774 vizualizări 19 apr 2017

“Momentele grele ne ajută să evoluăm, ne cârmesc, de obicei într-o direcţie bună. Viaţa mea nu a  fost o curgeră lină, a avut hârtoape. Am gătit de multe ori în momente grele, pentru că nu e uşor să găteşti pentru alţii. Am fost ani în care am muncit de luni până sâmbătă, de la 08.00 şi până la miezul nopţii. Aveam gleznele cât capul. Poate sunt sacrificii fizice pe care le faci, dar le nivel mental te fortifică foarte mult. Am trecut prin bucătărie prin atât de multe locuri încât nu mai îmi poate fi teamă de nimic. Ştiu că, într-un fel sau altul, mâncarea iese. Când a murit tatăl meu eram în bucătărie. Trebuia să fac un meniu de cinci feluri pentru 70 de oameni. Am jelit după. Oamenii aceia nu aveau nicio vină, viaţa mea personală nu e treaba clienţilor. Nu spun că aşa trebuie să procedeze toată lumea, asta e structura mea", subliniază Adrian Hădean. 

A gătit pentru mulţi oameni politici, chiar şi pentru preşedintele Franţei, François Hollande, dar nu ţine o evidenţă cu asta. “Până la urmă toţi oamenii trebuie să mănânce. Unii fac rachete, alţii fac  mâncare, alţii se prostituează. Nu judec. Funcţia nu mă interesează niciodată”, povesteşte Adrian Hădean pentru Gândul.

 

A avut un trai modest în copilărie, la fel cum aveau majoritatea familiilor în vremea comunistă, dar treptat a început să îşi câştige propriii bani. “Părinţii mei au muncit mult, au avut grijă să avem mâncare pe masă. Nu au fost din zona nomenclaturii, erau muncitori. Mama lucra în confecţii, tata în tăbăcărie. Am lucrat şi eu cu el. Tata lucra opt ore la stat, dar avea şi un atelier acasă, acolo îl găseai în restul orelor.  Legal există posibilitatea asta, să fii meşteşugar acasă. Împreună cu fratele meu am muncit cu tata de mici. Am ştiut şi ce înseamnă să ai bani, dar şi să nu ai ce să cumperi cu ei. Primeam bani de la tata, pentru că munceam cu el, şi de la bunicii mei. Bunica mea din Arad vindea boia în piaţă. Uneori, stăteam şi eu îl locul ei. Cultiva ardei, îl usca şi venea să îl vândă. La 17 ani m-am angajat la radio. Primii bani din bucătărie au venit la 19 ani. Acesta era cel de al doilea job. Dimineaţa mergeam la radio.

Dacă mă pui astăzi să deschid o tăbăcărie, ştiu ce să fac, cunosc paşii, ştiu ce material trebuie să foloseşti, cunosc tehnica. În familia mea s-a gătit foarte mult. Mama găteşte foarte bine, la fel şi tata şi bunicii. Cred că asta a fost pasiunea generală a familiei, pe care am urmat-o. Tăbăcăria a fost mijlocul nostru de subzistenţă. Nu a fost pasiunea vieţii lui, dar a fost un lucru pe care l-a făcut impecabil. Am cunoscut mulţi tăbăcari, iar tatăl meu a fost cel mai bun dintre cei pe care i-am întâlnit. Putea să facă batiste dintr-o piele de mistreţ. Se dedica lucrului pe care îl făcea ”, adaugă Adrian Hădean.

Primul pahar de vin l-am băut la 18 ani

Avea 12 ani când a gustat prima dată bere, dar alcool a băut, cu adevărat, după 18 ani. “Când eram copil mă trimitea tata să îi cumpăr bere şi când mă întorceam mă lasa să gust puţin. Primul pahar de vin l-am băut de ziua mea, la 18 ani. În casa am avut tot timpul ţigări şi vin, părinţii mei nu au fumat niciodată, iar eu nu am avut curiozitatea asta la început. Am început să fumez la 14 ani, pentru că fumau toţi colegii mei. Am fumat timp de 16 ani, după care am renunţat. Brusc. Am început să fumez de prost, aşa cum fac toţi copiii, mi-a plăcut, dar într-o zi ceva s-a schimbat şi nu am mai fumat. Au trecut zece ani de atunci. Vinul nu mi-a plăcut, am băut primul pahar şi nu am înţeles nimic din el. Primul vin pe care l-am consumat conştient şi mi-a şi plăcut a fost undeva pe la 35 de ani. Am avut o copilărie faină, eram mulţi fraţi şi verişori. Când ne adunam la bunicii din Maramureş eram 18 cu toţii. Am petrecut mult timp la ţară, iar acolo erau multe puncte de interes. Îmi amintesc că am încercat să ne facem nişte pipe din coceni, pe care le-am îndesat cu tot felul de frunze, pe care le-am găsit pe câmp, evident că în Maramureş nu se cultiva tutun. Am tras din ele şi ne-au usturat gâtul şi ochii, ne-am gândit că Hucleberry Finn (personajul principal al cărţii Aventurile lui Hucleberry Finn) era tâmpit de făcea aşa ceva’’, spune Hădean.

Despre friptură, fast food şi mâncarea din supermarket

A început să gătescă la şase ani, iar această pasiune i-a dat, într-un fel, un alt sens vieţii. Fiul lui de trei ani îi imită astăzi paşii. “La doi ani şi jumătatea a făcut prima omletă. Eu am început cu ouă ochiuri, un soi de papară, cartofi prăjiţi, bomboane de zahăr ars, tocăniţă, ciorbe. La friptură am ajuns mult mai târziu. Despre friptură am început să învăţ acum cinci, şase ani. Secretul? În primul rând îţi trebuie o carne bună, dar contează şi să fii gătit mult de-a lungul timpului.

Când auzim cuvântul chimie, cei mai mulţi intrăm în panică, pentru că am avut tot timpul un profesor care nu s-a priceput. Chimia ne ajută să trăim, să facem o friptură, o tocană bună. În momentul în care pui nişte bere peste carne, la foc mare, lichidul se va evapora rapid şi gustul amar se concentrează pe mâncare. Dacă e aceeaşi bere, dar dai focul încet şi uiţi de el, în acel lichid încep să se întâmple alte lucruri. Vorbesc de zaharuri, aşa că mâncarea capătă un gust dulce amărui.

În absolut, mâncarea nu e nici bună nici, dar nici rea. Obiceiurile noastre sunt cele care ne distrug, nu mâncarea. Nu am o problemă să mă duc să mânânc la fast food, dar nu am un obicei. În rest, mâncarea din supermarket e făcută ca să fie ieftină, să o ridici repede şi să pleci cu ea. Nu pot să judec nici mâncarea, nici pe cel care o mănâncă. În general, nu mă interesează nici părerile nutriţioniştilor, unii dintre ei îmi plac, alţii sunt doar simpatici, alţii sunt antipatici. Eu îmi ghidez viaţa după echilibrul meu, după ce am învăţat despre corpul meu, despre mintea mea. Dacă ar fi să ţin o cură, aş întreba un nutriţionist, că asta e meseria lui, dar ce zice la televizor mă lasă rece. E posibil să nu îmi placă mâncarea gătită de alt bucătar, dar nu mă scandalizez niciodată. Plătesc nota şi plec. Se poate întâmpla să nu îmi placă nici mâncarea pe care o fac eu, dar nu ţi-aş da-o niciodată să o mănânci. Munca asta are foarte mult de-a face cu eşecul, aşa că se poate întâmpla.'', afirmă Hădean.

Despre lucrurile care îi lasă un gust amar în România, Hădean ezită să vorbească. "Până când putem să fiu dezamăgit, au fost destule. Sunt ani de când trăiesc fără aşteptări, iar asta vine cu privilegiul de a nu mai fi dezamăgit'', recunoaşte el. "M-am gândit de multe ori la posibilitatea de a pleca, dar deocamdată sunt aici. Îmi place România, oferă multe posibilităţi. Câteodată îţi întinde răbdarea la maxim, dar asta e ţara mea, nu m-am născut în Spania sau în Groelanda. Dacă va veni un moment în care va trebui să fac ceva pentru ţara asta plecând din ea, o să fac", continuă Adrian Hădean.

Dincolo de toate astea, faimosul bucătar are însă o slăbiciune: "Femeia rămâne pentru mine un poem" .

 

 

Citește și: