12205 vizualizări 2 ian 2018

În vârstă de 22 de ani, americanul are 15 milioane de urmăritori pe YouTube şi a fost acuzat de lipsă de respect şi catalogat drept „dezgustător” după ce a glumit cu prietenii lui în videoclipul cu pricina. Logan şi prietenii lui au descoperit un trup fără viaţă în pădurea Aokigahara, un loc cunoscut pentru sinucideri situat la baza muntelui Fuji. 

Filmuleţul publicat duminică de Logan Paul a fost văzut de milioane de ori înainte să fie şters. 

În videoclip apare trupul unui bărbat mort, a cărui identitate nu este cunoscută. Corpul fără viaţă este filmat din diferite unghiuri, fiindu-i acoperită faţa. 

Pe înregistrare se aude cum un prieten al lui Logan spune „tipul nu se simte bine”, iar vloggerul îi răspunde: „Ce, nu ai mai stat niciodat lângă un om mort?”, cele două replici fiind urmate de râsete zgomotoase. 

Logan Paul a primit critici dure, una dintre acestea venind de la actorul din serialul Breaking Bad, Aaron Paul. „Cum îndrăzneşti?! Mă dezguşti! Nu pot să cred că atât de mulţi tineri te urmăresc. E trist. Să sperăm că ultimul tău video i-a trezit. Eşti un adevărat gunoi. Suicidul nu este o glumă”, a scris acesta pe Twitter. 

Logan Paul le-a cerut iertare fanilor săi şi tuturor celor care au văzut imaginile, spunând că niciodată nu s-a confruntat cu asemenea critici şi că nu a făcut-o pentru vizualizări, ci ca să atragă atenţia asupra suicidului. 

Pădurea Aokigahara a căpătat notorietate la nivel mondial ca fiind un loc al sinuciderilor, după ce în anul 2003 nu mai puţin de 105 trupuri fără viaţă au fost descoperite acolo. 

Citește și: