Sorin Romanescu: singur pe scenă cu cinci chitare

„Las fiecare chitară să spună o poveste“ n Foto: Mediafax/Ovidiu Dumitru Matiu

Cel mai bun muzician de jazz al anului trecut vorbeşte pentru Gândul despre viaţa de artist în România, despre chitarele sale şi despre compromisuri

Pentru cei suficient de încinşi sau de lehămetiţi de numele pe care au pus ştampila, există un "tratament" muzical mai deosebit pe care şi-l pot administra singuri duminică, în seara alegerilor. Un concert cum în România mai rar se întâlneşte - un concert-concept, creaţie întreagă a unui singur muzician: Sorin Romanescu. Un concert în care muzica experimentală se îmbină cu prezenţa scenică, umorul şi, nu în ultimul rând, tehnologia.

Singur, pe scenă, cu cele cinci chitare ale sale, chitaristul ce a fost desemnat cel mai bun muzician de jazz în 2008 va încerca să spună "Poveşti şi chitarisiri" publicului din Jukebox (fostul Becker Brau Music Live). Povestea muzicală trece prin "tinereţea" unor piese la chitară acustică şi ajung la "maturitatea" jazzului, de la balade până la sonorităţi Pink Floyd. Cu câteva "trucuri" care punctează anumite momente şi care fac deliciul concertului.

"Am evitat să folosesc cuvântul jazz în numele concertului. Există o prejudecată foarte des întâlnită de a asocia termenul în sine de jazz cu muzică imposibil de ascultat. Pentru a evita din start manifestarea acestei prejudecăţi şi pentru a evita să pierd o anumită parte din public, am recurs la acest titlu; pe oricine atrage cuvântul "poveşti" şi am alăturat lui un termen inventat de mine - chitarisiri - pentru a completa primul termen şi pentru a sugera că este un concert de chitară", mărturiseşte, pentru Gândul, Sorin Romanescu.

Cum se probează "playback"-ul

Ajutoarele şi personajele poveştilor sale sunt chitarele de diferite dimensiuni şi sounduri, inclusiv două chitare de lutier construite de Domenico Moffa. De fapt, chitare este impropriu spus, ele au deja o viaţă a lor şi chiar nume: Maestro şi Lorraine. "E simplu, am vrut să spun poveşti sonore. Las fiecare chitară să spună o poveste şi toate la un loc îmi urmăresc puţin şi povestea personală: am plecat de la chitara clasică, cu corzi de plastic, prima zonă în care am început să funcţionez şi până la chitarele de lutier în care sunt sonorităţi de jazz. În evoluţia pe care am avut-o, jazzul a urmat chitarei clasice".

Cele cinci chitare acoperă aproape toată gama de timbre muzicale specifice acestui instrument. Având la dispoziţie şi un sampler, prin care îşi înregistrează singur şi în timp real fragmente de acompaniament şi le redă câteva secunde mai târziu, artistul creează o senzaţie stranie că ar cânta simultan la două sau chiar trei chitare! "La un moment dat, un ascultător a venit şi m-a întrebat dacă fac playback. A trebuit să îi arăt că nu e aşa, ca să nu plece omul cu o idee greşită".

Imaginaţia ar putea merge până la a folosi (de ce nu?) chiar şi o pompă de umflat baloane pe post de instrument muzical. Însă, mânuită aşa cum se cuvine, nu sună rău deloc şi smulge nu doar ropote de aplauze, ci şi multe zâmbete. Cât despre final...el este întotdeauna o surpriză şi pentru ascultător, dar şi pentru Sorin Romanescu. De data asta...ar putea fi o aluzie fină la alegeri...având în vedere ziua în care cade sau...cine ştie?

În România nu se poate trăi din concerte

Multe din aceste concerte însă din această zonă a muzicii, oricât ar fi de imaginative, oricât de plăcute, sunt plătite foarte prost. "Dacă aş avea patru concerte pe lună, aş putea în cel mai fericit caz să îmi asigur mâncarea pe jumătate din luna respectivă. Dar strict mâncarea, la modul grosier, nimic altceva". Muzica mai puţin comercială şi concertele-concept, cum este şi cel de faţă, se vinde destul de greu.
"Cu cât venim dinspre Occident spre România, cu atât este mai greu.

Şi ajungând în România, se constată că este de fapt imposibil de trăit exclusiv din concerte. Un om nu poate să trăiască exclusiv din cântat pentru că publicul este suficient de derutat încât să nu poată să îl ajute pe artist să trăiască exclusiv din cântat. Există o aglomerare foarte puternică de energii şi mijloace care sprijină cu preponderenţă anumite direcţii din muzică şi atrag şi spală pe creier o masă foarte mare de oameni, iar celelalte muzici în afara celor promovate trăiesc la nivel underground, iar cei care se află în jurul acestei muzici din păcate nu pot să facă din ea un mod de a trăi".

"Am cântat la nunţi ca să-mi iau instrumente"

Compromisuri? Cântat la nunţi? "Eu am făcut chestia asta, dar la vremea respectivă nu l-am considerat un compromis pentru că scopul meu era atunci, la începutul carierei, să îmi iau un instrument profesional. Am avut o perioadă în care am cântat la nunţi şi nu mi-e deloc ruşine să spun asta. Nu aveam nici timp, nici răbdare să strâng bani din alte surse, mi-ar fi luat foarte mult timp. După ce am făcut suma necesară, am dat preaviz şi am plecat". Un compromis mai mare ar fi însă, în opinia lui Sorin Romanescu, a cânta la concerte electorale din România. "Până la urmă, compromisul îşi capătă sensul în măsura în care consideri că respectivul fapt e ceva ce cumva îţi ştirbeşte integritatea morală şi profesională. Asta ţine de standardul fiecăruia".

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine