci in meseria ta de baza:bon de intrare/iesire si sa platesti persoana respectiva cu un salar de expert contabilsau bilant anual si sa platesti persoana respectiva ca pe un magazioner(medic familie-medic specialist primar)
salariul unui medic e de ,ras ' de batjocura, daca un vanzator dintr-un magazin cu 10 clase primeste 1000 -1500 ron ,un medic specialist dupa 11 ani de scoala primeste 900-1000 ron, toti ar parasi medicina ,dar plang dupa tineretea lor ,petrecuta in examene si laboratoare........ganditi-va la aceeasta domnule ministru si nu astepta-ti sa faca greva,fiindca si asa sant umiliti si de portari.........
va scriu din spania daca citeste cineva msj meu si l-ar interesa sa vrea sa vina sa lucreze in spania ca medic poate fi chiar fara especiazare salariu sigur este de 3000 euro se necesita multi medici aici incercati si no sa va para rau
1500 de lei le da ministru la doctorii in australia un medic specialist are 370de mi de $ pe an si face aceasi munca ca si un medic din romania . da ce conditi ce aparatura au si tot nu sint multumiti vreau mai mult.. saraci medici i romani lucreza intr-un stres si in conditi de mizerie cu aparatura din 1950 si nu fac proteste. ce salariu are miniistru sanatatii care nu face nimic ? de ce nu le da la medicii salariul lui si sa aiba el salariul unui medic. citi ani de studi are el .si ce stres are el cite nopti nu doarme ministru ca este de servici cite vieti salveeaza el.sa plece toti medici din tara sa ramina fara medici romania sa vada atunci ce inseamna medicii cind vor muri oameni i pe capete . si parlamentari saisi puna salarii marii sa doarma in parlament si sa se trateze in strainatate
mi-e rusine cind citesc despre medicii cit sint de prost platiti. dece nu fac proteste ca in alte tarii. si ce salarii au alte tarii fata de tara noastra frumoasa si bogata condusa de niste hoti simafioti.dale doamne toote bolile din lume sa scapam de ei ca n-am saturat de saracie si necaz oare ne asculta dumnezeu, cine dracu la pus pe nebunul asta deministru sanatatii nu a fost in romania nici un medic capabil sa fie ministru care stie ce inseamna medicina nu pe cretinu asta . va scriu din suedia nu am putut sa ma abtin. toate bolile pentru minisrtru sanatati si ceilalti nebuni care ne conduc tara.