4019 vizualizări 6 nov 2017

Femeia a povestit pentru news.com.au că, după finalul celui de-al doilea său mariaj, a început să iasă la diverse întâlniri şi a văzut cât de multă atenţie primeşte din partea bărbaţilor. 

Acest lucru le-a făcut pe prietenele ei să se îndepărteze de ea, din cauză că erau geloase

„Am pierdut multe prietene şi m-am gândit întotdeauna că este vina mea. Nu am asociat asta cu felul în care arăt până la vârsta de 30 de ani când aşa-zisele prietene m-au călcat în picioare din cauza faptului că bărbaţii erau atraşi de mine”, povesteşte Jane. 

La 32 de ani, după ani de suferinţă, femeia a fost diagnosticată cu depresie. Ea a trăit cu această afecţiune timp de peste 10 ani şi începuse să pună semnul egal între fericire şi numărul de bărbaţi care o găseau atractivă. 

Rezultatul, Jane a trecut printr-o perioadă în care a fost obsedată de felul în care arăta. 

„Mi-am dat seama cât de mult contează cum arăţi, dar sentimentele rezultate nu au fost acelea de mândrie sau fericire, ci de presiune incredibilă”, mărturiseşte femeia. 

Jane spune că cel mai important lucru este să te iubeşti pe tine însuţi dincolo de felul în care arăţi şi că dorinţa de a-ţi schimba aspectul arată cât de mult urăşti persoana din interior. 

Acum, la 51 de ani, Jane lucrează ca model fitness şi vrea să le încurajeze pe femei şi să le înveţe cum să se accepte pe ele însele, atât pe interior, cât şi pe exterior. 

 

Honored and humbled to be featured on @fit_over_50_ There is a growing number of us that are approaching midlife in a non traditional way. Who says turning 50 is the beginning to the end of life?? My life is only just beginning!!!! 💪🏻💪🏻💪🏻 . . #Repost @fit_over_50_ (@get_repost) ・・・ We often hear people say how their gym time this their therapy and Jane is proof that fitness transformation is not just new muscle, it's a shift in your mind , body, and soul. Jane is 51, and she was very honest to share this: "Bodybuilding literally saved my life. I was clinically depressed, 2 attempts on my life.. and with low self worth clearly. And here I am over 50 on top of the world!! You are never too old to turn your life around. You simply cannot go wrong with health & fitness!!

O postare distribuită de Jane Curnow (@janecurnow) pe

 

Are you approaching fitness in an unhealthy way? Are you a group exercise addict fuelling your obsession to be skinny? Are your gym sessions punishment for what you ate? Are you starving yourself to look like a catwalk model? Do you only care about no. of calories over nutritional value? Would you give anything to be a fitness model and look like this..? . This girl believed that achieving this was her ticket to happiness. She had come from 25 years of all of the above and threw herself into bodybuilding fuelled by vanity and low self worth. I honestly believed that achieving this Jane was the answer to my life long misery. But the thing is if you don't love yourself before looking like this will not change how you feel about yourself or your life. Trust me!! I attached my self worth to my body as too many of us women do. Yes I am privileged but don't let the socially glorified exterior fool you. I was miserable and cried the day of this shoot. Isn't looking like this supposed to mean all your dreams come true???!!! . We are so much more than than what we look like!! Yeah I thought that was a load of 💩 too. Why do we women obsess over our weight and appearance??!! Isn't kindness and compassion what makes us beautiful..? The cool thing about my journey is I now love myself and my life AND I got to keep the body!!! Let me show you how!!!!! ❤️🙏🏻🌟🌹🌈 . . @womenshealthmag @womenshealthaus @oxygenmagau @womensfitnessmag @gorgomag @fitnessfirstmag

O postare distribuită de Jane Curnow (@janecurnow) pe

Citește și: