Sexul şi cariera îi fac fericiţi pe bărbaţi. Femeile preferă mâncarea şi familia
Sexul şi cariera îi fac fericiţi pe bărbaţi. Femeile preferă mâncarea şi familia
Cum nu există încă o formulă a fericirii, cu atât mai puţin diferenţiată pe sexe, cercetători britanici au încercat să determine care sunt lucurile care aduc fericirea în funcţie de sex. Astfel, bărbaţii se declară împliniţi atunci când au parte de sex şi sunt realizaţi pe plan profesional, în timp ce femeile consideră că se simt fericite atunci când mănâncă şi după ce îşi intemeiază o familie, informează site-ul newsfeed. time.com.
Pentru a ajunge la această concluzie, specialiştii au chestionat 5.000 de voluntari, jumătate femei, jumătate bărbaţi, despre lucrurile care îi fac fericiţi. Potrivit rezultatelor, doar 10 la sută dintre femei consideră sexul singura modalitatea de a se simţi fericite. Deşi majoritatea femeilor au precizat că mâncarea le face să se simtă împlinite, 60 la sută dintre acestea nu se simt bine atunci când mănâncă în faţa partenerului lor, grijă care dispare odată cu înaintarea în relaţie. Familia ocupă locul doi în topul lucrurilor care le aduc fericirea femeilor, iar cariera este pe ultimul loc, deoarece bărbatul este considerat de către reprezentantele sexului feminin persoana care trebuie să aducă cei mai mulţi bani în casă.
De cealaltă parte, 80 la sută dintre bărbaţii susţin că, după o
zi stresantă, sexul este singura modalitate de a se relaxa,
indiferent de vârstă. Cariera ocupă, de asemenea, un loc important
în topul lucrurilor care îi fac fericiţi pe bărbaţi. Pentru
aceştia, conteaza mai mult să fie mai bogaţi decât persoanele
apropiate, iar o mărire de salariu este luată în considerare doar
dacă venitul suplimentar depăşeşte veniturile cunoscuţilor. Pe
locul trei se află prietenii, iar potrivit participanţilor la
studiu, timpul petrecut cu amicii înseamnă un nivel crescut şi
constant de serotonina, hormon responsabil cu fericirea.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














5 Comentarii [+] Adauga un comentariu
e scris articolul de o femeie..deci e clar ca e invers ;)))))))))))))))))))
@pfffff
ai impresia ca femeile de fapt prefera in primul rand * ? ....hahaha...cu munca si cu castigatul banilor sigur nu ...
daca in articol apare cuvantul S*E*X eu de ce nu pot sa-l folosesc in comentariul meu ?
Ce tampanie, cine a scornit imbecilitatea asta ? Astia chiar ne cred creduli ? La asta care ai scris articolul, sa-ti de-a Domnul o SEFA, sa gusti pe pielea ta cum e cu cariera !
intrebati femeile cei care aveti dubii!999